În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Conceptul de supremaţie a legii

 

   În literatura juridică se constată că noţiunea de supremaţie juridică a legii este de obicei definită pornindu-se de la faptul că norma stabilită de aceasta nu trebuie să corespundă nici unei alte norme, în afară de cele cuprinse în Constituţie, iar toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea. Plecând de la această constatare şi făcându-se anumite precizări, se defineşte supremaţia legii ca „acea caracteristică a ei care-şi găseşte expresia în faptul că normele pe care le stabileşte nu trebuie să corespundă nici unor alte norme în afară de cele constituţionale, iar celelalte acte juridice emise de organele statului îi sunt subordonate din punctul de vedere al eficacităţii lor juridice”.[1]

În general, supremaţia legii este la fel definită, deşi unii o denumesc „forţa juridică supremă a legii”, alţii „supremaţia juridică”, iar alţii pur şi simplu „supremaţia legii”.[2] Valorificând şi cele exprimate până în prezent în literatura juridică putem conchide că supremaţia legii este un principiu constituţional ce exprimă acea calitate a legii în virtutea căreia legea, elaborată în conformitate cu litera şi spiritul Constituţiei, este superioară juridic tuturor actelor normative existente într-un sistem constituţional.

Astfel văzute lucrurile apare corectă constatarea în sensul căreia consacrarea şi realizarea supremaţiei legii în ansamblul sistemului de acte normative reprezintă o condiţie a unităţii întregului sistem de izvoare ale dreptului, precum şi singura modalitate de armonizare a cerinţelor democraţiei cu cerinţele de rapiditate, tehnicitate, specializare şi supleţe a activităţii normative.

  1. Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii

Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii a fost făcută îndeosebi prin raportarea la categoriile juridico-statale. Sintetizând punctele de vedere exprimate în literatura juridică, putem observa că supremaţia legii s-a fundamentat ştiinţific în mod diferit. De aceea unele consideraţii se impun :

  1. Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin caracterele puterii. Se poate observa că adeseori supremaţia legii se fundamentează prin caracterele generale ale puterii şi îndeosebi prin deplinătatea şi suveranitatea puterii. Deplinătatea (cu unele rezerve) şi suveranitatea sunt caractere generale ale puterii, deşi se regăsesc în principiile fundamentale de organizare statală.
  2. Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin poziţia în sistemul statal a autorităţii emitente (parlamentul).
  3. Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin supremaţia Constituţiei. Este exactă, dar nu este motivată.
  4. Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii prin cauzele care o determină şi o explică şi care generează conţinutul şi forma legii, precum şi poziţia sa supraordonată în sistemul normativ.

  În fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii trebuie să ajungem mai departe de caracterele generale ale puterii, la chiar puterea şi în ultimă instanţă, la sursele acestei puteri şi anume la condiţiile economice şi sociale, care o determină.

  Supremaţia legii se explică prin funcţiile sale în exprimarea şi realizarea voinţei poporului ca voinţă general-obligatorie (de stat). Fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei legii se regăseşte în totalitatea factorilor economici, sociali, politici şi juridici, factori ce se află într-o strânsă legătură şi interacţiune şi care trebuie priviţi în raport cu legea în indivizibilitatea lor.

  1. Explicarea supremaţiei legii în raport cu supremaţia Constituţiei

  Studierea supremaţiei legii este în general făcută avându-se în vedere că în conceptul de lege este de fapt inclusă şi Constituţia, precum şi legile de modificare a Constituţiei.

  S-ar putea pune întrebarea dacă trebuie să mai vorbim de supremaţia legii din moment ce există supremaţia Constituţiei.

  Putem menţiona următoarele argumente care justifică examinarea supremaţiei legii:

  1. Nu întotdeauna şi peste tot s-a făcut distincţie (cât priveşte supremaţia) între Constituţie şi lege.
  2. Constituţia este documentul politic şi juridic fundamental, care cuprinde la cel mai înalt nivel şi într-o desăvârşită sinteză, principiile întregii vieţi economice, politice, sociale, culturale şi juridice. Legea ordinară având ca punct de plecare principiile constituţionale dă reglementări unor relaţii sociale din anumite compartimente ale vieţii, aceste reglementări fiind de aplicaţie nemijlocită la cazurile concrete.
  3. Vasta reţea de norme juridice se elaborează în baza, în aplicarea şi executarea legii, se raportează direct, mai întâi la lege, urmărindu-se permanent conformitatea cu ea.[3]
  4. În practică, dar şi în teorie, în ideea simplificării şi operativităţii, referirile se fac numai la lege, deşi lucrurile aici sunt discutabile.

                Sintetizând putem reţine din poziţia supraordonată a Constituţiei în raport cu legea ordinară, supremaţia Constituţiei. La rândul său legea este elaborată în conformitate cu Constituţia şi este supremă faţă de restul dreptului. În această viziune supremaţia legii exprimă poziţia juridică superioară faţă de toate celelalte acte normative existente în sistemul nostru juridic.

  1. Consecinţele juridice ale supremaţiei legii

Din supremaţia legii în sistemul normativ rezultă o serie de consecinţe juridice, privind fie legea ca atare (situaţii în care aceste consecinţe sunt şi garanţii ale supremaţiei legii) fie normele juridice existente în sistemul constituţional. În cadrul acestor consecinţe vom explica: cele privind elaborarea legii, cele privind modificarea, suspendarea şi abrogarea legii, cele privind conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de organele statului.

 

[1] Tudor Drăganu- Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.422

 [2] Idem vol.I, p.431

[3] Gheorghe Iancu- op.cit., p.494

Loading...