Munca salariată reprezintă, o activitate socială colectivă, deaceia o condiţie de desfăşurare a oricărei activităţi colective, inclusiv a celei de muncă, o constituie ordinea în genere şi disciplina ca o totalitate de reguli de purtare obligatorii. Deşi în cadrul raportului juridic de muncă părţile se găsesc în relaţii contractuale totuşi salariatul se află în acelaşi timp în relaţii de subordonare. În baza raportului de subordonare salariatul este obligat să respecte, conform contractului individual de muncă, nu doar prevederile legislaţiei muncii, prevederile convenţiilor colective, ale contractului colectiv, regulamentului intern şi altor acte normative locale, ci şi dispoziţiile scrise şi verbale ale angajatorului care, pentru asigurarea îndeplinirii de către salariaţi a programului de activitate a unităţii, dispune de atribuţii de coordonare, de îndrumare, de control, precum şi de prerogative disciplinare. Deci necesitatea respectării unei anumite ordini, a unor reguli care să coordoneze conduita indivizilor, pentru atingerea scopului comun este importantă pentru orice activitate umană desfăşurată în colectiv. Orientarea spre o ordine, o disciplină a muncii este apreciată ca fiind o bună pregătire pentru un anumit comportament, ce presupune respectarea regimului de muncă. Trăsăturile principale ale disciplinei muncii - sunt:
- Un sistem de norme juridice care reglementează comportarea salariaţilor în desfăşurarea procesului muncii colective.
- O obligaţie juridică generală.
- Are caracter autonom.
- O obligaţie de natură contractuală.
Potrivit art.201 din Codul muncii, disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de comportare stabilite în conformitate cu Codul muncii, cu alte acte normative, cu convenţiile colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii.