Pin It

Funcţia legislativă a Parlamentului se realizează de cele două Camere atât în şedinţe separate, cât şi în şedinţe comune atunci când Constituţia sau Regulamentul şedinţelor comune prevăd astfel. Procedura legislativă este aceeaşi în ambele Camere ale Parlamentului.

Etapele procedurii legislative sunt următoarele :

1.iniţiativa legislativă

2.examinarea şi avizarea sa proiectelor de lege sau a propunerilor legislative în comisiile parlamentare

3.includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a şedinţelor Camerelor

4.dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative

5.votarea proiectului de lege sau a propunerii legislative

6.semnarea legii de către preşedinţii Camerelor

7.promulgarea şi publicarea legii

8.aprobarea legii prin referendum, dacă este cazul.

Conform unei concepţii[1] procedura de adoptare a unei legi are două faze:

  1. o fază preliminară – ce cuprinde elaborarea proiectului sau propunerii, depunerea acestuia şi dezbaterea sa în comisii
  2. o fază de dezbatere şi decizie în Camerele Parlamentului.
  1. Iniţiativa legislativă

Potrivit art.74 al.1 din Constituţia revizuită iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă acest drept trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul iniţiativei legislative.

Constituţia din 1991 prevedea un număr de 250.000 de semnături pentru a putea fi promovată o iniţiativă legislativă, iar în fiecare judeţ, din cele un sfert necesare se prevedeau cel puţin 10.000 de semnături pentru a sprijini respectiva iniţiativă legislativă. S-a impus reducerea acestui număr, cât şi reducerea la numai 5.000 a numărului de semnături din fiecare judeţ, în aşa fel încât iniţiativa legislativă a poporului să se poată exercita în mod real, iar cetăţenii să participe la adoptarea deciziilor politice ale ţării.

Noua prevedere constituţională potrivit căreia Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin trimiterea proiectului de către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată, este urmarea stabilirii în mod expres pentru fiecare Cameră a categoriilor de legi pentru care are rol decizional. Dar această reglementare este criticabilă, datorită faptului că mandatul dat de alegători deputatului, îl împuterniceşte pe acesta să-i reprezinte în Camera Deputaţilor, după cum alegătorii senatorului îi limitează câmpul de activitate la lucrările Senatului. În aceste condiţii este de neconceput  ca deputatul să exercite iniţiativa legislativă pentru alte propuneri legislative decât cele aparţinând competenţei Camerei Deputaţilor, după cum este greu de admis, într-o democraţie modernă, ca senatorii să-şi exercite dreptul de iniţiativă în faţa Camerei Deputaţilor. Consacrarea unui asemenea sistem îi transformă pe deputaţi şi senatori în membri ai ambelor Camere ale Parlamentului, ceea ce echivalează cu instaurarea unicameralismului, cel puţin pe planul exercitării iniţiativei legislative parlamentare.[2]

Constituţia face distincţie în ceea ce priveşte modul de exprimare a iniţiativelor astfel: Guvernul iniţiază proiecte de legi, iar parlamentarii şi cetăţenii propuneri legislative. Ne afiliem opiniei potrivit căreia între cele două noţiuni nu există nici o deosebire, constituantul prin formulările diferite vrând să desemneze iniţiatorul.[3]

Iniţiativa legislativă a Guvernului se manifestă prin transmiterea proiectului de lege ce intră în competenţa Camerei respective de adoptare, ca primă Cameră sesizată. Parlamentarii şi cetăţenii care exercită acest drept pot prezenta propunerile legislative numai în forma cerută de lege pentru proiectele de lege, adică trebuie însoţite de o expunere de motive şi redactate în forma proprie actelor normative, pe articole, capitole sau secţiuni. Parlamentarii şi cetăţenii îşi exercită dreptul de iniţiativă legislativă prin transmiterea către Camera competentă a propunerii legislative, în scopul de a o dezbate şi adopta ca primă Cameră sesizată.

Datorită faptului că parlamentarii îşi pot exercita colectiv dreptul de iniţiativă legislativă în ceea ce priveşte legile organice şi ordinare, acest drept îl au şi comisiile parlamentare, potrivit Regulamentelor Camerelor, fiind înfiinţate comisii speciale pentru elaborarea unor propuneri legislative. În ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei nu li se poate recunoaşte acest drept, pentru că nici una nu are un număr de membrii egal cu o pătrime din numărul deputaţilor sau senatorilor.

Propunerile legislative formulate de deputaţi sau senatori care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat trebuie să fie însoţite de dovada solicitării informării cerută în mod obligatoriu Guvernului.

Funcţionarea celor două Camere a fost diferenţiată astfel încât propunerile legislative sau proiectele de legi nu se mai depun la oricare din cele două Camere în raport de preferinţa iniţiatorului, ci mai întâi la acea Cameră indicată de Constituţie şi care reprezintă Camera sesizată, denumită acum Cameră de reflecţie.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată următoarele :

- proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri;

- proiectele legilor organice prevăzute în Constituţie privitoare la următoarele domenii:

  1. a) organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio şi televiziune şi controlul parlamentar al acestora;
  2. b) dreptul de asociere, respectiv incompatibilitatea cu calitatea de membru al partidelor politice a unor categorii socioprofesionale;
  3. c) condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare de către cetăţenii români;
  4. d) organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului;
  5. e) categoriile de legi privind : - organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; - contenciosul administrativ; - organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; - organizarea generală a învăţământului; - organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
  6. f) înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ;
  7. g) Guvernul – rolul şi structura;
  8. h) Guvernul – incompatibilităţi;
  9. i) înfiinţarea de autorităţi administrative autonome;
  10. j) sistemul de apărare;
  11. k) raporturile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale cu serviciile publice desconcentrate în unităţile administrativ – teritoriale, unde acestea au o pondere semnificativă, în ceea ce priveşte utilizarea limbii materne;
  12. l) compunerea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, regulile de funcţionare ale acesteia şi înfiinţarea de instanţe judecătoreşti specializate în anumite materii;
  13. m) Curtea Constituţională – structura .[4]

Potrivit art.75 din Constituţie se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională :

a)toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele decât cele pentru ratificarea tratatelor internaţionale sau a altor acorduri internaţionale, precum şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestora

  1. b) proiectele legilor organice prevăzute în Constituţie referitor la :

 - frontierele ţării;

 - dobândirea şi pierderea cetăţeniei române;

 - simboluri naţionale; dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice locale;

 - dreptul de proprietate privată;

  - dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică;

  - prelungirea mandatului Parlamentului; jurământul deputaţilor şi senatorilor;

  -categorii de legi : - sistemul electoral; - organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; - organizarea şi desfăşurarea referendumului; - organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; - regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi a stării de război; - regimul stării de asediu şi a celei de urgenţă; - infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; - acordarea amnistiei sau a graţierii colective; - statutul funcţionarilor publici; - regimul juridic general al proprietăţii şi moştenirii; - regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; - statutul minorităţilor naţionale din România; - regimul general al cultelor;

 - prelungirea mandatului Preşedintelui;

 - atribuţiile prefectului;

 - statutul judecătorilor în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii;

 - folosirea limbii materne şi a interpretului în faţa instanţelor judecătoreşti de către cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale;

 - obiectul exclusiv al proprietăţii publice, darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, inviolabilitatea proprietăţii private;

 -  Consiliul Economic şi Social[5]

Pentru a se păstra egalitatea dintre Camere, competenţa decizională a fost împărţită astfel încât Camera Deputaţilor să aibă rol de Cameră decizională de drept comun, iar Senatul să aibă competenţă decizională pentru ratificarea tratatelor şi a altor acorduri internaţionale şi pentru măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi în domeniul legilor organice ce privesc în mod exclusiv organizarea şi funcţionarea statului.

Proiectele de lege şi propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului însoţite de avizul Consiliului Legislativ şi Consiliului Economic şi Social, aviz care este consultativ şi se trimite într-un anumit termen.[6] Dacă termenul nu este respectat lipsa avizului nu împiedică desfăşurarea procedurii. Avizul Consiliului Legislativ are în vedere concordanţa proiectelor de lege sau propunerilor legislative cu Constituţia, respectarea normelor de tehnică legislativă, implicaţiile noii reglementări cu legislaţia în vigoare.

Iniţiativa cetăţenilor este limitată sub două aspecte : material şi formal. Pentru a-şi produce efectele, iniţiativa cetăţenilor trebuie să întrunească cerinţele unei duble reprezentativităţi : cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, iar cetăţenii care îşi manifestă acest drept trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul iniţiativei legislative. Sub aspect material, iniţiativa legislativă a cetăţenilor este de asemenea limitată, deoarece nu poate avea ca obiect probleme fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia sau graţierea.[7]

În cazul propunerilor legislative iniţiate de cetăţeni preşedintele Camerei unde a fost introdusă, înainte de distribuirea lor la deputaţi sau senatori şi de sesizarea în fond a comisiei permanente competente, solicită Curţii Constituţionale verificarea condiţiilor constituţionale pentru exercitarea iniţiativei legislative.

O altă formă de exercitare a iniţiativei legislative este depunerea de amendamente, deoarece amendamentul este actul prin care se aduce o modificare de fond sau de formă asupra unui proiect de lege sau propunere legislativă supus spre dezbatere Parlamentului.[8] Această formă are un obiect limitat la modificarea sau completarea unui proiect de lege, drept urmare este normal ca adoptarea lor să fie supusă aceleiaşi proceduri ca şi adoptarea proiectelor de legi.

Privitor la iniţiativa revizuirii Constituţiei în art.150 se prevede că ea poate fi realizată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni care trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, în fiecare judeţ înregistrându-se cel puţin 20000 de semnături în sprijinul iniţiativei. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei este limitată, nu pot fi modificate dispoziţiile privind caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic, limba oficială, prevederilor prin revizuirea cărora s-ar suprima drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora. Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de urgenţă sau de asediu, în timp de război sau în perioada prelungirii mandatului Camerelor, până la întrunirea legală a noului Parlament.[9]

  1. Examinarea şi avizarea proiectelor de lege sau propunerilor legislative de către comisiile parlamentare

Proiectele de lege sau propunerile legislative sunt aduse la cunoştinţa Camerei de către preşedintele acesteia, prin anunţarea titlului, a iniţiatorului, a comisiilor sesizate în fond pentru avizare, precum şi a termenului de depunere a raportului. După primirea proiectelor de legi sau a propunerilor legislative de către Biroul permanent, acesta le trimite spre dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente. Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să-şi retragă proiectul sau propunerea până la înscrierea sa pe ordinea de zi.

Deputaţii, senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta amendamente la comisia sesizată în fond, până la împlinirea unui termen de 5 zile înainte de data stabilită pentru depunerea raportului. Amendamentele reprezintă propunerea de modificare a unui text dintr-o propunere legislativă sau proiect de lege. Dreptul de a propune amendamente aparţine numai persoanelor care participă la procesul legislativ.

Amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura de membru al Guvernului. Amendamentele care implică modificarea bugetului de stat sau bugetul asigurărilor sociale vor fi transmise de comisie Guvernului. Amendamentele la care în termen de 5 zile Guvernul nu prezintă un punct de vedere se consideră acceptate.

După examinarea proiectului sau propunerii legislative şi a amendamentelor propuse comisia permanentă sesizată în fond întocmeşte un raport care cuprinde propuneri cu privire la adoptarea, adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate, cu precizarea articolelor care intră în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor sau a Senatului. Rolul acestei comisii este foarte important, ea este cea care va supune dezbaterii Camerei raportul asupra propunerii sau proiectului legislativ, asigurând astfel pregătirea lucrărilor în plen.[10] Acest raport este transmis Biroului permanent care asigură multiplicarea şi difuzarea sa Guvernului.

Proiectele şi propunerile legislative avizate se supun dezbaterii Camerei în succesiunea prevăzută de ordinea de zi.

Dacă o comisie permanentă consideră că un proiect sau o propunere legislativă este de competenţa de fond a altei comisii, ea poate cere Biroului permanent, în cel mult 3 zile de la sesizarea ei, trimiterea lor către acea comisie. Orice comisie permanentă care se consideră competentă cu privire la un proiect de lege, propunere legislativă sau un amendament trimise de Biroul permanent altei comisii, poate solicita Biroului permanent cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea raportului să îi fie transmise spre avizare. În caz de refuz din partea Biroului permanent, Camera hotărăşte asupra solicitărilor comisiei prin votul majorităţii membrilor prezenţi. Uneori se pot ivi conflicte între comisii, fiecare considerând că este competentă să soluţioneze în fond proiectul de lege sau propunerea legislativă. Conflictul se soluţionează de Biroul permanent, iar în cazul în care acesta refuză, va hotărî Camera.[11]

Punctul de vedere al comisiilor parlamentare este consultativ, din această cauză Parlamentul nu este obligat să îl adopte.

  1. Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe ordinea de zi a şedinţelor Camerelor

 

Ordinea de zi cuprinde toate problemele care se supun dezbaterii şi adoptării Camerei. Proiectele de lege şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen de cel mul 5 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond, în cazul în care Camera Deputaţilor a fost sesizată ca primă cameră, şi în termen de cel mult 7 zile pentru cele în care este Cameră decizională. Biroul permanent atunci când întocmeşte ordinea de zi trebuie să aibă în vedere proiectele de legi şi propunerile legislative înregistrate.

Se va asigura prioritate în întocmirea şi adoptarea ordinii de zi în domeniul legislativ proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru care Camera respectivă este prima Cameră sesizată.

Camera hotărăşte cu privire la includerea pe ordinea de zi şi tot ea se pronunţă asupra ordinii în care proiectele vor fi examinate în sesiunile sale, ţinând cont de importanţa lor şi de alte probleme importante care sunt de rezolvat.

  1. Dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative

 

Deputaţilor sau senatorilor li se înmânează câte un exemplar tipărit din proiectul sau propunerea legislativă, precum şi expunerea de motive.

Dezbaterea poate fi împărţită, după unii autori, în două faze : dezbaterea generală şi dezbaterea pe articole.[12] După alţi autori dezbaterea cuprinde trei faze : dezbaterea generală, dezbaterea şi votarea pe articole şi votarea în ansamblu.[13] Ne afiliem opiniei potrivit căreia dezbaterea cuprinde două faze, votarea în ansamblu făcând reprezentând altă etapă a procedurii legislative.

Dezbaterea generală debutează cu expunerea de către iniţiator a motivelor care au dus la promovarea proiectului său şi de raportul comisiei permanente, sesizată în fond, de către preşedintele acesteia sau de către un raportor desemnat de comisie. Raportul cuprinde nu numai opinia membrilor acesteia, ci şi opinia membrilor celorlalte comisii care şi-au dat avizul, mai cuprinde şi opinia motivată a comisiei asupra amendamentelor primite.

În cadrul acestei etape la Senat, preşedintele dă cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare în ordinea înscrierii, care îşi exprimă poziţia faţă de conţinutul acestora. Preşedintele Camerei le dă cuvântul în ordinea înscrierii şi poate să limiteze timpul afectat dezbaterilor generale. În cadrul acestei faze nu se pot propune amendamente. Cel care a iniţiat proiectul sau propunerea legislativă are dreptul să ia cuvântul înainte de încheierea acestei faze.

Dezbaterea generală nu se finalizează prin vot.

În faza a doua, a dezbaterii pe articole, se discută fiecare articol din proiectul de lege sau propunerea legislativă, inclusiv modificările propuse în raportul comisiei sesizate în fond. La discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente pot lua cuvântul deputaţii sau senatorii, reprezentantul Guvernului sau iniţiatorul, raportorul comisiei sesizate în fond.

Discutarea articolului începe cu amendamentele. În cursul dezbaterii parlamentarii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie, dar care nu figurează în raportul acesteia. Atunci când dezbaterea amendamentelor relevă urmări importante asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Camerei poate trimite textele discutate comisiei sesizate în fond, stabilind de asemenea termenul de prezentare a punctelor de vedere. În acest caz autorii amendamentelor şi reprezentanţii Guvernului au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei.

Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea unor texte cuprinse în articolul aflat în dezbatere parlamentară şi continuă cu cele care propun modificarea sau completarea acestuia. Se pot propune amendamente noi, oral, privind probleme de redactare sau alte probleme mai puţin importante.[14]

Dezbaterea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative are un ritm accelerat din perspectiva noii proceduri. Dezbaterea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative în procedură de urgenţă a fost extinsă.

  1. Votarea proiectului de lege sau a propunerii legislative

 

Legile, hotărârile şi moţiunile se adoptă de către Camera Deputaţilor şi Senat prin vot. Votul este personal şi poate fi deschis sau secret. Votul deschis se realizează prin ridicarea mâinii, prin ridicarea în picioare, prin apel nominal sau prin mijloace electronice, în timp ce votul secret se realizează prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace electronice.

Camera hotărăşte la propunerea preşedintelui sau a unui grup parlamentar care din modalităţile prezentate se va folosi, în afara cazului când prin regulament se stabileşte o altă procedură de vot.

Proiectul de lege sau propunerea legislativă după dezbaterea pe articole se supune Camerei spre adoptare. Dezbaterea pe articole se încheie prin votarea fiecărui articol, însoţit sau nu de amendamente, în plenul fiecărei Camere. Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi, indiferent de obiectul de reglementare al proiectului de lege sau propunerii legislative.

Ultima fază a acestui proces este votarea finală în ansamblul lor a proiectelor de legi sau propunerilor legislative. Majoritatea cerută de Constituţie pentru adoptarea unui proiect este diferită după cum este vorba de legi constituţionale, organice sau ordinare. În acest sens se prevede că propunerile de revizuire a Constituţiei se adoptă cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, iar legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, cu condiţia existenţei cvorumului cerut de lege.

Controlul de constituţionalitate al convenţiilor internaţionale susceptibile de ratificare este tot un control „a priori” la sesizarea Curţii Constituţionale, un control de strictă conformitate cu dispoziţiile Constituţiei de conformare - tratatul sau acordul internaţional nu poate fi ratificat.

Votul final al proiectelor sau propunerilor legislative poate avea loc într-o şedinţă special consacrată acestui scop, iar în cazul în care până la data şedinţei de vot dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept.

Prima Cameră sesizată „în primă lectură” se pronunţă în termen de 45 de zile asupra proiectului de lege sau propunerii legislative, dar pentru coduri şi alte legi de mare complexitate termenul se prelungeşte la 60 de zile de la data prezentării la Biroul permanent şi ordonanţele de urgenţă pentru care termenul este de 30 de zile . Dacă sunt depăşite aceste termene „se consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă a fost adoptată”. După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată acestea se trimite „pentru a doua lectură” celeilalte Camere care prin vot decide definitiv. Dacă prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care intră în competenţa sa decizională şi cea de-a doua Cameră o votează favorabil, prevederea se consideră adoptată definitiv. În caz contrar numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce în prima Cameră sesizată care va decide definitiv în procedură de urgenţă. [15]

Dispoziţiile privind întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.

Noua reglementare asigură diferenţierea celor două Camere, asigură celeritatea procesului legislativ şi înlătură procedura de mediere între cele două Camere. Procedura de mediere în cazul în care au adoptat o lege în redactări diferite, parţial sau în întregime, precum şi în cazul reunirii Camerelor în şedinţă comună pentru stingerea divergenţelor nesoluţionate prin procedura medierii, ca şi  pentru soluţionarea divergenţelor rezultate prin respingerea unui proiect de lege sau propunere legislativă adoptată de prima Cameră sesizată şi respinsă de cea de-a doua Cameră, a fost eliminată. Ea mai există doar în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei reglementată potrivit art.151 al.2.

Acesta prevede că în cazul revizuirii Constituţiei dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

  1. Semnarea legii de către preşedinţii Camerelor

Semnarea legilor de către preşedinţii sau vicepreşedinţii Camerelor dacă au condus şedinţele atestă procedura de elaborare a legilor. Semnătura demonstrează respectarea procedurii legislative.

  1. Promulgarea şi publicarea legii

 

Promulgarea este actul prin care Preşedintele României autentifică textul legii. Prin acest act se confirmă că o lege a fost adoptată cu respectarea procedurii legale şi se investeşte cu formulă executorie, dispunându-se publicarea legii în Monitorul Oficial. Promulgarea se face, potrivit art.77 din Constituţie în termen de 20 de zile de la primire, prin decret care se publică în Monitorul Oficial.

Legea este trimisă spre promulgare de preşedintele Camerei Deputaţilor, dar textul legal nu prevede termenul în care preşedintele trebuie să facă acest lucru, dar ni se pare corect ca el să facă acest lucru în momentul în care cea de-a doua Cameră adoptă lege în forma în care a fost adoptată de prima Cameră.

Preşedintele nu poate să refuze promulgarea, dar el poate cere reexaminarea legii de către Parlament sau poate cere verificarea constituţionalităţii legii. Motivele Preşedintelui pot fi de legalitate, dar şi de oportunitate În acest caz termenul de promulgare este de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptată după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care se confirmă constituţionalitatea.

Preşedintele poate cere Parlamentului o singură dată reexaminarea legii, care va fi făcută de către Parlament în cel mult 30 de zile de la primirea cererii, mai întâi de către prima Cameră sesizată.

Legea prevede că atunci când una din cele două Camere a adoptat un proiect de lege sau o propunere legislativă, acesta după ce a fost semnat de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, cu 5 zile înainte de a fi trimis spre promulgare, se comunică Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Avocatului Poporului şi se depune la Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi la Secretarul General al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. În legătură cu acest termen suntem de acord cu opinia potrivit căreia Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii celor două Camere, deputaţii şi senatorii, Avocatul Poporului trebuie neapărat să sesizeze Curtea Constituţională în acest termen înainte de trimiterea legii spre promulgare pentru că Preşedintele este în drept să promulge legea imediat după primirea ei şi astfel să nu se mai poată declanşa controlul Curţii Constituţionale.[16]

Prin prevederile noului art.144 lit.a s-a lărgit sfera persoanelor care pot sesiza Curtea în cadrul controlului prealabil prin adăugarea Avocatului Poporului. Avocatul Poporului prin legătura sa directă cu populaţia s-a considerat că este în măsură să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu faptul că o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată încă de Preşedintele României este contrară Constituţiei. Avocatul Poporului poate ridica „direct” excepţia de neconstituţionalitate atât „a priori”, cât şi „a posteriori”.

Art.147 al.2 din Constituţie prevede că în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Considerăm că în lipsa unui termen obligaţia Parlamentului este una potestativă, în sensul că legea nu va putea fi promulgată decât după reexaminarea dispoziţiilor neconstituţionale şi punerea lor de acord a lor cu prevederile constituţionale.

Legile se publică în Monitorul Oficial şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei, după cum prevede art.78 din legea de revizuire.

  1. Aprobarea legii prin referendum

 

În cazul revizuirii Constituţiei se prevede aprobarea legii prin referendum. Art.149, din Constituţie rămâne nerevizuit, devenind art.153  „Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum, iar legea de revizuire se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării”. Termenul de 5 zile priveşte în mod exclusiv publicarea, nu intrarea în vigoare a legii, iar cum nu se distinge între diferitele categorii de legi, legea de revizuire va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării, dacă nu s-ar dispune altfel.

 

[1] Ion Deleanu - op. cit., p. 460

[2] Tudor Drăganu – Câteva consideraţii critice asupra sistemului bicameral instituit de Legea de revizuire a Constituţiei adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în Revista de Drept Public nr.4/2003, p. 57

[3] Cristian Ionescu - Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008, p. 668

[4] Conform art.92 al. 8 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

[5] Conform art.91 al. 9 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

[6] Legea 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.141 din 7 iulie 1997cu modificările şi completările aduse de: Legea nr. 492 din 1 octombrie 2001 ; Legea nr. 58 din 28 februarie 2003 ; Ordonanţa de Urgenţă nr. 41 din 7 iunie 2006

[7] Ion Deleanu – op. cit., p. 587

[8] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru – Drept parlamentar românesc, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p.222

[9] Conform art.148 din Constituţia României

[10] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru – op.cit.,  p. 231

[11] Cristian Ionescu - Tratat de drept constituţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2008, p. 671

[12] Ion Deleanu – op. cit., p. 464

[13] Tudor Drăganu, op. cit., vol. I, p. 117

[14] Conform art.106-110 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art.99-103 din Regulamentul Senatului

[15] Conform art.73 al.2,3,4 din Constituţia României

[16] Tudor Drăganu, op. cit., vol. I, p.120