Parlamentul Franţei este instituţia care exersează puterea deliberativă, puterea legislativă şi puterea de a controla activitatea guvernamentală a Franţei.
Sistemul parlamentar actual al Franţei este bicameral şi este compus din: Camera superioară care este Senatul, ce cuprinde 321 de senatori, aleşi pe timp de 9 ani, de către un colegiu electoral compus în principal din consilierii aleşi în fiecare departament; şi Camera inferioară care este Adunarea Naţională a Franţei ce se compune din 277 de deputaţi aleşi pe durata unui mandat de 5 ani, prin metoda majorităţii uninominale, în două tururi de scrutin.
Cea de „a treia Cameră” a Parlamentului cum este numită în literatura de specialitate, Consiliul Economic şi Social, cuprinde 230 de reprezentanţi ai unor variate grupuri, sindicale, uniuni ale muncitorilor, ale fermierilor, exercitând un rol consultativ pentru programele pe termen lung, în deosebi. Această „a treia Cameră” a Parlamentului francez nu are atribuţiuni de legiferare, specifice celor două Camere –Adunarea Naţională şi Senatul- dar este un important forum consultativ, având un cuvânt de spus într-o serie de probleme relevante ale vieţii economice şi sociale.[1]
Până în septembrie 2004, Senatul avea 321 de senatori, aleşi pe nouă ani, însa termenul s-a redus la şase ani, iar numărul senatorilor va fi mărit progresiv până la 346 în 2010, pentru a reflecta schimbările în demografia ţării,iar 12 senatori sunt aleşi să reprezinte cetăţenii francezi care trăiesc în afara republicii.
Activitatea parlamentară se desfăşoară sub conducerea preşedinţilor celor două Adunări, având ca forme de organizare birourile, grupurile parlamentare, alături de acestea mai existând un alt organ de lucru – Conferinţa preşedinţilor- , o reuniune a preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor celor două Adunări, precum şi a preşedinţilor comisiilor permanente. Această conferinţă decide în legătură cu ordinea de zi care este prioritară şi cuprinde în special proiecte de legi a căror urgenţă este stabilită de către Guvern ,şi o ordine de zi complementară, care este aprobată de Conferinţa preşedinţilor, iar apoi de Cameră.
Atribuţiile Parlamentului constau, în primul rând, în elaborarea legilor. În ce priveşte iniţiativa legislativă, aceasta poate aparţine primului ministru sau parlamentarilor, dar există însă unele limitări cu privire la domeniile în care pot fi întreprinse iniţiative parlamentare. Astfel, iniţiativa parlamentară nu se poate referi decât la acele domenii care sunt rezervate legiuitorului de către Constituţie.
Discutarea legilor este precedată de o dezbatere în cadrul comisiilor. Acestea funcţionează pe baza unor regulamente sau pe baza principiilor generale. Proiectele odată adoptate de una din Camere sunt transmise celeilalte Camere.
Cele două Camere ale Parlamentului francez prezintă o serie de reguli comune, dintre care cele mai importante se referă la statutul parlamentarului. Astfel, sunt definite situaţiile de incompatibilitate, cu alte cuvinte, acele tipuri de activităţi care sunt incompatibile cu exercitarea unui mandat parlamentar. Există incompatibilităţi cu activităţile publice. Cumulul mai multor demnităţi –deputat, senator, preşedinte al republicii- este interzis, iar pe de altă parte este interzis şi cumulul mandatelor locale de acelaşi nivel – consilier municipal în mai multe comune, consilier general în două departamente.
De asemenea, deputaţii şi senatorii nu pot deţine decât un singur mandat electiv, dacă este vorba de un loc în Adunarea Comunităţilor Europene, de consilier regional, general, al oraşului Paris, de primar al unei comune cu peste 20.000 de locuitori sau de adjunct al unei comune cu peste 100.000 de locuitori, cu excepţia oraşului Paris. Numărul mandatelor cumulabile a fost ridicat de la două la trei, dacă unul dintre acestea este exercitat într-o comună cu mai puţin de 20.000 de locuitori, ca primar, sau cu mai puţin de 100.000 de locuitori, ca adjunct de primar.
În ceea ce priveşte cea de „ a treia Cameră” –Consiliul Economic şi Social- ea a fost constituită datorită intenţiei de a asocia la elaborarea anumitor decizii, nu numai reprezentanţii unor cetăţeni „abstracţi”, dar şi oamenii angajaţi în viaţa economică şi socială.[2]
[1] Constituţia Franţei- sursa :http://ro.wikipedia.org/wiki/Franţa
[2] Cristian Ionescu- op.cit., p.362