Titlul III din Constituţia Braziliei este consacrat organizării statului. Constituţia precizează că organizarea politică şi administrativă a Republicii Federative a Braziliei cuprinde: uniunea, statele, districtul federal, municipalităţile, fiecare dintre acestea fiind autonomă în măsura în care Constituţia dispune.
Uniunea dispune de proprietăţile care îi aparţin în prezent şi care îi sunt atribuite, precum şi de teritoriile neocupate, în scopul apărării frontierelor, de căile de comunicaţii, lacuri, râuri, resursele naturale şi platoul continental, precum şi de zona economică exclusivă, de marea teritorială, resursele
hidraulice, minerale etc.
Uniunea are dreptul să întreţină relaţii cu statele străine şi să participe în organizaţiile internaţionale, să declare războiul şi pacea, să asigure apărarea naţională, să declare starea de asediu, să emită monedă, să elaboreze şi să aducă la îndeplinire planuri pentru amenajarea teritoriului, în scopul dezvoltării economice şi sociale, să întreţină serviciile poştale şi aerine. Printre alte atribuţii ce sunt în competenţa exclusivă a Uniunii, Constituţia prevede dreptul acesteia de a permite unor forţe străine, în situaţii prevăzute în legea specială, să tranziteze teritoriul naţional sau să rămână pe acesta, în mod temporar (art.21.IV). Se mai prevede, totodată, printre atribuţiile Uniunii, dreptul de a-şi organiza şi menţine serviciile oficiale de statistică, geografie, geologie şi cartografie, în scop naţional, de a promova apărarea permanentă împotriva unor dezastre, în special împotriva secetei şi inundaţiilor, de a stabili un serviciu naţional pentru gospodărirea resurselor hidrice, de a stabili directive pentru dezvoltarea urbană, de a înfăptui servicii de poliţie maritimă, aeriană şi de frontieră.
O atribuţie importantă prevăzută de art.21.XXIII este aceea privind controlul şi folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice.
Uniunea dispune de puterea exclusivă de a legifera într-o serie de domenii cum ar fi legislaţia civilă, comercială, penală, electorală, agrară, maritimă, aeronautică, dreptul spaţial şi dreptul muncii. În afara acestor ramuri, în care puterea de a legifera aparţine Uniunii, ea este competentă şi într-o serie de alte materii, cum ar fi comerţul efectuat între state, regimul traficului şi transporturilor, regimul populaţiei indiene, al naţionalităţii, emigrării, imigrării, securităţii sociale, apărării teritoriului.
Există anumite domenii în care atât Uniunea cât şi statele federale au dreptul de a emite legi, cum ar fi domeniul fiscal, al producerii şi consumului, regimul vânătorii, pescuitului, apărării naturii, protejarea moştenirii istorice, culturale şi artistice, educaţia, procedura judiciară, protecţia copiilor, a persoanelor handicapate.
În asemenea situaţii, competenţa Uniunii este limitată la stabilirea unor reguli generale care nu exclud competenţe suplimentare din partea statelor. În cazul în care nu există o lege federală sau reguli generale, statele îşi vor putea exercita deplina lor competenţă legislativă.
O prevedere importantă este şi aceea care dispune că apariţia unei legi generale suspendă
aplicaţiunea legilor statelor, în măsura în care acestea sunt contrare.
Statele federate sunt guvernate de constituţiile şi legile lor. Urmând exemplul Constituţiei americane, Constituţia Braziliei înscrie în mod expres principiul că toate puterile care nu sunt prohibite statelor de a fi exercitate, aparţin acestora. În proprietatea statelor se găsesc zone de pământ, ape, râuri,
teritorii neocupate - în măsura în care nu sunt incluse în proprietatea Uniunii.
Numărul deputaţilor statelor în Adunările legislative va reprezenta de 3 ori mai mult decât numărul acestora în Camera Deputaţilor şi când numărul de 36 va fi atins, va fi sporit cu atâţia membri cu cât numărul deputaţilor federali excede cifra 12. Termenul pe care sunt aleşi deputaţii statelor este de 4 ani. Adunările legislative au dreptul să adopte reglementări interne de poliţie şi administrative, precum şi ale secretariatelor lor. De asemenea, prin lege va fi asigurată iniţiativa populară în procesul legislativ în cadrul statului.
Guvernatorii şi viceguvernatorii statelor sunt aleşi pe 4 ani, iar alegerile pentru aceştia se desfăşoară cu 90 de zile înainte de sfârşitul mandatului predecesorilor lor.
Municipalităţile sunt reglementate printr-o lege organică. Alegerile pentru municipalităţi se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei Braziliei şi ale constituţiilor statelor respective.
Primarii, viceprimarii şi consilierii sunt aleşi pe un interval de 4 ani, prin alegeri directe, care se ţin simultan în întreaga ţară. Investitura primarului şi a viceprimarului au loc în ziua de 1 ianuarie a anului următor anului alegerilor. Numărul consilierilor se stabileşte în proporţie cu numărul populaţiei. Membrii consiliilor sunt inviolabili pentru opiniile exprimate şi pentru votul pe care l-au exprimat.
Primarii pot fi judecaţi numai de Curtea de justiţie.
Municipalităţile au dreptul de a emite legi în probleme de interes local şi a aduce completări legislaţiei federale sau a statelor în domeniile în care este cazul. Ele pot institui şi colecta impozite în cadrul jurisdicţiei lor, să creeze , să organizeze sau să desfiinţeze districte în conformitate cu legislaţia statului, să înfăptuiască programe de educaţie, programe tehnice şi financiare de cooperare, de dezvoltare urbană şi a teritoriului, să promoveze protejarea moştenirii istorice şi culturale locale. Municipalităţile sunt controlate de Camera municipală şi de Curtea de Conturi.
Districtul federal, care nu poate fi împărţit în municipalităţi, va fi guvernat de o lege organică, prevederile Constituţiei privind puterile legislative şi alegerea guvernatorilor aplicându-se în mod corespunzător.
Teritoriile pot fi împărţite în municipalităţi. În municipalităţile care au peste 100.000 de locuitori vor exista instanţe judiciare de primă şi de a doua instanţă, membri ai acuzării publice şi apărători publici federali.
Uniunea nu va interveni în problemele statelor sau ale districtelor federale decât în cazuri cu totul speciale, cum ar fi menţinerea integrităţii naţionale, respingerea unei invazii străine, pentru a pune capăt unei grave încălcări a ordinii publice, pentru a garanta liberul exerciţiu al puterilor unităţilor federaţiei, pentru a asigura politica financiară a federaţiei sau aplicarea legilor ori respectarea unor principii constituţionale ca, de pildă, forma republicană, sistemul reprezentativ şi democratic, drepturile persoanelor.
Constituţia cuprinde prevederi detaliate legate de administraţia publică, de principiile pe care aceasta trebuie să se întemeize, precum şi de drepturile funcţionarilor publici, stabilind în mod concret o serie de prevederi legate de drepturile acestora. Sunt înscrise şi o serie de prevederi legate de membrii forţelor armate şi funcţionarii serviciilor militare.