Curtea de Justiţie (în sens larg) s-a manifestat ca unul dintre elementele esenţiale ale sistemului comunitar, asumându-şi rolul definitoriu de constructor al „ordinii juridice” aferente acestuia. Din această perspectivă poziţia sa a fost comparată, în unele privinţe, cu rolul Curţii Supreme a SUA în edificarea sistemului federal şi afirmarea primatului dreptului federal, generând aceleaşi acuzaţii de „guvern de judecători”.
Într-adevăr, prin folosirea abilă şi judicioasă a mecanismului procedurii trimiterii prejudiciale în interpretare, jurisdicţiile naţionale au fost plasate sub o formă specială de control, ca „judecători de drept comun” ai dreptului comunitar, iar pe calea excepţiei de nelegalitate, iniţierea unui asemenea control a fost extinsă şi în privinţa altor subiecte decât instituţiile UE şi statele membre. Astfel, sistemul prejudicial reprezintă un element esenţial şi cel mai original al sistemului jurisdicţional comunitar, cu evidente aspecte de evoluţii de tip federalist.
Limitat iniţial la un singur organ, CJCE, sistemul jurisdicţional a inclus apoi Tribunalul (de primă instanţă) şi Tribunalul Funcţiei Publice, iar pentru a face faţă dezvoltării considerabile a contenciosului şi sporirii complexităţii se recurge la crearea de tribunale specializate, conform Tratatului simplificat.
Multiplicarea organelor a impus o repartizare a competenţelor între acestea şi stabilirea unei ierarhii având în frunte Curtea de Justiţie. Tratatul de la Nisa a adus adaptările indispensabile consecinţelor lărgirii Uniunii, în frunte cu înmulţirea litigiilor şi din necesitatea de a evita prelungirea termenelor de soluţionare a lor, peste limita rezonabilă. Tratatul de la Lisabona se mărgineşte la modificări de denumiri şi crearea de jurisdicţii specializate.
Astfel, sub noua denumire, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), aceasta înglobează toate elementele sistemului judiciar, respectiv Curtea de Justiţie (propriu-zisă), Tribunalul şi tribunale specializate.
Ea dispune de o competenţă generală şi potrivit art. 19 alin.1 din TUE, „asigură respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor”, iar „Statele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecţie jurisdicţională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii” (art. 19 (1) par. 2 TUE).
Se menţin prevederile introduse prin Tratatul de la Nisa, potrivit cărora Curtea de Justiţie este compusă „din câte un judecător pentru fiecare stat membru” şi este asistată de avocaţi generali, iar Tribunalul cuprinde „cel puţin un judecător din fiecare stat membru” (art.9F, 2 TUE), numărul total al acestora fiind fixat de Protocolul privind Statutul CJUE.
Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum şi judecătorii Tribunalului sunt aleşi dintre personalităţile care oferă toate garanţiile de independenţă şi îndeplinesc anumite condiţii, la care, prin art. 255 a al TFUE se adaugă „un aviz asupra capacităţii” candidaţilor de a exercita aceste funcţii, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările, dat de un comitet format din 7 personalităţi alese dintre foşti membri ai Curţii de Justiţie şi Tribunalului, dintre membrii jurisdicţiilor naţionale supreme şi din jurişti cu reputaţie, dintre care unul este propus de Parlamentul European (Regulile de funcţionare ale Comitetului şi desemnarea membrilor săi se fac prin decizii ale Consiliului).
- CJUE hotărăşte în conformitate cu tratatele: asupra acţiunilor introduse de un stat membru, o instituţie sau de persoane fizice ori juridice;
- cu titlul prejudicial, la cererea jurisdicţiilor naţionale, asupra interpretării dreptului Uniunii ori a validităţii actelor adoptate de instituţii;
- în alte cazuri prevăzute de tratate” (art. 19 (3), TUE).
Tribunalele specializate reprezintă noua denumire a camerelor jurisdicţionale introduse prin art.225 A al Tratatului de la Nisa, cu modificări în privinţa competenţelor şi procedurii de înfiinţare a acestora. Astfel, potrivit art. 257, în noua formulare a TFUE, Parlamentul European şi Consiliul (anterior numai Consiliul), hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot crea tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competenţa de a judeca în, primă instanţă, anumite categorii de acţiuni în materii specifice. Parlamentul European şi Consiliul se pronunţă în acest sens prin regulamente, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie, fie la cererea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei. Regulamentul privind crearea tribunalului specializat fixează regulile referitoare la compunerea acestuia şi precizează întinderea competenţelor care îi sunt conferite.