Termenul protecţie reprezintă faptul de a proteja, a sprigini, a ocroti. Aşadar protecţia muncii constituie activitatea de realizare a măsurilor întreprinse de participanţii la relaţiile sociale de muncă în vederea protejării, ocrotirii omului - purtător al forţei de muncă, omului care foloseşte capacităţile sale fizice şi intelectuale pentru crearea valorilor materiale şi spirituale. Pentru desfăşurarea activităţii de muncă oamenii elaborează şi implimentează reguli de folosire a obiectelor şi uneltelor de producţie, adică reguli de comportare a omului lucrător în raportul său cu obiectele şi forţele naturii, dar şi în relaţiile sale cu alţi oameni, participanţi ai relaţiilor sociale de muncă. De aceea aceste reguli conţin cerinţe cărora trebuie să le corespundă mijloacele şi obiectele de lucru din punct de vedere al ocrotirii vieţii şi sănătăţii lucrătorului, dar totodată şi cerinţe legate de organizarea muncii. Asemenea reguli sunt normele tehnice, normele sanitaro-igienice, dar şi normele sociale şi obligatorii, respectarea cărora este asigurată prin activitatea autorităţilor publice, activitate care nu este limitată doar la constrîngere administartivă. Noţiunea de protecţie a muncii figurează şi în Constituţie. Astfel în conformitatecu art. 43 alin. 2, salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. La ora actuală noţiunea de protecţie a muncii în sens larg constituie un principiu al dreptului muncii care se referă la totate instituţiile dreptului muncii. Anume din acest considerent protecţia muncii ste reglementată atît de dreptul internaţional cît şi de cel naţional al muncii. Există un şir de convenţii ale OIM cu caracter general nr.121 (1964) privind despăgubirile acordate în caz de accident de muncă sau îmbolnăvire profesională, nr.155 (1981) privind securitatea şi igiena muncii, nr.161 (1985) privitor la serviciile de sănătate în muncă, şi cu caracter special - nr.115 (1960) cu privire la protecţia contra radiaţiei, nr.139 (1974) privind cancerul profesional, nr.167 (1988) securitatea şi sănătatea lucrătorilor în construcţii. Totodată reglementări de importanţă fundamentală în ce priveşte asigurarea sănătăţii şi securităţii în muncă se conţin şi în Codul muncii (art. 248,255,327,328), Codul civil (art.1398, 1424), Legea ocrotirii sănătăţii, Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, Legea privind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiilor de serviciu, Legea privind asigurările pentru accidente de muncă, Legea privind inspecţia muncii, etc.