Pin It

Neutralitate - situaţie politico-juridică a unui stat care nu participă la un război dintre alte state, care nu acordă sprijin ţărilor beligerante şi care în timp de pace nu face parte dintr-o alianţă militară sau nu participă la încheierea unui pact militar.

Statul neutru trebuie să se supună următoarelor cerinţe:

  • abţinerea de a participa la orice fel de ostilităţi
  • prevenirea desfăşurării oricărei operaţiuni militare pe teritoriul său
  • imparţialitatea în tratarea părţilor în conflict
  • neparticiparea la alianţe militare sau pacte militare
  • interzicerea amplasării bazelor militare străine pe teritoriul său

Principalul drept al statului neutru este cel de autoapărare individuală şi colectivă şi de a cere ajutor şi de a fi ajutat atunci când statutul neutru este încălcat.

Tipuri de neutralitate:

- neutralitate ocazională - poziţia unui stat care nu participă la un război;

- neutralitatea permanentă - atât în timp de pace, cât şi de război, o opţiune de durată;

  • neutralitatea pozitivă - desemnează participarea la mişcarea de nealiniere (neparticiparea la blocuri sau alianţe militare);
  • neutralitatea activă - desemnează anumite opţiuni de politică externă ale unor state în vederea promovării intereselor lor specifice.

După Pactul Briand-Kellogg, 1928, şi Carta ONU, 1945, care interzice folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa, neutralitatea devine diferenţiată: statul neutru are obligaţia de a sprijini pe cei ce duc războiul de autoapărare, de a acţiona împotriva agresorului, desigur, în afara războiului.

Căi de obţinere a neutralităţii:

  • acte interne: declaraţii, dispoziţii constituţionale, legi speciale;
  • acte internaţionale: tratate de recunoaştere şi garantare.

State neutre:

  • Elveţia (unilateral - 1648; internaţional - 1815).
  • Austria ( internaţional - 1955).
  • Laos (intern - 1962, internaţional - 1962).
  • Malta (intern - 1979, internațional - 1983).