În ceea ce priveşte România, studiile de specialitate relevă faptul că dacă în Ţările Române ministerele au fost create prin Regulamentele Organice (respectiv în 1831 în Moldova şi în 1832 în Muntenia), conceptul de "Guvern" ca atare apare abia după Unirea Principatelor. Constituţiile din 1866, 1923 şi 1938 consacrau rolul Guvernului ca titular al puterii executive, alături de prerogativele suveranului. Astfel, Constituţia din 1923 specifica în mod expres că "Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui". Constituţia din 1948 foloseşte pentru prima dată termenul de "Consiliu de Miniştri", ca fiind similar cu acela de Guvern108. Autorii de specialitate au relevat însă că cele două noţiuni nu sunt absolut identice. În timpul regimului totalitar, funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri a fost înlocuită cu aceea de prim-ministru al Guvernului, pentru a nu se diminua nici măcar terminologic autoritatea fostului şef al statului. După Revoluţia din Decembrie 1989, structurile totalitare ale regimului comunist au fost dizolvate. La 31 decembrie 1989 a fost adoptat Decretul-lege nr. 10 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României. În articolul 2 al acestui act normativ se precizează că " Guvernul României exercită conducerea generală a activităţii administrative pe întreg teritoriul ţării, având obligaţia de a îndeplini obiectivele cuprinse în programul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta".
Printr-un Decret-lege ulterior, Decretul-lege nr.104 din 30 martie 1990, au fost specificate activităţile pentru care Guvernul adoptă hotărâri. Reţine atenţia în mod deosebit formularea cuprinsă în preambulul acestui act normativ care se referă la "principiul separaţiei puterilor în stat" şi la "necesitatea asigurării condiţiilor pentru ca guvernul, organ suprem al administraţiei de stat, să realizeze puterea executivă ce-i revine în temeiul legii". Printre domeniile în care guvernul urma să emită hotărâri se menţiona aprobarea programelor de dezvoltare economico-socială pe ramuri de activitate, a balanţei comerciale şi de plăţi externe, organizarea realizării sarcinilor economico- financiare şi de comerţ exterior, aprobarea iniţierii şi încheierii de tratate, realizarea reglementărilor referitoare la salarizare, aprobarea de norme în domeniul învăţământului, culturii, stabilirea structurii organizatorice şi a numărului de posturi la ministere şi celelalte organe centrale etc.
Organizarea şi funcţionarea Guvernului României a fost stabilită iniţial prin Legea nr.37 din 7 decembrie 1990, înlocuită în anul 2001, prin Legea nr.90/2001[1].
Potrivit prevederilor Constituţiei (art. 102), Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. El este alcătuit din primul ministru şi alţi membri, stabiliţi prin legea organică. Constituţia prevede că în îndeplinirea atribuţiilor sale Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate, ceea ce conferă o mai largă deschidere funcţiilor sale, obligându-l să intre într-un anumit sistem de relaţii implicând contacte de lucru cu exponenţii principalelor categorii sociale, să caute împreună cu acestea formule pentru depăşirea unor situaţii de criză. Prin colaborarea cu organismele sociale, măsurile luate de Guvern capătă un surplus de eficienţă, deoarece fiind luate cu consultarea unor factori dintre cei mai diverşi, evită riscul unor soluţii unilaterale, care ar fi inacceptabile pentru anumite categorii sau organisme sociale.
În legătură cu organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor sunt de menţionat prevederile Legii nr.90/2001[2], care aduce importante dezvoltări şi precizări textelor constituţionale pe care le-am menţionat. Astfel, acest important act normativ precizează că Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură relizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale.
Pentru a asigura realizarea îndeplinirii în bune condiţii a Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele funcţii:
-funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;
-funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice;
-funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;
- funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
- funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul aparării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
Cu privire la atribuţiile Guvernului, legea stabileşte că în realizarea funcţiilor sale, Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: exercită conducerea generală a administraţiei publice; iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului; emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă, potrivit Constituţiei; asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului; aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate; asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare; asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege; aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate; asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale; negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român, negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental; conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa; asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului; acordă şi retrage cetăţenia română, în aceleaşi condiţii; înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa; cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale; îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
[1] Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituţ ia României. Comentată şi adnotată, Editura "Lumina Lex", Bucureşti, 1997, pag.299.
[2] Monitorul Oficial al României, anul XIII, Parte I-a, Legi, decrete, hotărâri şi alte acte, nr.164,luni 2 aprilie 2001.