O parte din resursele financiare rezultate din creditările ilegale pot fi transferate pentru a “susţine” munca la negru, fără forme legale, de asemenea parte integrantă a economiei subterane. Munca fără forme legale, ca denumire generică, se referă atât la prestările efectuate în condiţii de clandestineitate, cât şi la cele nedeclarate la adevărata valoare (aşa-numita muncă ilegală subdeclarată).
Această cauză conduce la alterarea echilibrului pe piaţa muncii, deoarece se realizează o dereglare între cererea şi oferta de forţă de muncă şi, implicit, crearea unei pieţe a muncii paralele şi cu un pronunţat caracter informal (pe care se negociază şi un preţ paralel al muncii: salariul “la negru”, sustras de la plata obligaţiilor fiscale aferente şi, tocmai de aceea, mai atractiv în sumă netă şi în perspectivă imediată decât cel existent pe piaţa oficială a muncii).
Indiferent de forma de manifestare, munca “la negru” se sustrage incidenţei legilor fiscale (fie în totalitate, fie în parţial), dar şi celor de protecţie socială (privind nivelul asigurărilor de pensie sau şomaj, al concediilor de boală etc.).
Cea mai răspândită formă de manifestare a muncii “la negru” se referă la munca subdeclarată, care se exercită la limita dispoziţiilor legale din domeniu, cu repercursiuni negative atât asupra bugetului de stat cât şi al bugetului asigurărilor sociale de sănătate şi, sub formă globală, asupra bugetului general consolidat.
Pe termen scurt, munca efectuată în condiţii ilegale conferă avantaje precuniare atât angajatorului (care-şi reduce, în mod evident, cheltuielile cu impozitele şi contribuţiile aferente unui salariu mare), cât şi angajatului (deoarece determină o creştere a resurselor băneşti nete ale acestuia, deşi, odată cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%, a fost evitat cumului de venituri privind încadrarea într-o tranşă superioară şi a impozitării drastice a acestuia). Pe termen lung însă, interesele angajatului sunt grav afectate din punct de vedere al securităţii sociale a acestuia.
Tocmai datorită introducerii cotei unice de impozitare de 16%, angajaţii se simt mai puţin afectaţi de înscrierea salariului real în documentele oficiale şi preferă acest fapt. Ca atare, spre sectorul muncii ilegale se îndreaptă în prezent persoanele care au dificultăţi reale în a-şi găsi un loc de muncă, un nivel redus de pregătire şi instruire şi care nu găsesc o alternativă pe piaţa oficială a muncii.
Munca “la negru” este acceptată şi de cei care sunt constrânşi din cauza timpului să activeze în regim de “part time” (spre exemplu, o a doua slujbă, care însă un caracter accidental şi limitat în limp) sau de cei care nu doresc să lucreze după anumite reguli stricte, ci preferă o activitate mai liberă din punct de vedere al constrângerilor.
Din punct de vedere al angajatorilor, aceştia urmăresc chiar o fidelizare a angajaţilor de bază (prin sistemul de bonusuri, prime, servicii medicale în regim privat acordate gratuit respectivilor salariaţi, cursuri de perfecţionare profesională etc.), dar nu se feresc să apeleze la munca fără forme legale în cazul angajaţilor sezonieri sau cu o slabă pregătire profesională.
Un caz aparte este reprezentat de “prizonierii muncii la negru”, şi aici mă refer la cei care, oricum, nu au altă variantă, cum ar fi, spre exemplu, cei ce locuiesc ilegal într-o ţară străină (de regulă, aceştia beneficiind de o atitudine de toleranţă tacită atât din partea populaţiei, cât şi a autorităţilor, deoarece prestează, în cele mai multe cazuri, diverse munci pentru care nu există ofertă de forţă de muncă în rândul populaţiei autohtone, iar durata muncii prestate de aceştia este limitată în timp).
Există, în rândul analiştilor economici, şi voci care susţin efectul benefic al acestui segment al economiei informale. Prin ocuparea în acest sector a unui anumit număr de persoane, statul este degrevat de la plata sumelor băneşti care altfel ar fi datoare către aceştia. Indiferent de formele sub care se manifestă, munca “la negru” se sustrage impozitării prin nedeclararea venitului real realizat şi, ca atare, constituie o formă de fraudă fiscală şi o componentă esenţială a economiei subterane.