Procedura de urgenţă are un caracter excepţional, avându-şi temeiul constituţional în art.76 al.3 din Constituţie ; „La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”. Ea se aplică numai legilor ordinare şi organice, şi nu legilor constituţionale. De asemenea se aplică cu aprobarea Camerei sau de drept.
Subiecţii care pot solicita procedura de urgenţă sunt limitaţi de lege, dintre autorităţile din afara Parlamentului având această calitate numai Guvernul. De aici rezultă faptul că alte persoane pot cere iniţierea acestei proceduri numai prin intermediul persoanelor din interiorul Camerelor Parlamentului.[1]
La Camera Deputaţilor cererile Guvernului şi propunerile Biroului permanent, grupurilor parlamentare sau comisiilor parlamentare se supun aprobării Comitetului liderii grupurilor parlamentare. La Senat cererea se analizează de Biroul permanent şi numai dacă este cazul se supune aprobării Senatului în prima şedinţă de plen după înregistrarea acesteia, iar aprobarea se face cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.[2]
Proiectele de legi referitoare la armonizarea legislaţiei Românei cu cea a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei şi cele referitoare la aprobarea sau respingerea ordonanţelor de urgenţă se supun de drept dezbaterii şi aprobării Camerei în procedură de urgenţă. Ambele Regulamente păstrează, după modificarea lor, şi dezbaterea, la cerere, a unui proiect de lege sau propuneri legislative în procedură de urgenţă.
O situaţie pe care cele două Regulamente parlamentare nu o rezolvă este aceea în care una din Camere solicită şi se aprobă dezbaterea în procedură de urgenţă a unui proiect de lege sau propuneri legislative, iar în cealaltă Cameră, fie nu se cere, fie, dacă se solicită, o asemenea procedură nu se aprobă. O asemenea decizie prezintă interes sub aspectul termenului aflat la dispoziţia parlamentarilor pentru sesizarea Curţii Constituţionale.[3].
Propunem de lege ferenda să se introducă în Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului o dispoziţie privind această situaţie, soluţia pe care o propunem să fie înscrisă este ca cea de-a doua Cameră, cea decizională, să aibă rolul hotărâtor.
Potrivit noilor prevederi constituţionale în Camera de reflecţie dezbaterea trebuie să se încheie în termen de 45 de zile, respectiv 60 de zile pentru coduri şi legi de mare complexitate, termene a căror împlinire prezumă că iniţiativa legislativă a fost adoptată. În cazurile limitativ prevăzute de art.75 al.4 şi 5, din legea de revizuire, referitoare la - a) adoptarea de către prima Cameră sesizată a unei prevederi care intră în competenţa sa decizională, prevedere care este definitiv adoptată numai dacă cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă şi b) aceeaşi situaţie, numai că competenţa decizională aparţine celeilalte Camere – procedura de urgenţă se aplică de drept, derogându-se astfel de la prevederile art.76 al.3 din Constituţie precizat mai sus.
La Camera Deputaţilor după aprobarea procedurii de urgenţă, comisia sesizată în fond va întocmi raportul în termen de 3 zile, iar amendamentele pot fi depuse la comisie în termen de 48 de ore. În acest interval se va trimite avizul Consiliului Legislativ comisiei sesizate în fond. Proiectul este înscris de către Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, cu prioritate în ordinea de zi a Camerei. La dezbateri participă reprezentanţii grupurilor parlamentare fără a putea depune amendamente sau subamendamente în plen decât cu privire la chestiuni legate de formă.
Dezbaterea în plen a proiectului nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la propunerea preşedintelui acesteia, după consultarea biroului comisiei sesizate în fond, iar dacă timpul s-a epuizat dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune votului fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond, după care se va proceda la votul final al reglementării în ansamblul său.[4]
Deosebirile de procedură folosite la Senat sunt relativ puţine şi se referă în principal la faptul a termenele de mai sus sunt aprobate de Biroul permanent, iar avizul care se cere nu este numai al Consiliului Legislativ, ci şi al Consiliului Economic şi Social sau al altor autorităţi sau organisme care potrivit legii au competenţe de avizare.
Senatul se pronunţă în termen de 30 de zile asupra ordonanţelor de urgenţă şi pentru proiectele de legi sau propuneri legislative înaintate în faţa lui conform art.76 al.3 din Constituţie. Problema ordonanţelor de urgenţă va fi analizată în subcapitolul „Delegarea legislativă”.
[1] Mihai Constantinescu, Ioan Muraru - op. cit., p.261
[2] Conform art.115 al.2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art.107 al.2 din Regulamentul Senatului
[3] Mihaela Ciochină - Elemente de noutate în procedura de legiferare, urmare a revizuirii Constituţiei şi a regulamentelor parlamentare în Revista de Drept Public nr.4/2003, p. 75
[4] Conform art.116-120 din Regulamentul Camerei Deputaţilor