În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Dreptul internaţional al muncii este internaţional prin izvoarele sale, care provin de la organismele internaţionale şi intern prin obiectul său, reglementarea relaţiilor de muncă realizându-se prin normele dreptului naţional. Anume prin obiectul său dreptul internaţional al muncii are caracter intern deoarece el este destinat unui anumit domeniu al activităţii interne a statelor, în acest caz reglementarea relaţiilor de muncă.

Dreptul internaţional al muncii este o ramură interdisciplinară ce se află la confluenţa sistemelor naţionale de drept cu dreptul internaţional public. El nu este un drept internaţional public „pur„ deoarece, deşi este creat şi aplicat ca urmare a voinţei statelor, totuşi el se manifestă ca realitate numai în dreptul intern. În accepţiunea lui E. Maheim „dreptul internaţional se întinde între obligaţia statului de a asigura protecţia lucrătorilor şi obligaţia de respectare a suveranităţii sale„. Se impune necesitatea de a delimita şi contura obiectul dreptului internaţional al muncii. Dreptul internaţional public este alcătuit dintr-un ansamblu de norme scrise sau nescrise, avînd ca scop reglementarea conduitei statelor în relaţiile dintre ele. Spre deosebire de dreptul internaţional public, dreptul internaţional al muncii reglementează conduita statelor în domenii ce ţin de ordinea juridică internă - legislaţia muncii şi cea a securităţii sociale. Dreptul internaţional privat a fost definit ca un ansamblu de reguli ce reglementează conflictul de legi, conflictul de jurisdicţii, condiţia juridică a străinului . După părerea celor mai mulţi autori, în situaţia unor raporturi de muncă cu elemente de extraneitate ( de ex. naţionalitatea persoanei fizice) este aplicabil dreptul internaţional al muncii, considerat ca făcînd parte din cadrul dreptului internaţional privat. În concluzie, menţionăm faptul că dreptul internaţional al munci, ca parte a dreptului internaţional public (contemporan), are ca obiect relaţiile dintre state privitor la armonizarea legislaţiilor muncii şi securităţii sociale şi aplicarea uniformă a unui ansamblu de norme, cuprinse în principal în convenţiile şi recomandările OIM, a căror aplicare este condiţionată de voinţa statelor. Subiectele dreptului internaţional al muncii sunt "entităţi participante cu drepturi si obligaţii directe". Cu alte cuvinte, subiectele dreptului internaţional al muncii reprezintă acele entităţi care participă la raporturi juridice, reglementate de normele acestui drept. A fi subiect de drept internaţional înseamnă a beneficia de personalitate juridică internaţională, ceea ce presupune capacitatea de a fi titular de drepturi si obligaţii cu caracter internaţional. Principalele subiecte sînt statele, ele devenind titulare de drepturi şi obligaţii, ce decurg din raporturile juridice internaţionale de muncă. Statul suveran ocupa o poziţie dominantă între subiectele de drept internaţional public şi aceasta, pentru că, mult timp a reprezentat unicul subiect al acestui drept şi este singurul care posedă capacitatea de a-şi asuma totalitatea drepturilor si obligaţiilor cu caracter internaţional. Organizaţiile internaţionale au o personalitate juridică limitată prin statutul lor de funcţionare, fiind îndreptăţite să îşi asume doar acele drepturi si obligaţii care concurează la realizarea scopului pentru care au fost înfiinţate. Totodată, reprezintă subiecte de drept derivate, întrucât sunt creaţia statelor - a subiectelor originare - care le conferă calitatea de subiecte de drept, prin statut.

Loading...