În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1. Validarea mandatelor

Pentru îndeplinirea funcţiilor lor, Camera Deputaţilor şi Senatul îşi aleg fiecare câte un preşedinte, un birou permanent şi un număr de comisii permanente.

Art.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor precizează că până la alegerea Biroului permanent în Cameră nu pot avea loc decât dezbateri parlamentare, cu excepţia celor care privesc validarea mandatelor de deputat. Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în Regulamentul Senatului. Până la alegerea birourilor se organizează conducerea lucrărilor Camerei de către cel mai în vârstă deputat asistat de 4 secretari dintre cei mai tineri parlamentari, membrii ai Camerei Deputaţilor sau ai Senatului.

Pentru validarea mandatelor fiecare Cameră îşi alege în prima şedinţă o comisie compusă din membrii Camerei respective. Comisia aleasă de Camera Deputaţilor este alcătuită din 30 deputaţi, iar cea aleasă de Senat este alcătuită din 15 senatori. Comisiile trebuiesc să reflecte configuraţia politică a Camerei aşa cum rezultă din constituirea grupurilor parlamentare, iar numărul deputaţilor sau senatorilor din aceste comisii se vor stabili în funcţie de mărimea acestora. Comisia de validare a Camerei Deputaţilor îşi alege un preşedinte, un vicepreşedinte si care alcătuiesc biroul comisiei, şi se organizează în 9 grupe de lucru, compuse din câte 3 membri. Comisia Senatului îşi alege un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, care alcătuiesc biroul comisiei şi se organizează în 4 grupe de lucru cuprinzând fiecare câte 3 membri. Alegerea acestora se face prin votul deschis al membrilor comisiei.

Propunerile de validare sau invalidare sunt prezentate comisiei de biroul acesteia şi de grupele de lucru în termen de cel mult 3 zile de la alcătuire. Comisia de validare poate propune invalidarea unui mandat în cazurile în care constată că alegerea parlamentarului s-a făcut prin fraudă sau prin neîndeplinirea unei condiţii constituţionale şi legale privind alegerea. În termen de cel mult patru zile de la constituirea lor comisiile întocmesc un raport în care sunt numiţi parlamentarii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor, motivându-se propunerile de invalidare. Acest raport trebuie aprobat de comisie cu majoritate simplă.[1] Raportul se prezintă apoi Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din numărul mandatelor şi după depunerea jurământului deputaţilor. Pe de altă parte Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori şi depunerea jurământului de către aceştia.

Cele două Camere legal constituite se întrunesc în cel mult 20 de zile de la alegeri la convocarea Preşedintelui României prin decret prezidenţial.

2.Grupurile parlamentare

Constituţia actuală a României prevede în art.64 al.3 : „Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere”. Rezultă astfel din acest alineat că organizarea deputaţilor şi senatorilor în grupuri parlamentare este obligatorie. Parlamentarii care au refuzat să facă parte din grupul parlamentar al partidului pe listele căruia au candidat sunt liberi să-şi desfăşoare activitatea în afara grupurilor. Organizarea deputaţilor şi senatorilor în grupuri parlamentare chiar dacă nu este obligatorie reprezintă o cerinţă practică.[2]

Grupurile parlamentare se constituie în fiecare Cameră prin asocierea a cel puţin 10 deputaţi sau 7 senatori care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale. Regulamentele celor două Camere stabilesc principiul potrivit căruia deputaţii, respectiv senatorii unui partid politic sau ai unei formaţiuni politice nu pot constitui decât un grup parlamentar. Deputaţii care au candidat pe listele unei coaliţii electorale şi fac parte din partide sau formaţiuni politice diferite pot constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor sau formaţiunilor din care fac parte.[3]

Se poate întâmpla ca un partid politic să nu aibă într-o Cameră numărul suficient de deputaţi sau de senatori pentru a forma un grup parlamentar, în acest sens Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede în art.12 al.4 că deputaţii unor partide sau formaţiuni politice care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte, sau se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit regulilor generale.

A apărut fenomenul de părăsire a grupurilor parlamentare şi de trecere în altele, ceea ce atrage modificări în configuraţia politică a Camerelor şi ponderea grupurilor parlamentare. Părăsirea unui grup înseamnă renunţarea de către respectivul parlamentar la programul partidului

şi poate determina destrămarea sa, dacă numărul deputaţilor, respectiv al senatorilor care au rămas în grup este mai mic de 10, respectiv de 7.[4]

Grupurile parlamentare sunt denumite şi politice pentru că ele reprezintă partide.

3. Preşedintele şi biroul permanent

Birourile sunt organe interne ale Camerelor cu structură unicamerală, a căror alcătuire, organizare, atribuţii şi funcţionare sunt stabilite prin Constituţie şi Regulamentele camerelor. Potrivit principiului că structura internă a Camerelor reflectă configuraţia politică a acestora, componenţa Birourilor permanente va fi rezultatul negocierilor politice între grupurile parlamentare.

Preşedintele fiecăreia din cele două Camere este şi preşedintele biroului permanent din care fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari, 4 chestori. Cei doi preşedinţi se aleg pe durata întregii legislaturi, iar vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Preşedinţii celor două Camere nu reprezintă organisme conducătoare distincte de Birourile permanente, acestea îndeplinesc funcţia de organ de conducere a Camerei. Preşedinţii celor două Camere se aleg prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare, fiecare grup parlamentar poate să propună un singur candidat. Este declarat ales candidatul care a obţinut la primul tur de scrutin votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor. Dacă nici un candidat nu a obţinut voturile necesare se organizează un al doilea tur de scrutin în care va fi declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate.[5]

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului deţin unele atribuţii pe care le exercită individual şi altele pe care le îndeplinesc în cadrul birourilor permanente ale Camerelor.

Principalele atribuţii pe care le exercită Preşedintele Camerei Deputaţilor în mod individual sunt următoarele:

  1. a) convoacă deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare; b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, şi asigura menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea prevederilor
  2. b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, şi asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea prevederilor prezentului regulament;
  3. c) acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabileşte ordinea votării, precizează semnificaţia votului şi anunţă rezultatul acestuia;
  4. d) conduce lucrările şedinţelor Biroului permanent;
  5. e) sesizează Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute la art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţia României, republicată;
  6. f) asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ori, după caz, Preşedintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale;
  7. g) reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe;
  8. h) prezintă rapoarte justificative, anual, în faţa plenului asupra utilizării fondului preşedintelui;
  9. i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, precum şi însărcinările date de plenul Camerei Deputaţilor.[6]

Principalele atribuţii pe care le exercită Preşedintele Senatului sunt următoarele:

  1. a) convoacă Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare;
  2. b) conduce lucrările Senatului şi asigură respectarea programului orar şi a ordinii de zi;
  3. c) acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votării, explică semnificaţia votului şi anunţă rezultatul votului;
  4. d) asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea Constituţiei şi a Regulamentului Senatului;
  5. e) convoacă şi conduce lucrările Biroului permanent;
  6. f) reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul, Curtea Constituţională, precum şi cu alte autoritatea şi instituţii interne ori internaţionale;
  7. g) poate sesiza Curtea Constituţională, în condiţiile de la art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţia României, republicată;[7]
  8. h) dispune de fondul preşedintelui, conform legii şi în limitele prevederilor bugetare;
  9. i) aprobă decontarea cheltuielilor pentru deplasările în străinătate;
  10. j) aprobă indemnizaţiile persoanelor utilizate în cadrul Senatului în calitate de colaboratori, precum şi decontarea cheltuielilor suportate de persoanele invitate la Senat, potrivit legii;
  11. k) prezintă Biroului permanent rapoarte anuale privind utilizarea fondului preşedintelui;
  12. l) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament sau hotărâte de Senat.

Preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform art. 98 din Constituţia României, republicată.

Biroul permanent are în principal atribuţii de propunere, de sesizare, de coordonare, de control şi decizionale. Activitatea sa este permanentă, deci atunci când Camera nu este în sesiune Biroul lucrează. El are următoarele atribuţii :

- propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor parlamentare;

- solicită preşedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare;

- supune aprobării Camerei regulamentul acesteia, precum şi propunerile de modificare;

- prezintă Camerei spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar;

- pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Camerei;

- biroul Camerei prezintă spre aprobare Camerei proiectul de buget al acesteia şi contul de încheiere al exerciţiului bugetar;

- biroul Camerei Deputaţilor primeşte sub formă electronică şi asigură difuzarea pe site-ul său a proiectelor de legi, propunerilor legislative ale Camerei Deputaţilor, amendamentelor primite de la Guvern şi rapoartelor comisiilor parlamentare, în ordinea depunerii acestora la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor.

- biroul Camerei Deputaţilor hotărăşte în cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ca prima Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camerelor Deputaţilor este Cameră decizională;

- biroul Senatului dispune difuzarea proiectelor de lege, a propunerilor legislative sau a rapoartelor comisiilor tuturor senatorilor şi publicarea acestora pe site-ul Senatului; stabileşte repartizarea proiectelor de lege şi a iniţiativelor legislative către comisii pentru amendamente, avize şi întocmirea rapoartelor, precum şi termenul pentru fiecare dintre acestea;

- întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei şi programul de lucru al acesteia şi dispune publicarea acestora pe site;

- organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state sau cu organizaţiile parlamentare internaţionale pe baza consultării, în funcţie de natura acţiunilor avute în vedere, a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, grupurilor parlamentare, a Comisiei de politică externă şi a altor comisii permanente, informând Camera asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor;

- supune spre aprobare Camerei componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale sau regionale, pe baza consultării grupurilor parlamentare cu respectarea configuraţiei politice a Camerei;

- aprobă statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei, supune aprobării Camerei structura serviciilor acesteia;

- conduce şi controlează serviciile Camerei;

- aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor în sediul Camerei;

- îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de regulamentul Camerei, alte dispoziţii legale sau însărcinări date de către Cameră[8]

4. Comisiile parlamentare

Datorită numărului mare de membrii şi diversificării lor politice Camerele nu pot asigura în plen analiza aprofundată a proiectelor şi propunerilor legislative iniţiate de guvern sau parlamentari şi nu ar putea exercita un control parlamentar specializat asupra unor autorităţi publice, activităţi social-economice, politice. Pentru deliberare este necesară efectuarea unor lucrări pregătitoare de către comisiile parlamentare, constând în examinarea iniţiativelor sau a amendamentelor propuse.[9]

Potrivit Constituţiei, Camerele îşi pot constitui comisii permanente, comisii de anchetă şi comisii speciale. Potrivit art.64 al.4 din Constituţie, art.39-83 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art.43-79 din Regulamentul Senatului Camerele pot constitui comisii comune.[10] De aici rezultă faptul că se pot grupa comisiile în două categorii :

  • comisii permanente
  • comisii temporare : comisii de anchetă, comisii speciale, comisii de mediere, comisii ad-hoc sau excepţionale.[11]

A.Comisiile permanente sunt cele mai importante, ele fiind alese pe durata legislaturii,fiind specializate pe domenii de activitate corespunzătoare unor ministere sau departamente. Un parlamentar face parte obligatoriu dintr-o singură comisie parlamentară, cu excepţia membrilor Biroului permanent. Alcătuirea comisiilor se face cu respectarea configuraţiei politice a Camerei, pentru fiecare comisie numărul de locuri ce revine fiecărui grup parlamentar se stabileşte de Cameră, la propunerea biroului permanent. Membri comisiilor sunt desemnaţi prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, iar în cazul în care există dezacord, Camera va aproba componenţa comisiilor cu votul deschis al majorităţii parlamentarilor prezenţi.

  În prima şedinţă convocată de preşedintele Camerei comisiile permanente îşi aleg birourile, compuse dintr-un preşedinte, 1-2 vicepreşedinţi şi 1-2 secretari. Componenţa biroului comisiei se stabileşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare respectându-se configuraţia politică a Camerei.

Comisiile permanente ale Senatului sunt următoarele: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări; Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital; Comisia economică, industrii şi servicii; Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; Comisia pentru politică externă; Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; Comisia pentru sănătate publică; Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă; Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi; Comisia pentru egalitatea de şanse; Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului; Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii; Comisia pentru regulament.[12]

Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sunt prevăzute în Regulament, în care se prevăd şi domeniile lor de activitate, şi sunt următoarele: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; Comisia pentru industrii şi servicii; Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice; Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; Comisia pentru administraţia publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; Comisia pentru muncă şi protecţie socială; Comisia pentru sănătate şi familie; Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă; Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională; Comisia pentru politica externă;

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii; Comisia pentru regulament; Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor; Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.[13]

Comisiile permanente au următoarele atribuţii :

  • examinează proiecte şi propuneri legislative, în vederea elaborării rapoartelor şi avizelor;
  • solicită rapoarte, informaţii şi documente de la autorităţile publice;
  • efectuează anchete parlamentare atunci când consideră necesar şi prezintă rapoartele Biroului permanent;
  • controlează modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament în domeniile lor specifice de activitate;
  • dezbat şi hotărăsc asupra unor probleme transmise Biroului permanent;
  • rezolvă şi alte sarcini potrivit regulamentului propriu.[14]
  1. Comisiile temporare
  2. Comisiile speciale pot fi constituite de către Cameră pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei. Propunerile legislative astfel elaborate nu se mai supun examinărilor altor comisii, deoarece este vorba de comisii speciale.

Membrii comisiilor speciale îşi păstrează calitatea de membri ai comisiilor permanente.

  1. Comisiile de anchetă

Comisiile de anchetă sunt comisii temporare, ele pot fi constituite de fiecare Cameră la cererea unei treimi din numărul membrilor săi. În vederea desfăşurării activităţii lor comisiile de anchetă sunt înzestrate cu mijloace legale adecvate. Astfel, comisia de anchetă poate invita orice persoană  care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei.

  Când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unor experţi, comisia de anchetă dispune efectuarea de expertize.

  1. Comisiile de mediere

Noua reglementare înlătură procedura de mediere între cele două Camere, ea mai există doar în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei reglementată potrivit art.151 al.2. Acesta prevede că în cazul revizuirii Constituţiei dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

4.Comisiile excepţionale sunt cele care urmează să elaboreze o lucrare de o deosebită însemnătate, să se pronunţe asupra unor împrejurări de excepţie sau să audieze unele persoane în legătură cu evenimentele care stau în atenţia Camerelor.

 

 

[1] Cristian Ionescu – Regimul politic în România, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.145

[2] Idem, p. 147

[3] Regulamentul Camerei Deputaţilor- aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 51 din 31 ianuarie 2001, modificat şi completat prin hotărârea Camerei Deputaţilor publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 798 din 12 noimbrie 2003, modificat şi republicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006, actualizat conform Hotărârii nr. 4 din 13 februarie 2006 şi Legii nr. 96 din 21 aprilie 2006; Regulamentul Senatului- aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, modificat şi completat prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006.

[4] Cristian Ionescu- Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008, p.632

[5] Conform art. 24 din Regulamentul Senatului

[6] Conform art. 33 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

[7] Prin legea de revizuire a Constituţiei s-a lărgit sfera subiectelor care pot sesiza Curtea Constituţională în cadrul controlului prealabil prin adăugarea Avocatului Poporului, care este în măsură să semnaleze faptul că o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată de Preşedintele României, contravine Constituţiei. Legea de revizuire stabileşte şi o nouă atribuţie a Curţii şi anume de a se pronunţa asupra constituţionalităţii tratatelor şi acordurilor internaţionale la sesizarea unuia din preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. La lit. c se stabileşte că excepţia de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele poate fi ridicată şi în faţa instanţelor de arbitraj, nu numai a celor judecătoreşti şi în plus poate fi ridicată şi de Avocatul Poporului. O altă modificare este făcută la lit. c ind.1 potrivit căreia Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice la cererea Preşedintelui României, a unuia din preşedinţii celor două Camere, a primului ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

[8] Conform art. 31 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 36 din Regulamentul Senatului

[9] Cristian Ionescu- Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008, p.640

[10] Gheorghe Iancu- op.cit., p.369

[11] Ion Deleanu- op. cit., p.424

[12] Conform art. 66 al.2 din Regulamentul Senatului

[13] Conform art. 59 din Regulamentul  Camerei Deputaţilor

[14] Conform art. 67 din Regulamentul Senatului

Loading...