1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Legiferarea este funcţia principală a parlamentului. Această funcţie legislativă constă în edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, în caz de litigii, şi pentru puterea jurisdicţională.

Legiferarea este adoptarea legilor după procedura prevăzută de Constituţie şi de Regulamentele celor două Camere. Procedura legislativă este expresia concretă sub care se realizează funcţia legislativă a parlamentului.

Termenul de „legiferare” este folosit în literatura de specialitate, cât şi în limbajul curent într-un sens larg şi într-un sens restrâns. În sens larg legiferarea reprezintă activitatea de creare a normelor juridice, indiferent de forma pe care o îmbracă : legi, ordonanţe, hotărâri, decrete. În sens restrâns acest termen semnifică activitatea Parlamentului care se materializează în crearea legilor, acte care se bucură de supremaţie faţă de celelalte izvoare de drept.[1]

Temeiul constituţional al funcţiei legislative a Parlamentului îl constituie art.61 al.1 din Constituţie Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării”. Parlamentul ca organ reprezentativ suprem al poporului român este pe deplin îndreptăţit să fie singura autoritate legislativă a ţării.

Constituţia nu stabileşte limitele domeniilor în care se poate exercita legiferarea, întrucât Parlamentul are competenţă exclusivă a edictării legilor. Constituţia asimilează legii ordonanţele emise de Guvern. Aceasta nu constituie o abatere de la exclusivitatea legiferării de către Parlament, deoarece ordonanţele sunt emise în baza unei legi de abilitare, ele trebuind să fie aprobate de Parlament. Potrivit art.108 al.2 din Constituţie, Guvernul, prin hotărârile sale organizează executarea legilor. Deci, nici aceste acte normative, nu încalcă principiul exclusivităţii de legiferare a Parlamentului.

Chiar dacă Constituţia conferă Parlamentului calitatea exclusivă de autoritate legiuitoare, acesta colaborează cu puterea executivă şi cu cetăţenii în realizarea funcţiei sale. Dintre modalităţile de colaborare menţionăm : iniţiativa legislativă, iniţiativa revizuirii Constituţiei, dreptul Guvernului de a prezenta amendamente motivate în scris, dreptul de veto al Preşedintelui României, promulgarea legilor adoptate de Camere şi referendumul.[2]

 

[1] Genoveva Vrabie – op.cit.,  vol. II,  p. 138

[2] Cristian Ionescu - Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008, p. 666

Loading...