Argentina reprezintă o republică prezidenţială şi, totodată, un stat federal. Ea este alcătuită din
- de provincii, un district federal al capitalei şi un teritoriu naţional - Dara de Foc. Teritoriul Antarctic argentinian este considerat teritoriu independent.
Respectând principiul separaţiei puterilor, în Argentina puterea legislativă este exercitată de un Congres, compus din două Camere - una alcătuită din deputaţii Naţiunii şi alta din senatorii provinciilor şi oraşului Buenos Aires.
Puterea executivă este exercitată de Preşedintele Naţiunii Argentiniene, care poate fi înlocuit în anumite situaţii de vice-preşedinte. Tot din puterea executivă fac parte şeful Guvernului şi miniştrii.
Puterea judecătorească este exercitată de Curtea Supremă de Justiţie şi de tribunalele de grad inferior acesteia, care sunt stabilite de Congres.
În ceea ce priveşte puterea legislativă şi atribuţiile acesteia, Constituţia Argentinei se ocupă în cadrul unor capitole separate de Camera Deputaţilor, Senat, precum şi de atribuţiile Congresului luat în integralitatea sa şi cuprinzând ambele Camere. În Camera Deputaţilor, procentul este de un reprezentant la 33.000 de locuitori, în timp ce în Senat fiecare provincie trimite trei senatori. Atât deputaţii, cât şi senatorii, sunt aleşi prin vot direct, pe baza unui sistem majoritar,
Vicepreşedintele Naţiunii este şi preşedinte al Senatului, dar el nu va avea drept de vot decât în situaţia în care voturile vor fi împărţite. Senatul are însă şi un preşedinte provizoriu, care îl prezidează în caz de absenţă a vicepreşedintelui sau când acesta exercită funcţiile de Preşedinte al Naţiunii Argentiniene.
Ambele Camere se reunesc în sesiuni ordinare, de la 1 martie până la 30 noiembrie. Ele pot fi convocate în sesiuni extraordinare de Preşedintele Naţiunii sau îşi pot proroga sesiunile. Constituţia prevede pentru reprezentanţii aleşi ai naţiunii un sistem de imunităţi şi inviolabilităţi similar celor înscrise în alte constituţii.
Punerea la dispoziţia justiţiei a deputaţilor sau senatorilor acuzaţi de fapte grave se va putea face numai cu votul a două treimi din deputaţi sau senatori.
Respectând principiul separaţiei puterilor, Constituţia argentiniană prevede că nici un membru al Congresului nu va putea să primească misiuni din partea puterii executive decât cu asentimentul Camerei respective. Membrii clerului nu pot fi membri ai Congresului şi nici guvernatori de provincii.
Sunt de competenţa Congresului Naţiunii argentiniene legislaţia vamală, stabilirea unor contribuţii indirecte, stabilirea reglementărilor privind banca federală, stabilirea modalităţilor de plată a datoriilor interne şi externe ale Naţiunii, reglementarea navigaţiei pe râurile interioare, sistemul monetar, elaborarea Codului civil, comercial, de minerit, precum şi de muncă şi protecţie socială, elaborarea legilor cu privire la naturalizare şi naţionalitate, reglementarea comerţului cu statele străine, stabilirea limitelor teritoriului naţional şi a numărului provinciilor, asigurarea securităţii frontierelor, recunoaşterea preexistenţei etnice şi culturale a popoarelor indigene argentiniene, combaterea sărăciei şi lupta pentru progresul social, stabilirea unor tribunale de rang inferior Curţii Supreme, admiterea demisiei preşedintelui sau vicepreşedintelui, aprobarea tratatelor încheiate cu state străine şi cu organizaţii internaţionale.
O prevedere importantă care se cuvine a fi semnalată este aceea potrivit căreia Declaraţia americană a drepturilor şi îndatoririlor omului, Declaraţia Universală a drepturilor omului, Convenţia americană asupra drepturilor omului, Pactele drepturilor omului şi alte declaraţii şi convenţii încheiate în această materie au o forţă constituţională, nefiind permise derogări de la prevederile lor.
În ceea ce priveşte modalitatea de elaborare şi de adoptare a legilor, Constituţia argentiniană prevede, în principiu, discutarea lor de ambele Camere ale Congresului. Un proiect de lege respins în totalitate de una dintre Camere nu va putea fi reluat în anul respectiv. În situaţia în care un proiect de lege adoptat de una din Camere este dezbătut şi adoptat de cealaltă Cameră cu modificări, prima Cameră va putea să accepte modificările aduse dar va putea să insiste asupra redactării originare, cu condiţia ca modificările sau corecturile să nu fi fost adoptate de cealaltă Cameră cu o majoritate de două treimi din parlamentarii prezenţi. Într-o asemenea situaţie, proiectul va fi transmis puterii executive cu adăugirile făcute de Camera ce a operat revizuirea, afară de situaţia în care Camera originară insistă asupra redactării originare, cu votul a două treimi din parlamentarii prezenţi. În cazul când proiectul este respins în total sau în parte de către puterea executivă, el va fi transmis cu obiecţiile acesteia
Camerei de origine, pentru a-l discuta din nou. Dacă aceasta îl va confirma cu o majoritate de două
treimi, va fi transmis Camerei care a propus revizuirea. Dacă ambele Camere îl vor vota cu o majoritate egală, proiectul va deveni lege şi va fi transmis puterii executive pentru promulgare. Votul în ambele Camere va fi nominal, parlamentarii urmând să se exprime prin da sau nu.
"Auditoria General de la Nacion" reprezintă un organism de asistenţă tehnică al Congresului, cu autonomie funcţională, care efectuează controlul extern al sectorului public naţional în ceea ce priveşte aspectele sale patrimoniale, economice, financiare şi operative. El va urmări controlul legalităţii gestiunii al întregii activităţi a administraţiei publice, centralizată şi descentralizată, indiferent care ar fi modalităţile sale de organizare.
Defensor del Pueblo reprezintă o instituţie similară Avocatului poporului din ţara noastră. El are ca scop principal apărarea şi protecţia drepturilor omului. El este desemnat şi eliberat din funcţie de Congres, cu votul a două treimi din membrii prezenţi ai fiecărei Camere. Ales pe 5 ani, mandatul său poate fi reînoit o singură dată. În sistemul argentinian, Defensor del Pueblo deţine legitimare procesuală şi beneficiază de drepturile şi privilegiile parlamentarilor.
Puterea executivă este exercitată de Preşedintele Naţiunii Argentiniene, care va putea fi înlocuit
- în caz de indisponibilitate - de vicepreşedinte. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt aleşi pe 4 ani şi pot fi realeşi o singură dată. După validarea alegerilor, ei depun un jurământ în faţa Preşedintelui Senatului, în cadrul unei sesiuni reunite a Congresului. Atât preşedintele cât şi vicepreşedintele naţiunii sunt aleşi de popor prin vot direct. Alegerile se vor desfăşura cu două luni înainte de încheierea mandatului preşedintelui în exerciţiu. În cazul în care nici un candidat nu a întrunit majoritatea, un al doilea tur de scrutin se va organiza între primii doi candidaţi clasaţi în competiţie, în interval de 30 de zile de la încheierea primului tur de scrutin.
În legătură cu modalităţile de alegere a preşedintelui şi vicepreşedintelui Naţiunii, mai semnalăm următoarele prevederi de amănunt: în cazul în care echipa clasată pe primul loc în urma primului tur de scrutin obţine mai mult de 45% din voturile declarate valabile, membrii ei sunt proclamaţi preşedinte şi vicepreşedinte ai Republicii (art.97); în cazul în care echipa clasată pe primul loc în urma primului tur de scrutin obţine cel puţin 45% din voturile declarate valabile şi, în plus, între această echipă şi cea imediat următoare se înregistrează o diferenţă mai mare de zece puncte (procentuale) din totalul de voturi exprimate, membrii ei sunt proclamaţi preşedinte şi vicepreşedinte ai Republicii (art.98).
În ceea ce priveşte atribuţiile puterii executive, se menţionează că preşedintele este conducătorul suprem al Naţiunii, şef al guvernului şi responsabil politic cu administrarea generală a ţării. El poate emite instrucţiuni şi regulamente pentru a asigura executarea legilor. El participă la formarea legilor, în limitele prevederilor Constituţiei, le promulgă şi dispune publicarea lor.
Puterea executivă nu va putea însă, în nici un caz, să emită dispoziţii cu caracter legislativ, sub sancţiunea unei nulităţi absolute. Numai când circumstanţe excepţionale fac imposibilă legiferarea şi nu este vorba de norme cu caracter penal, financiar, electoral sau cu privire la regimul partidelor politice, se vor putea emite decrete pentru raţiuni de necesitate, de urgenţă. Asemenea decrete vor trebui să fie supuse însă, în 10 zile, Comisiei bi-camerale permanente. Aceasta le va supune Camerelor şi ele vor trebui să fie sancţionate cu majoritatea absolută a membrilor Congresului.
Printre atribuţiile puterii executive revine şi numirea magistraţilor de la Curtea Supremă, numirea şi revocarea ambasadorilor, deschiderea sesiunilor Congresului, prorogarea sesiunilor ordinare ale Congresului, confirmarea tratatelor încheiate cu reprezentanţii statului, exercitarea comandamentului forţelor armate, declararea stării de război etc.
În ceea ce priveşte şeful guvernului şi membrii acestuia, ei exercită administraţia generală a ţării, efectuează anumite acte ce sunt necesare în acest scop, exercită funcţiile şi atribuţiile care le sunt delegate de Preşedintele Naţiunii, trimit Congresului proiectele de legi, participă la sesiunile
Congresului fără drept de vot, furnizează informaţiile şi explicaţiile care le sunt solicitate de Camere, contrasemnează anumite decrete etc.
Dispoziţiile Constituţiei Argentinei cu privire la puterea judecătorească subliniază că aceasta este exercitată în principal de Curtea Supremă de Justiţie şi de tribunale de rang inferior, pe care le stabileşte Congresul (art.108). Selecţia magistraţilor se face de Consiliul magistraturii, ale cărui competenţe sunt prevăzute de o lege specială. Printre atribuţiile sale sunt: organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de magistraţi, emiterea de propuneri pentru numirea unor magistraţi de rang inferior, exercitarea unor competenţe disciplinare, elaborarea de norme legate de funcţionarea organelor judecătoreşti în scopul asigurării independenţei justiţiei.
Constituţia Naţiunii Argentina consacră existenţa Ministerului Public, ca un organ independent, cu autonomie funcţională şi independenţă financiară, având ca funcţie de a promova înfaptuireajustiţiei şi apărarea legalităţii, a intereselor generale ale societăţii.
În ceea ce priveşte guvernele provinciilor, acestea, potrivit art.121, exercită toate puterile care nu au fost delegate prin Constituţie Guvernului federal. Constituţia Argentinei prevede că fiecare provincie îşi elaborează propria sa constituţie, asigurându-se autonomia municipalităţilor şi ordinea instituţională. Se mai prevede că provinciile au dreptul de a crea, în cadrul lor, regiuni - pentru mai buna administrare. Au de asemenea dreptul de a crea diferite organe, cu condiţia ca aceasta să nu intre în competenţa unor organe la nivel naţional. Provinciile pot emite reglementări şi chiar încheia convenţii sau tratate, cu asentimentul Congresului federal. Ele pot adopta reglementări prin care să promoveze industria, imigrarea, construirea de căi ferate şi navigabile, colonizarea pământului, introducerea noilor industrii, importul de capital străin şi explorarea râurilor.
Consacrând rolul special al provinciei Buenos Aires, art.125 alin.2 dispune în mod expres că provincia şi oraşul Buenos Aires îşi vor putea conserva organismele de securitate socială pentru angajaţii publici şi profesionali, pentru a promova progresul economic, educaţia, ştiinţa şi cultura.
Art. 126 din Constituţia Argentinei precizează că întrucât provinciile nu pot să exercite puterea ce a fost delegată Naţiunii, ele nu pot încheia tratate parţiale (sau teritoriale), cu caracter politic, nici să adopte legi în ce priveşte comerţul, navigaţia interioară sau exterioară, să bată monedă, să emită bilete de bancă fără autorizarea Congresului federal, nici să elaboreze coduri, reglementări, în domeniul naturalizării, falsului de monedă etc. După cum precizează art.127 din Constituţie, nici o provincie nu poate declara război unei alte provincii. Neînţelegerile dintre provincii vor fi supuse Curţii Supreme de Justiţie.
Guvernatorii provinciilor sunt consideraţi agenţi naturali ai guvernului pentru a face să fie respectate Constituţia şi legile Naţiunii.
Dintre dispoziţiile tranzitorii menţionăm pe cea care reconfirmă dreptul legitim şi imprescriptibil de suveranitate al Naţiunii Argentiniene asupra insulelor Malvine, Georgia de Sud şi Sandwich de Sud.