În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Revoluţia din 1989 a înlăturat regimul socialist, voinţa poporului a fost exprimată în Comunicatul Frontului Salvării Naţional la 22 decembrie 1989. Prin acesta se dizolvă vechile structuri ale organizării statale : Marea Adunare Naţională, Consiliul de Stat, Consiliul de Miniştrii, Preşedinţia  Republicii, securitatea, guvernul, toate structurile organizării statale în afară de armată, constituindu-se Frontul Salvării Naţionale, al cărui Consiliu a preluat întreaga putere de stat. Pe plan local consiliile populare şi comitetele lor executive au fost înlocuite de consiliile locale ale Frontului Salvării Naţionale, care şi-a asumat sarcina de conducere statală şi de trecere de la dictatura comunistă la un nou tip de societate, abrogându-se vechea Constituţie.

  O dată cu prăbuşirea vechiului sistemul asistăm la un proces constituţional de construire a noului stat democratic, ţara parcurgând două etape : prima este cea a puterii revoluţionare difuze, iar cea de-a doua este cea a legalizării Revoluţiei.[1]

  Constituţia este,mai ales în contextul postcomunist, un element esenţial în ordinea desenării unui contur al democraţiei liberale.  Cu toate limitele sale, Constituţia din 1991 a asigurat suportul instituţional al unei dezvoltări democratice.

  Constituţia din 1991 nu reproduce texte din Constituţia din 1923 ignorând tradiţia românească, ci ea reproduce texte din Constituţia franceză din 1958, în special în ceea ce privesc atribuţiile Preşedintelui României. În noua Constituţie nu se enunţă principiul separării puterilor în stat, încălcându-se prevederile Comunicatului Frontului Salvării Naţionale care prevedea acest principiu. Se înlocuieşte sintagma „putere în stat” cu cea de „autorităţi publice” prezentate în Titlul III.

   În înţelesul Constituţiei României din 1991, art.58, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica legiuitoare a ţării, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale, numărul deputaţilor şi senatorilor fiind stabilit prin lege electorală, în raport cu populaţia ţării. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, iar organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.[2]

   Reamenajarea raporturilor dintre autoritaţile publice şi dintre stat şi cetăţean în vederea integrării europene a fost miza revizuirii aceste Constituţii în anii 20022003.Revizuirea din 2003 nu a avut decât un efect limitat, ameliorările pe care le-a introdus nu au fost decât punctuale, structura Constituţiei de la 1991 nefiind afectată fundamental.

  Prin legea de revizuire a Constituţiei publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 669 din 22 septembrie 2003 se urmăreşte revizuirea principalelor instituţii ale statului de drept în vederea integrării României la Uniunea Europeană. Se enunţă de această dată principiul separaţiei puterilor în stat în art.1 al.4 „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. În art.2 al.1 se precizează că „suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”, în lipsa unor asemenea alegeri organele nu ar mai fi ale poporului.

Legea de revizuire a Constituţiei conţine un număr mare de amendamente, care au făcut obiectul dezbaterii politice şi publice înainte de aprobarea lor de către Parlament.

Unele dintre noile amendamente vizează recunoaşterea dreptului persoanelor care deţin cetăţenie dublă de a ocupa funcţii publice, garantarea proprietăţii private, dreptul cetăţenilor români de a alege şi a fi aleşi în Parlamentul European, adoptarea de către poporul român a deciziei libere de a se alătura Alianţei Nord - Atlantice şi Uniunii Europene, separarea atribuţiilor Camerelor Parlamentului sau limitarea avalanşei de ordonanţe de urgentă, mandatul preşedintelui este de 5 ani, şeful statului nu-l mai poate revoca pe primul-ministru, mandatul de arestare este emis de judecător, nu de procuror, recunoaşterea unor principii de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului care să asigure un sprijin mai larg şi eficient intereselor cetăţeanului.

În ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea Parlamentului, există revizuiri în ceea ce privesc şedinţele separate şi comune, data şi condiţiile începerii exerciţiului mandatului parlamentar, imunitatea parlamentară, categoriile de legi organice, iniţiativa legislativă, dezbaterea şi adoptarea proiectelor de legi şi propunerilor legislative, intrarea în vigoare a legii adoptate.  Referitor la atribuţiile celor două Camere, se poate menţiona, ca un element nou, noţiunea de „prima Cameră sesizată“. Astfel, Camera Deputaţilor este prima care ia decizia cu privire la ratificarea tratatelor internaţionale şi proiectele legilor organice în 19 cazuri prevăzute de Constituţie, iar în celelalte cazuri, Senatul va fi sesizat prima dată.

  Unul dintre paradoxurile actualei Constituţii rezidă în faptul că, deşi declară Parlamentul a fi „organul reprezentativ suprem al poporului român”, a creat o practică politică şi instituţională cu următoarele consecinţe:

-reducerea funcţiei de control asupra executivului la o procedură lipsită de efectivitate în plan practic;

-transformarea adunărilor în Camere chemate să voteze propunerile iniţiate de guvern;

-creşterea, dramatică, a ponderii ordonanţelor simple şi de urgenţă în cadrul totalului de acte normative adoptate de Parlament.

 

[1] Tudor Drăganu- Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.390

[2] ***Constituţia României, 1991, Titlul III, Autorităţile publice, Capitolul I, Parlamentul,Ioan Muraru, Gheorghe Iancu-op.cit.

Loading...