În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

  Tradiţional, legile sunt clasificate în legi constituţionale şi legi obişnuite, ordinare. Această clasificare exprimă corect ideea că şi Constituţia este o lege căreia îi sunt caracteristice în general aceleaşi trăsături.

  Faţă de prevederile exprese ale Constituţiei României cuprinse în art. 73 alin. (1) se impune clasificarea legilor în legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.[1] Această clasificare se realizează pe criteriul conţinutului reglementărilor, dar şi pe cel al procedurii de adoptare. Trebuie observat că potrivit art.115 din Constituţie, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe.

  Conform dispoziţiilor art.73 alin. (2) din Constituţie, legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

  Prin lege organică se reglementează:

  1. sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
  2. organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
  3. statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi al celorlalte drepturi ale acestora;
  4. organizarea şi desfăşurarea referendumului;
  5. organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
  6. regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
  7. regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
  8. infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
  9. acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
  10. statutul funcţionarilor publici;
  11. contenciosul administrativ;
  12. organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
  13. m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
  14. n) organizarea generală a învăţământului;
  15. o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
  16. p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
  17. r) statutul minorităţilor naţionale din România;
  18. s) regimul general al cultelor;
  19. t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.[2]

   Aceste domenii nu sunt singurele a căror reglementare normativă se face exclusiv prin lege organică, chiar Constituţia prevede astfel de domenii în alte texte, de exemplu „frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică” (art.3 al.2), organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune şi controlul parlamentar asupra activităţilor se reglementează prin lege organică (art.31 al.5), etc.

  Propunem de lege ferenda să se includă în domeniul legii organice şi legea privind aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene, dezvoltarea regională fiind în prezent reglementată de o lege ordinară, cu forţă juridică inferioară legii organice, respectiv legea nr. 315/2004. Considerăm că în contextul aderării României la Uniunea Europeană o asemenea prevedere ar trebui menţionată expres.

  Legile organice prevăzute se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

  Se constată astfel că relaţiile sociale de importanţă deosebită cad în reglementarea legilor organice, cele care se referă, de exemplu la : asigurarea garanţiilor exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, asigurarea pluralismului politic, asigurarea ordinei interne, a legalităţii, răspunderea tuturor structurilor, a autorităţilor administrative şi a funcţionarilor acestora, protecţia proprietăţii etc.

  Legi constituţionale sunt legile de revizuire, care se adoptă după procedura specială prevăzută de art.151. Sunt legi care completează sau modifică Constituţia. Prin această sintagma de „legi constituţionale” se desemnează însăşi Constituţia, legea fundamentală situată în vârful ierarhiei izvoarelor de drept.

  Sub aspectul conţinutului ele cuprind reglementări ale relaţiilor sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea statală a puterii.[3] Sub aspect procedural ele se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, fiind definitive numai după aprobarea lor prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

  Legile de modificare a Constituţiei sunt supuse unor reguli deosebite datorită poziţiei sale în sistemul izvoarelor de drept, privind : iniţiativa revizuirii, adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire şi intrarea în vigoare a legii de revizuire.

  Iniţiativa revizuirii este triplu-limitată: din punctul de vedere al subiectului iniţiativei, al materiei susceptibile de revizuire şi din punctul de vedere al timpului declanşării revizuirii.

  Iniţiativa revizuirii aparţine unor subiecţi expres şi limitativ definiţi de lege: Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, proveniţi din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.[4]

  În ceea ce priveşte materia susceptibilă de revizuire, trebuie să arătăm că nu pot face obiectul revizuirii acele dispoziţii ale Constituţiei care privesc caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al Statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială, dar nici acele prevederi prin revizuirea cărora s-ar suprima drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora.[5]

  Cu privire la timpul declanşării revizuirii, potrivit dispoziţiilor constituţionale, aceasta nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

  Adoptarea proiectului sau a propunerii de revizuire implică, în primul rând, întrunirea unei majorităţi calificate, şi, apoi, un referendum afirmativ.

  Adoptarea proiectului sau propunerii de revizuire a Constituţiei este de competenţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.

  Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

  Rămânerea definitivă a revizuirii are loc abia după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.[6]

Legile ordinare reglementează relaţiile sociale reclamate de cerinţele vieţii sociale la un moment dat, dacă nu se interferează cu domeniul legilor organice sau nu intră în competenţa altor autorităţi. Anumite relaţii sociale sunt reglementate de Guvern prin ordonanţe, cu aceeaşi forţă juridică cu legile ordinare în condiţiile stabilite de Parlament. Astfel în art.115 al.1 din Constituţie se prevede : „Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”.

Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră, fiind necesar să fie întrunit cvorumul legal.

Este interesant de menţionat că pentru sistemul nostru de drept în ultimele decenii, până la Constituţia actuală, menţionarea legilor organice era pur teoretică, fără însemnătate practică deoarece legile organice cunoşteau aceeaşi procedură de elaborare ca toate legile, iar din punctul de vedere al dreptului constituţional tocmai această procedură devine criteriu de clasificare. Categoria legilor organice era păstrată în limbajul nostru juridic prin tradiţie, dar practic ea nu exprima o grupă distinctă de legi. Observaţia este interesantă deoarece şi în alte sisteme constituţionale se fac clasificări ale legilor, dar aceste clasificări se fundamentează pe dispoziţiile exprese ale constituţiilor.

Astfel, în dreptul francez prin expresia „lege organică” erau desemnate normele privind organizarea puterilor publice şi care adesea erau măsuri de aplicare a Constituţiei. Ele însă erau adoptate potrivit aceleaşi proceduri ca şi cea a legilor ordinare. Constituţia franceză din anul 1958 a prevăzut însă că anumite materii vor face obligatoriu obiectul legilor organice şi că procedura de elaborare a legii organice va fi diferită de cea a legii ordinare. Procedura diferită de elaborare face ca în dreptul francez să se distingă trei mari categorii de legi şi anume: legi constituţionale, legi organice, legi ordinare, legile ordinare putând la rândul lor să fie clasificate în mai multe categorii. Cât priveşte legile organice ele diferă în dreptul francez de legile ordinare atât prin domeniile în care intervin cât şi prin procedura de elaborare.[7]

Constituţia spaniolă cunoaşte instituţia legilor organice, a legilor cadru, precum şi a decretelor-legi. Legile organice sunt cele referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor publice, la cele stabilite de statutele de autonomie şi la sistemul electoral, ca şi la celelalte legi cu acest caracter prevăzute de Constituţie.[8]

Introducerea referendumului ca mod de adoptare a unor legi înseamnă includerea în chiar procedura de elaborare a legii a consultării, prin vot, a poporului. În lumina acestor realităţi constituţionale se impune completarea clasificării legilor sau, mai exact, o îmbunătăţire a celei existente. Putem observa astfel că există patru mari categorii de legi, anume : a) legi constituţionale; b) legi referendum (adoptate prin referendum); c) legi organice; d) legi obişnuite, ordinare. Distincţia între aceste categorii de legi se poate face atât pe criteriul conţinutului reglementărilor cât şi pe criteriul procedurii de elaborare.[9]

 

[1] Idem, Titlul III, Autorităţile publice, Capitolul I Parlamentul, Secţiunea a 3-a Legiferarea

[2] Conform Constituţiei României, republicată, Monitorul Oficial nr.767/ 31 oct. 2003, art.73, alin. 3

[3] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu- op.cit., vol.I, p.200

[4] Conform art. 150 alin.(1), (2) din Constituţia României, republicată, Monitorul Oficial nr. 767/ 31 oct. 2003, Titlul VII Revizuirea Constituţiei

[5] Idem, art.152 alin. (1), (2)

[6] Ibidem, art.151 alin. (1), (2), (3)

[7] Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu- op.cit., vol.I, p.203

[8] Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu, Georgeta Duculescu- op.cit., vol.I, p.444

[9] Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu- Drept parlamentar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2009, Ediţia a II-a, p.190

Loading...