1. Noţiunea privind timpul de muncă

Prin timpul de muncă înţelegem timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul intern al unităţii, cu contractul individual de muncă şi cu cel colectiv de muncă îl foloseşte pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă. Conform art.95 alin.2 din Codul muncii al RM, durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă. În cadrul săptămînii, timpul de muncă se repartizează uniform şi constituie 8 ore pe zi. Această durată a timpului de muncă stă la baza tuturor prevederilor legale sau contractuale de calculare a drepturilor salariale. Observăm că, potrivit acestei definiţii, salariatul îşi desfăşoară activitatea de muncă în cadrul unei unităţi, care ste persoană juridică şi încare relaţiile sociale de muncăsînt reglementate inclusiv prin acte normative locale - regulamentul intern şi contractul colectiv de muncă. Însă o persoană fizică se poate afla în raport juridic de muncă nu doar cu o unitate, în care se aplică acte normative locale, ci şi cu una în care asemenea acte nu se aplică, precum şi cu o altă persoană fizică. Este cert faptul că relaţiile sociale de muncă dintre persoanele fizice se desfăşoară nu numai conform prevederilor generale ale legislaţiei muncii, ci şi potrivit clauzelor din contractul individual de muncă. Menţionăm că, timpul de muncă este nu numai timpul pe care salariatul îl foloseşte nemijlocit pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă, dar şi alte perioade de timp, care în conformitate cu legislaţia muncii în egală măsură se consideră timp de muncă. În această ordine de idei, este necesar de luat în considerare şi faptul că noţiunea timp de muncă în calitate de fenomen social are mai multe aspecte: deci este utilizat şi în alte sfere de activitate umană în alte ramuri ale ştiinţei cum ar fi: sociologia, statistica ş.a. Pentru Dreptul muncii important este faptul că timpul de muncă constituie elementul fundamental al muncii salariate, ceea ce înseamnă că durata timpului de muncă este destinată muncii într-o anumită perioadă calendaristică, obligatorie pentru amblele părţi ai raportului juridic de muncă.

În conluzie, putem afirma că în sens juridic timpul de muncă este timpul în cadrul căruia salariatul trebuie să fie, în conformitate cu normele legislaţiei muncii şi altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, la dispoziţia angajatorului pentru aşi efectua atribuţiile de muncă.

2. Caracteristica tipurilor timpului de muncă

Există mai multe tipuri a timpului de muncă:

Timp de muncă cu o durată normală - (art.96 alin.2 CM RM);

Timp de muncă redus - (art.96 CM RM), prevede pentru anumite categorii de salariaţi în funcţie de vîrstă, de starea sănătăţii, de condiţiile de muncă şi de alte circumstanţe, conform legislaţiei în vigoare şi contractului individual de muncă se stabileşte durata redusă a timpului de muncă.

Timp de muncă parţial - (art.97 CM RM), prin acordul dintre salariat şi angajator se poate stabili, atît la momentul angajării la lucru, cît şi mai tîrziu, ziua de muncă parţială sau săptămîna parţială.

Timp de muncă peste durata normală ( munca suplimentară) care este prevăzută la art.104 alin. 2 CM al RM.

3. Regimul timpului de muncă şi evidenţa lui

Regimul timpului de muncă constituie o repartizare a timpului de muncă în limitele unei perioade de timp calendaristice concrete. Acest regim trebuie să prevadă durata săptămînii de muncă de 5 zile cu 2 zile de rapaos; de 6 zile cu o zi de repaos; cu un regim flexibil al timpului de muncă; cu un regim al timpului de muncă parţial; cu durata zilnică a timpului de muncă (durata schimbului); cu ora începerii şi terminării lucrului; cu stabilirea pauzelor de masă; cu alternarea zilelor lucrătoare şi a celor nelucrătoare. Repartizarea timpului de muncă se poate realiza şi în cadrul unei săptămîni de lucru de 4 zile sau de 4 zile şi jumătate, cu condiţia că durata săptămînală a timpului de muncă să nu depăşească durata mazimă legală de 40 ore pe săptămînă prevăzută la art.95 alin 2. CM RM. Angajatorul care întroduce săptămîna de lucru comprimată are obligaţia de a respecta dispoziţiile speciale cu privire la durata timpului de muncă al femeilor şi tinerilor (art. 98 alin. 1-3 CM al RM). Regimul timpului de muncă sestabileşte prin regulamentul intern al unităţii, contarctul colectiv sau individual de muncă. Particularităţile regimului de muncă pentru anumite categorii de salariaţi sunt conretizate în normele Codului muncii, precum şi în alte acte normative naţionale şi acorduri internaţionale la care R.Moldova este parte. Aici este vorba despre salariaţii care lucrează la angajatorii - persoane fizice (art.285 CM); a căror muncă este legată de circulaţia mijloacelor de transport (art.294 CM); din asociaţiile religioase (art.309 CM); care prestează munci în cadrul turei continue (art. 321 din Codul muncii).

4. Munca suplimentară

În conformitate cu art.104 CM RM, se consideră muncă suplimentară, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă, prevăzute în art.95 alin.2; art.96 alin.2-4; art.98 alin.3 şi art.99 alin.1 Codul muncii.