În condiţiile istorice ale anului 1938, regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938, dictatura personală. La 20 februarie 1938, se proclamă noua Constituţie, iar poporul este chemat, pe data de 24 februarie 1938, să aprobe noua Constituţie prin plebiscit. Dispoziţiile constituţiei consacră dictatura regală şi reglementează restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.[1]
În locul votului universal, Constituţia din 1938 introduce sistemul colegiilor de profesiuni, îngustând astfel posibilitatea participării tuturor cetăţenilor la exprimarea votului, iar vârsta de la care fiecare cetăţean putea să-şi exercite opţiunea era de 30 de ani.
În ceea ce priveşte puterile statului, constituţia le concentrează în mâinile regelui, care este declarat, potrivit articolului 30, „capul statului”.
Regele exercită puterea legislativă prin Reprezentanţa naţională, el având iniţiativa legislativă, iniţiativa revizuirii Constituţiei. El sancţiona legile, sancţiunea regală fiind condiţie de valabilitate a legii. Totodată, regele putea emite decrete cu putere de lege în orice domeniu, în timpul cât Adunările erau dizolvate sau nu erau în sesiune, putea dizolva Adunările, declara războiul şi încheia pace.
Adunarea Deputaţilor era aleasă de cetăţeni români care aveau 30 de ani împliniţi, constituiţi în colegii profesionale, care conform art.61, erau:”1. Agricultura şi munca manuală; 2.Comerţul şi industria; 3.Ocupaţiuni intelectuale.” Erau eligibili ca deputaţi cetăţenii români care aveau 30 de ani împliniţi (art.62).[2]
Senatul era compus din senatori numiţi de Rege, a căror proporţie era de jumătate din numărul celor aleşi, din senatori de drept şi din senatori aleşi cu vot obligatoriu, secret şi exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite în stat. Potrivit Constituţiei din 1938 erau consideraţi de drept membri ai Senatului: a) Moştenitorul Tronului de la vârsta de 18 ani împliniţi; b) Toţi principii Familiei Regale majori; c) Patriarhul şi Mitropoliţii ţării; d) Capii confesiunilor recunoscute de stat; d) Actualii Senatori de drept recunoscuţi până la data promulgării prezentei Constituţii.[3]
[1] Gheorghe Iancu- op. cit., p.62
[2] Gheorghe Iancu- op. cit., p.64
[3] *** Constituţia României, 1938, Secţiunea II, Despre Senat, art.64, Ioan Muraru, Gheorghe Iancu-op.cit.