Drept

Un moment important pe drumul desăvârşirii edificării statului de drept în România şi al înfăptuirii unei armonizări între ordinea constituţională internă şi ordinea comunitară l-a constituit reforma constituţională, înfăptuită în anul 2003.

Reforma constituţională din anul 2003, care şi-a propus ca obiectiv principal asigurarea cadrului constituţional adecvat, a temeiului juridic pentru integrarea euro-atlantică a României, precum şi pentru armonizarea prevederilor constituţionale cu reglementările Uniunii Europene. În acest context se cuvine a fi menţionate în mod special acele prevederi ce vizează prioritatea dreptului comunitar, aplicarea tratatelor şi a altor instrumente juridice comunitare, dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, recunoaşterea posibilităţii pentru cetăţenii Uniunii Europene de a participa la alegerile locale şi pentru Parlamentul European, precum şi noile prevederi legate de garantarea regimului proprietăţii. A fost introdus în mod expres în Constituţie principiul separaţiei puterilor în stat, au fost consacrate drepturi noi printre care dreptul la cultură, dreptul la un mediu sănătos, a fost garantată egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice, a fost introdusă interdicţia naţionalizării proprietăţii particulare, dar au fost consfinţite, totodată, şi noi drepturi în favoarea tinerilor, a minorităţilor naţionale inclusiv dreptul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată^[1].

Reforma constituţională din România se coroborează cu o amplă activitate legislativă ce vizează adaptarea legislaţiei române la acquis-ul comunitar.

Dintre măsurile legislative adoptate în România în vederea asigurării cadrului optim de aderare la Uniunea Europeană pot fi menţionate în primul rând Programul Legislativ pentru Integrarea Europeană, strategia de accelerare a reformei administraţiei publice, legile referitoare la organizarea judiciară, statutul magistraţilor şi Consiliului Superior al Magistraturii, adoptarea noului Cod penal, întărirea rolului Parchetului Naţional Anticorupţie şi adoptarea legislaţiei pentru combaterea corupţiei ş.a.

Aşa cum se cunoaşte, Constituţia României din 1991 a reprezentat, evident, la timpul său, un important progres faţă de constituţiile totalitare de după 1948, definind un cadru juridic democratic, larg cuprinzător, favorabil afirmării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Constituţia României din 1991 reflecta, însă, cum era şi firesc, numai un anumit moment istoric. Ea a fost elaborată ţinând seama de experienţa principalelor ţări democratice, şi în special de experienţa Franţei, fără a putea avea în vedere elementele noi ce aveau să survină pe plan european şi pe plan internaţional.

Aderarea României la Uniunea Europeană implica nu numai consacrarea expresă prin Constituţie a superiorităţii dreptului comunitar şi a principiului aplicabilităţii sale directe, dar şi efectuarea unor numeroase corelări între Tratatele comunitare şi textele Constituţiei României, eliminarea unor discrepanţe, îmbogăţirea conţinutului unora dintre cele mai importante drepturi şi libertăţi fundamentale, în spiritul Cartei Drepturilor Fundamentale de la Nisa.

Într-un studiu consacrat modificării Constituţiei României, un autor român arăta pe drept cuvânt că toate cele 79 modificări de texte operate au vizat direct sau indirect probleme ce priveau integrarea României în Uniunea Europeană^[2].

În esenţă, principalele realizări pe care ţara noastră le-a obţinut efectuând această reformă pe drumul armonizării prevederilor Constituţiei României cu ordinea comunitară ar putea fi sintetizate astfel:

1. Prin reforma constituţională a fost creat cadrul constituţional adecvat, precum şi temeiul juridic pentru integrarea euro-atlantică a României, pentru armonizarea prevederilor constituţionale cu reglementările Uniunii Europene. În acest context pot fi menţionate acele prevederi care se referă la aplicarea tratatelor şi a altor instrumente juridice comunitare, dreptul cetăţenilor români de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, recunoaşterea posibilităţii pentru cetăţenii Uniunii Europene de a participa la alegerile locale şi pentru Parlamentul European, noile prevederi legate de dreptul de proprietate.
2. Au fost precizate unele principii de bază, în chiar textul legii fundamentale cum ar fi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, principiul pluralismului politic, principiul liberei iniţiative, consacrarea unităţii poporului român şi solidarităţii cetăţenilor săi ca fundament al statului.
3. Reforma constituţională a adus importante elemente de noutate, fie prin introducerea unor drepturi noi - cum ar fi dreptul la cultură, dreptul la un mediu sănătos -, dar în acelaşi timp au conferit precizări unor drepturi deja consacrate. Astfel, a fost garantată în mod expres egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice; a fost prevăzută garantarea şi ocrotirea proprietăţii, indiferent de titular, fiind interzise naţionalizarea şi orice alte măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri pe criterii politice, sociale, etnice, religioase ş.a.

De asemeni, a fost prevăzută acordarea de către stat de burse sociale copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizati; au fost create premizele eliminării serviciului militar obligatoriu, care urmează - în perspectivă - să fie înlocuit cu alte forme de prestare a unor servicii civice.

4. A fost întărit sistemul de garantare a unor drepturi cetăţeneşti. Astfel, noile prevederi constituţionale au consacrat dreptul părţilor la un proces echitabil, imparţial, într-un termen rezonabil. Totodată, s-a prevăzut că arestarea preventivă se poate dispune numai de judecător, în cursul procesului penal, pentru cel mult 30 de zile, această perioadă putând fi prelungită cu câte cel mult 30 de zile, fără să depăşească 180; a sporit rolul Avocatului Poporului, al cărui mandat va fi de cinci ani în loc de patru, şi care va avea dreptul de a sesiza direct Curtea Constituţională asupra neconstitutionalităţii unor legi.
5. Întărirea rolului justiţiei. Reforma constituţională a prevăzut transformarea Curţii Supreme de Justiţie în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit tradiţiei sistemului judiciar românesc.

A fost instituită răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare de orice fel, prevăzându-se, totodată, răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravă neglijenţă.

A sporit rolul şi importanţa Consiliului Superior al Magistraturii, considerat a fi garantul independenţei justiţiei, care urmează a include în componenţa sa şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Activitatea de cercetare penală a Poliţiei judiciare a fost trecută sub conducerea şi supravegherea Parchetelor de pe lângă instanţele de judecată.

În legătură cu desfăşurarea proceselor s-a prevăzut că cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, potrivit prevederilor legii organice. Acest drept va fi exercitat însă în astfel de condiţii încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei sau să implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

6. A fost realizată o mai bună partajare a competenţelor legislative ale fiecărei Camere a Parlamentului, în scopul fluidizării activităţii de legiferare şi eliminarea etapelor de mediere şi divergenţe; s-a prevăzut scăderea numărului de cetăţeni care pot promova o iniţiativă legislativă, de la 250.000 la 100.000; imunitatea parlamentară a fost restrânsă la voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului; limita de vârstă pentru alegerea în Senat a fost redusă la 33 de ani; a fost restrânsă posibilitatea Guvernului de a emite Ordonanţe de Urgenţă numai la situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, cu obligaţia motivării urgenţei în cuprinsul ordonanţei respective.
7. În ceea ce priveşte mandatul Preşedintelui României, acesta a sporit la cinci ani, prevăzându- se totodată dreptul Preşedintelui de a sesiza Curtea Constituţională pentru soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.
8. Au sporit atribuţiile şi rolul Curţii Constituţionale. Curtea Constituţională a fost definită ca fiind "garantul supremaţiei Constituţiei". Printre noile sale atribuţii se numără soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului ministru sau Preşedintelui Consiliului Suprem al Magistraturii.

Totodată, printre noile atribuţii se înscrie şi atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor şi altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

A fost eliminată posibilitatea Parlamentului de a anula deciziile de neconstituţionalitate a legilor pronunţate de Curtea Constituţională, cu o majoritate de două-treimi, consacrându-se astfel obligativitatea şi superioritatea deplină, în toate situaţiile, a deciziilor Curţii Constituţionale.

O privire de ansamblu asupra reformei constituţionale din România permite aprecierea că ea a reprezentat un eveniment remarcabil în viaţa ţării, evidenţiind dorinţa de a se integra în Uniunea Europeană, alături de alte ţări cu care România întreţine relaţii tradiţionale de prietenie şi relaţii economice avantajoase^[3].

Cu toate acestea, trebuie precizat - într-un deplin spirit de obiectivitate - că reforma constituţională nu a epuizat sfera problemelor care trebuie reglementate în perspectiva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană. În anumite cazuri, noile dispoziţii constituţionale se referă la adoptarea unor legi organice ulterioare care urmau să fie elaborate, acţiune care nu a fost perfectată în totalitatea ei până în prezent. Datorită dezacordului forţelor politice nu a putut fi soluţionată nici problema spinoasă a reformei sistemului electoral şi a trecerii - cel puţin în parte - la sistemul de vot uninominal. Noua procedură legislativă care, în scopul accelerării procesului de elaborare a legilor, departajează atribuţiile celor două Camere, una de „dezbatere" şi alta de „decizie", a suscitat rezerve din partea unor specialişti^[4] etc.

Toate acestea demonstrează că va fi necesar, în cea dea a doua etapă a reformei constituţionale) în anul 2007 să fie reexaminate o serie de probleme înlumina experienţei acumulate şi a practicii statelor europene. Pe de altă parte, noua calitate a României, de membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, impune cu necesitate o mai atentă reevaluare a competenţelor principalelor instituţii ale statului, în raport de transferul de atribuţii operat către organismele comunitare şi exercitarea în comun a unor competenţe, în raport de prevederile art.148 din Constituţia României.

[1]         Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Drept constituţional şi instituţii politice, ediţie revăzută şi completată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.147, 159.

[2]        Andrei Popescu, Modificarea Constituţiei - un demers esenţial în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, Comuniucare prezentată la sesiunea ştiinţifică a Universităţii Hyperion, Bucureşti, noiembrie 2003.

[3]     Victor Duculescu, La Reforme constitutionnelle en Roumanie et les exigences de l'integration europeenne, în

„Revue Internationale de Droit Compare", no.1/2004, pag.193 şi urm.

[4]    Tudor Drăganu, Câteva consideraţii critice asupra sistemului bicameral instituit de Legea de revizuire adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat, în „Revista de Drept Public", no.4/2003, pag.63; Ion Deleanu, Revizuirea Constituţiei. Temele revizuirii, în „Revista de Drept Public" no.2/2003, pag.45-46.