Sistemul de drept al unui stat este un sistem omogen, nefiind posibil ca ramurile sistemului de drept să aibă o existenţă singulară, ruptă de orice legătură cu vreuna dintre celelalte ramuri de drept, componente ale sistemului. Ramura de drept este constituită din norme de drept grupate după anumite criterii legate organic între ele, ce reglementează relaţiile sociale care au acelaşi obiect ori
folosesc acelaşi complex de metode. Dar cum nici o normă juridică nu poate exista independent în sfera restului normelor, este clar că nici ramurile de drept nu pot exista izolat ca nişte grupări de norme separate. Legăturile dintre ramurile juridice de drept se concretizează şi în conţinutul raporturilor juridice conexe în dreptul muncii, pregătirea profesională, protecţia muncii etc.
Dreptul muncii constituie dreptul comun pentru celelalte categorii de
raporturi sociale de muncă.
În concluzie, ramurile de drept se găsesc într-o strânsă interdependenţă, corelaţie şi interferenţă, fără a exista izolat unele de altele. Cele mai importante corelaţii ale Dreptului muncii sînt cu următoarele ramuri de drept: Dreptul constituţional, Dreptul civil, Dreptul procesual civil, Dreptul administartiv, Dreptul protecţiei sociale.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul constituţional
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul constituţional se manifestă prin aceea că dreptul constituţional prevede cele mai importante valori economice, sociale şi politice, iar la baza acestei discipline stau principiile sale de care ţin cont toate celelalte ramuri de drept, Dreptul muncii inclusiv.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul civil
Dreptul civil reprezintă dreptul comun din care face parte şi dreptul muncii, aşa încât ori de câte ori această ramură nu reglementează prin norme proprii o situaţie juridică, se va apela la norma din dreptul comun şi anume din dreptul civil.
Pentru a se putea aplica normele dreptului comun raportului juridic de muncă trebuie să se îndeplinească condiţiile şi limitele acestora după cum urmează:
- Dacă nu există în acel domeniu reglementări proprii ale legislaţiei muncii.
- Dacă dispoziţiile proprii dreptului civil nu sînt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă.
Asemănările şi deosebirile celor două ramuri se concretizează în următoarele: în ambele ramuri raporturile juridice sînt de regulă contractuale şi se bazează pe principiul negocierii şi al egalităţii părţilor; însă în Dreptul muncii negocierea are loc în limitele stabilite prin lege, iar egalitatea se păstrează pînă la încheierea contractului individual de muncă, după care o parte contractantă, salariatul, capătă o poziţie de subordonare.
Răspunderea materială a salariatului din dreptul muncii are anumite particularităţi în ceea ce priveşte întinderea ei ( ca regulă, nu poate depăşi salariul mediu lunar al angajatului) şi este mai restrînsă necuprinzînd venitul ratat.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul procesual civil
Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează activitatea de judecare a cauzelor civile şi de executare a hotărârilor pronunţate în cauzele respective. Aceste norme ce privesc soluţionarea conflictelor de natură civilă se vor aplica şi soluţionării conflictelor deduse judecăţii rezultate din raporturi juridice de muncă, în măsura în care în privinţa acestora din urmă nu le sunt consacrate norme juridice cu caracter special sau acestea fac trimitere la cadrul normativ general reprezentat de Codul de procedură civilă.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul administrativ
Corelaţia dreptului muncii cu dreptul administrativ se manifestă în următoarele forme: - printre izvoarele dreptului muncii se numără actele normative emise de organele puterii executive guvernul RM, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei); - autorităţile publice apar ca subiecţi ai raporturilor juridice de muncă.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale
Dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale au trăsături comune deoarece:
- unele drepturi ce ţin de asigurări sociale sînt întemeiate pe calitatea de salariat;
- convenţiile colective ( în calitate de izvoare specifice dreptului muncii) pot cuprinde clause prin care se acordă salariaţilor drepturi suplimentare de asistenţă socială;
- izvoarele internaţionale ale dreptului muncii şi ale protecţiei sociale sînt deseori comune.
Dreptul protecţiei sociale este constituit din totalitatea normelor juridice al căror obiect este dat
de relaţiile de asigurare şi asistenţă socială.
Conţinutul asigurărilor sociale este format din: drepturile de asigurări sociale acordate pentru refacerea sănătăţii în caz de incapacitate temporară de muncă, naştere ori deces; dreptul la pensie; protecţia socială a şomerilor şi asigurările de sănătate.
Conţinutul asistenţei sociale este format din drepturile recunoscute familiilor cu copii; protecţia copilului aflat în dificultate ori a persoanelor în vârstă sau cu handicap şi alte forme de ajutor social.
Dreptul muncii are o strânsă legătură cu dreptul protecţiei sociale, prin faptul
că unele din drepturile de asigurare socială se acordă ca urmare a calităţii de salariat (indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă, ajutorul de şomaj) sau izvoarele internaţionale de cele mai multe ori sunt comune; precum şi faptul că litigiile privind asigurările sociale sunt asimilate litigiilor de muncă. Nu de puţine ori, ele sunt considerate una şi aceeaşi ramură.
Legătura dintre dreptul muncii şi dreptul penal
Corelaţia dintre dreptul muncii şi dreptul penal este relevată de existenţa răspunderii juridice reglementată de Codul muncii - răspunderea disciplinară, patrimonială, contravenţională şi răspunderea penală al căror subiect sunt salariaţii sau după caz angajatorii.
Există de asemenea, posibilitatea cumulului răspunderii penale cu alte
forme de răspundere reglementate de Codul muncii.
Deci răspunderea penală survine inclusiv pentru încălcări în Dreptul muncii (ex.art.183 cod penal "Încălcarea regulilor de protecţie a muncii").