Definiţie: operaţiunea prin care se determină sensul exact al unui cuvânt sau expresii, se lămuresc exprimările ambigue sau obscure ale unei dispoziţii.
Tipuri de interpretare:
- pe plan internaţional, realizată de către statele-părţi, instanţe arbitrare, judiciare, organizaţii internaţionale;
- pe plan intern, efectuată de către autorităţile guvernamentale competente, de regulă ministerele de externe;
- interpretarea prin acordul părţilor (autentică) se face prin clauze interpretative, definiţii cuprinse în text, sau acorduri interpretative;
- interpretarea jurisdicţională (neautentică) are forţă obligatorie numai pentru părţile în litigiu şi speţa în cauză;
- interpretarea de către organizaţiile internaţionale are ca obiect tratatele lor constitutive, alte tratate, la care sunt parte sau asupra cărora au atribuţii în a se pronunţa.
Reguli şi metode de interpretare.
Tratatele trebuie interpretate:
- cu bună-credinţă;
- potrivit sensului obişnuit (clar) al termenilor;
- în lumina scopului şi obiectului său;
- în lumina lucrărilor pregătitoare şi împrejurărilor în care a fost încheiat;
- regula valorii egale a textelor în diferite limbi în care a fost autentificat tratatul (dacă părţile nu convin ca, în caz de divergenţe, unul din texte să aibă precădere);