Neutralitate - situaţie politico-juridică a unui stat care nu participă la un război dintre alte state, care nu acordă sprijin ţărilor beligerante şi care în timp de pace nu face parte dintr-o alianţă militară sau nu participă la încheierea unui pact militar.
Statul neutru trebuie să se supună următoarelor cerinţe:
- abţinerea de a participa la orice fel de ostilităţi
- prevenirea desfăşurării oricărei operaţiuni militare pe teritoriul său
- imparţialitatea în tratarea părţilor în conflict
- neparticiparea la alianţe militare sau pacte militare
- interzicerea amplasării bazelor militare străine pe teritoriul său
Principalul drept al statului neutru este cel de autoapărare individuală şi colectivă şi de a cere ajutor şi de a fi ajutat atunci când statutul neutru este încălcat.
Tipuri de neutralitate:
- neutralitate ocazională - poziţia unui stat care nu participă la un război;
- neutralitatea permanentă - atât în timp de pace, cât şi de război, o opţiune de durată;
- neutralitatea pozitivă - desemnează participarea la mişcarea de nealiniere (neparticiparea la blocuri sau alianţe militare);
- neutralitatea activă - desemnează anumite opţiuni de politică externă ale unor state în vederea promovării intereselor lor specifice.
După Pactul Briand-Kellogg, 1928, şi Carta ONU, 1945, care interzice folosirea forţei şi ameninţarea cu forţa, neutralitatea devine diferenţiată: statul neutru are obligaţia de a sprijini pe cei ce duc războiul de autoapărare, de a acţiona împotriva agresorului, desigur, în afara războiului.
Căi de obţinere a neutralităţii:
- acte interne: declaraţii, dispoziţii constituţionale, legi speciale;
- acte internaţionale: tratate de recunoaştere şi garantare.
State neutre:
- Elveţia (unilateral - 1648; internaţional - 1815).
- Austria ( internaţional - 1955).
- Laos (intern - 1962, internaţional - 1962).
- Malta (intern - 1979, internațional - 1983).