În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

  Prima constituţie în România a apărut mult mai târziu decât în alte state, întarziere care s-a datorat unei dezvoltări mai târzii şi mai lente a capitalismului în România.

 Intervalul regulamentar (1831-1848) este semnificativ în măsura în care aduce în prim-planul istoriei ideilor constituţionale două realităţi simbolice. Pe de o parte, fără a fi o constituţie în sensul strict al termenului, Regulamentele Organice ordonează o viaţă politică la nivelul căreia instituţia statului începe să fie impusă, definitiv.

 În egală măsură, inventarea statului însuşi este dublată de instituţionalizarea unei reprezentanţe parlamentare embrionare: situată la intersecţia dintre adunările moderne şi cele de stări, corpurile regulamentare au potenţialul de a imagina, pentru prima dată , un tip de dezbatere modern, în cadrul căruia opoziţia începe să se manifeste, ca un critic al autorităţii.[1]

  „Codicele, cunoscut sub numele de Regulament organic s-a votat de Adunare şi timp de 27 de ani a ţinut loc de Constituţiune, de lege fundamentală a Principatelor.”[2]

  Potrivit unui alt punct de vedere, Regulamentele organice sunt „coduri constituţionale şi administrative”, şi din punct de vedere material, pot fi calificate drept constituţii „numai pentru o parte a dispoziţiilor lor.”[3]

  Prin  Regulamentele Organice este introdus principiul separaţiei puterilor în stat, puterea legiuitoare fiind încredinţată Obşteştei Adunări (unicamerală) şi Domnului, puterea executivă Domnului, iar puterea judecătorească instanţelor judecătoreşti.

  Regulamentele organice au mai reglementat: alegerea Domnului de o adunare extraordinară ad-hoc, dintre boierii de peste 40 de ani, care să aparţină unei familii nobile (Capitolul I) , constituirea unei Adunări generale din 43 de membri, pentru 5 ani, convocată întotdeauna la data de 1 decembrie a fiecărui an, pentru sesiuni anuale de două luni, care se

puteau prelungi şi care aproba bugetul pentru anul viitor şi alte măsuri de ordin financiar şi fiscal (Capitolul II), organizarea unui nou sistem financiar şi înfiinţarea Controlorului general; un fel de Curte de Conturi (Capitolul III), înfiinţarea unui Consiliu administrativ, care constituia Guvernul propriu-zis (Capitolul IV), stabileşte principiul libertăţii comerţului (Capitolul V), măsuri sanitare contra epidemiilor (Capitolul VI), organizarea, funcţionarea şi competenţa instanţelor judecătoreşti (Capitolul VII), funcţia publică (Capitolul VIII), organizarea miliţiei naţionale (Capitolul IX).[4]

 

[1] Radu Carp, Ioan  Stanomir- Inventarea Constituţiei-Proiecte intelectuale şi dezvoltare instituţională în Principatele Române în secolul al XIX-lea, Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.13

[2] Constantin Dissescu- Drept constituţional, citat de Gheorghe Iancu în Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007, p.49

[3] Tudor Drăganu- Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până în 1916, Ed. Dacia, Cluj, 1991, p.40

[4] Gheorghe Iancu- Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p.50

Loading...