Constituţiile au exprimat în toate timpurile, şi cu atât mai mult în epoca modernă, instrumentul de organizare a puterii statale[1], de stabilire a unor tipuri de relaţii între instituţiile statului, de fundamentare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu corolarul lor firesc - posibilităţile de acţiune ale oamenilor pentru restabilirea drepturilor lor încălcate. Prin însuşi acest simplu fapt, constituţiile au avut întotdeauna o încărcătură politică, dictată de prezenţa şi echilibrul unor forţe politice, de fluctuaţia raporturilor dintre acestea, de anumite interese economice şi sociale şi, nu în ultimul rând, în prezenţa unor factori internaţionali care - aşa cum se cunoaşte prea bine - au avut în toate cazurile o influenţă dintre cele mai mari asupra dezvoltării constituţionale, fie promovând principiile noi, democratice, fie
încercând să le frâneze, în condiţiile în care dominaţia unor ţări asupra altora (vădită sau ocultă) devenise un fenomen evident. Prin urmare, fenomenul politic este de nedisociat de elaborarea tuturor reglementărilor constituţionale şi, din acest punct de vedere, nu se poate spune că există vreo constituţie în lume care să nu aibă un conţinut sau o semnificaţie politică.
Importanţa reglementărilor constituţionale este însă un fenomen constant, indiferent de sistemele politice care s-au succedat sau care coexistă astăzi, deoarece - aşa cum arată Aristotel - "este evident că cetatea este o realitate naturală şi că omul, prin natura sa, este o fiinţă destinată să trăiască în cetate" (zoon politikon)[2].
În condiţiile în care Constituţia este chemată să definească modul de guvernare, să stabilească formele şi modalităţile prin care cetăţenii îşi pot valorifica drepturile lor, dar şi modul în care sunt concepute relaţiile dintre instituţiile statului, Constituţia devine un factor esenţial nu numai pentru modelarea relaţiilor dintre indivizi, dintre aceştia şi organele statului, dar şi pentru buna funcţionare a statului însuşi, constituindu-se astfel într-un test şi o garanţie a funcţionării instituţiilor democratice.
Ceea ce spunea la timpul său cel de al doilea preşedinte al S.U.A., "un guvernământ al legilor şi nu un guvernământ al oamenilor"[3], vrea să semnifice că deasupra reglementărilor sociale şi politice, dar izvorând tocmai din acestea, se află principiile fundmentale de organizare a statului, care constituie norme esenţiale de comportament ce garantează interacţiunea relaţiilor dintre stat şi societatea civilă, funcţionalitatea tuturor structurilor politice, garantând în acelaşi timp supremaţia Constituţiei faţă de orice alte norme şi reglementări pe care oamenii, autorităţile legislative, guvernanţii ar putea să le elaboreze.
O încercare de sinteză, în măsură să ne ajute a identifica principiile şi valorile pe care se întemeiază constituţiile moderne, ne conduce în mod firesc la analiza ideilor directoare pe care le întâlnim cel mai adesea în preambulul diverselor constituţii. Este un fapt general recunoscut astăzi că preambulul constituţiilor au aceeaşi valoare, din punct de vedere juridic, ca şi întregul text al constituţiei respective.
Comparând preambulul unor constituţii, vom constata frecvenţa unor referiri la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, egalitatea cetăţenilor, respectul suveranităţii naţionale, independenţa justiţiei. Alături de aceste valori structurale, unele constituţii adaugă valori sociale, cum ar fi bunăstarea oamenilor, satisfacerea cerinţelor lor materiale şi spirituale, accesul la informaţie, respectul pentru familie şi numeroase altele.
O trecere în revistă a acestor idei esenţiale ce se întâlnesc în preambulul constituţiilor ne face să credem că există astăzi numeroase valori comune pentru toate constituţiile, ce reprezintă rezultatul unei îndelungate evoluţii şi acţiunii convergente a statelor pe plan internaţional. La aceasta a contribuit şi faptul că de la Declaraţiile fundamentale de drepturi, care au premers în multe cazuri constituţiile actuale, până la documente internaţionale cuprinzătoare, ce s-au constituit în adevărate Coduri ale democraţiei şi libertăţii pe plan internaţional, umanitatea a străbătut un drum destul de lung. În perspectiva istorică, anumite obiceiuri sau tradiţii naţionale, chiar dacă erau consacrate prin vechi cutume, nu şi- au putut menţine credibilitatea şi valoarea decât dacă s-au adaptat noilor realităţi juridice, dar şi sociale. Inegalitatea sexelor, ca şi inegalitatea rasială, au fost de mult depăşite în contextul evoluţiilor care au afirmat egalitatea deplină în drepturi a oamenilor. Nimeni nu mai poate susţine astăzi persistenţa unor instituţii precum sclavia, servitutea pentru datorii, discriminarea faţă de tineri şi femei, dreptul primului născut, pedepsele corporale sau care implică suferinţe fizice etc., deoarece evoluţia constituţiilor moderne a depăşit cu mult stadiul incipient în care ideile progresiste erau subordonate unor tradiţii sau obiceiuri anacronice, la a căror renunţare se părea că nu se va putea proceda aşa de uşor.
Nu este mai puţin adevărat însă că promovarea unui număr esenţial de valori, recunoaşterea lor prin documente internaţionale, iar pe cale de consecinţă includerea lor în constituţiile statelor, nu a însemnat şi nu poate să însemne o abolire a tradiţiilor naţionale, a specificităţilor, a elementelor de diferenţiere care există între un popor şi altul.
În actuala ediţie - a treia - a Dreptului constituţional comparat, am inclus, de aceea şi noua Constituţie a Elveţiei, precum şi o serie de importante elemente de noutate pe care le aduce practica principalelor state democratice. Menţionăm, numai cu titlu de exemplu, reducerea mandatului prezidenţial în Franţa de la 7 la 5 ani, dezbaterile judiciare din S.U.A. asupra sistemului electoral, reforma sistemului parlamentar tradiţional din Marea Britanie. Totodată am apreciat ca fiind utile cititorului analizele unor constituţii din ţări afro-asiatice, din ţări care prezintă anumite particularităţi specifice, de natură a le determina o anumită orientare în ceea ce priveşte structura şi mecanismele constituţionale. Este firesc, de pildă, ca pentru ţările arabe respectul pentru tradiţiile islamice să fie foarte puternic iar anumite norme şi prevederi ale acestei religii multimilenare să se regăsească în norme şi prevederi constituţionale.
Nu mai puţine elemente de specificitate prezintă diversele state noi, care s-au format ca urmare a mişcărilor de eliberare naţională (cum ar fi, de pildă, monocameralismul, atribuţiile foarte largi ale şefului statului, sistemul monopartid, păstrarea unor forme de jurisdicţie religioase sau tradiţionale, organizare administrativă pe criteriile unor entităţi tradiţionale etc.). Realităţile ţărilor în curs de dezvoltare, diferite de ale celor dezvoltate, reclamă, desigur, anumite instituţii şi principii de guvernare care trebuie să dea expresie tocmai cerinţei de a se lua în considerare asemenea realităţi. Pe drept cuvânt, marii jurişti români Paul P.Negulescu şi George Alexianu remarcau că este necesar care toate instituţiile să reflecte "tradiţiile naţionale ale fiecărui popor"[4]. Rezultă, astfel, că marile valori şi principii pe care se întemeiază constituţiile moderne constituie o simbioză între principiile democratice proiectate la nivel internaţional şi tradiţiile specifice,
care diferă de la un stat la altul, şi oferă de multe ori elemente şi formule inedite de guvernare.
[1] Julien Freund, L'essence du politique, Paris, Sirey, 1986, pag.338: "Orice colectivitate politică comportă prin însăşi natura sa o constituţie".
[2] Aristote, Politique, Livre I et II, texte etabli et traduit par Jean Dubonnet, deuxieme edition, Paris, Societe d'edition "Les belles lettres", 1968, I, pag.14.
[3] Joseph R.Coulin, The Morrow Book of Quotations in American History, William Morrow and Co., inc. New York, 1984, pag.21.
[4] Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, t.I, Editura "Casa şcoalelor", Bucureşti, 1942, pag.209.