Puterea legislativă
Constituţia Braziliei consacră principiul separaţiei puterilor.
Puterea legislativă aparţine Congresului naţional, care se compune din Camera Deputaţilor şi Senatul federal, fiecare alese pe o durată de 4 ani.
Camera deputaţilor se compune din reprezentanţi ai poporului, aleşi printr-un sistem proporţional în fiecare stat, teritoriu şi district federal. Fiecare teritoriu alege 4 deputaţi.
Senatul federal este compus din reprezentanţii statelor şi ai districtului federal, aleşi prin majoritatea de voturi, fiecare stat şi district federal alegând 3 senatori pentru o perioadă de 8 ani. O treime şi respectiv două treimi din reprezentanţii statelor şi ai districtului federal urmează să fie reînoiţi la fiecare 4 ani în mod alternativ. Fiecare senator este ales împreună cu 2 supleanţi. Cu excepţia unor cazuri speciale, hotărârile fiecărei Camere şi ale comitetelor lor vor fi luate cu majorităţi simple, când majoritatea absolută a membrilor este prezentă.
În ce priveşte puterile Congresului, acesta adoptă legile din competenţa uniunii. Este de competenţa exclusivă a Congresului naţional ratificarea tratatelor internaţionale din care rezultă sarcini cu privire la proprietatea naţională; autorizarea preşedintelui republicii de a declara război ori de a permite trupelor străine să treacă pe teritoriul naţional; autorizarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui de a lipsi din ţară mai mult de 15 zile, de a opri actele normative ale puterii executive care depăşesc autoritatea lor şi limitele delegării legislative. De asemenea, sunt de competenţa exclusivă a Congresului naţional: asigurarea apărării competenţei legislative în faţa amestecului altor puteri, luarea în considerare a actelor de concesiune sau reînoirea lor pentru staţiile de radio şi televiziune; autorizarea preşedintelui de a aproba organizarea unui referendum, precum şi de a autoriza exploatarea resurselor hidrice sau prospectarea surselor minerale în teritoriile indiene.
Este de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor de a autoriza, cu majoritate de două treimi, procedura legală împotriva preşedintelui, vicepreşedintelui sau ministrului de stat.
Senatul, în schimb, are în competenţa sa dreptul de a efectua procedura judiciară şi judecarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui, pentru crime şi malversaţiuni, precum şi a miniştrilor de stat pentru crime de aceeaşi natură. De asemenea, tot Senatul are dreptul exclusiv de a desfăşura proceduri şi judecata magistraţilor Curţii Supreme Federale, Procurorului General al Republicii, Avocatului General al Uniunii pentru crime sau malversaţiuni.
Deputaţii şi senatorii se bucură de inviolabilitatea opiniilor lor şi a votului exprimat. Ei nu pot fi arestaţi decât în caz de flagrant delict. Deputaţii şi senatorii vor fi judecaţi de Curtea Supremă Federală. Imunităţile deputaţilor şi senatorilor se menţin pe durata stării de asediu; ei nu pot fi suspendaţi decât prin votul a două treimi din membrii Camerei din care fac parte, în situaţia unor acte comise în afara sediului Congresului.
Regimul deputaţilor şi senatorilor este amplu tratat în Constituţia braziliană. Se prevede, de pildă, că după asumarea mandatului ei nu pot să fie proprietari, administratori sau directori ai unor companii care se bucură de beneficii din contracte încheiate cu statul.
Sesiunile Congresului naţional au loc în capitala federală, între 15 februarie - 30 iunie şi 1 august - 15 decembrie.
În cadrul Congresului naţional şi al ambelor Camere funcţionează comisii permanente şi temporare, în compunerea cărora sunt reprezentate în mod proporţional grupurile parlamentare. Comisiile dezbat legile, desfăşoară audienţe publice, solicită informaţii miniştrilor, primesc petiţii, solicită mărturii din partea unor autorităţi sau cetăţeni şi examinează infăptuirea programelor de dezvoltare.
Procesul legislativ se referă la procedura amendamentelor la Constituţie, legile suplimentare, legile ordinare, legile delegate, măsurile provizorii, decretele legislative şi rezoluţiile.
Amendamentele la Constituţie pot fi efectuate la propunerea unei treimi din membrii Camerei Deputaţilor sau ai Senatului, a preşedintelui republicii, sau a mai mult de jumătate din adunările legislative ale unităţilor federaţiei. Constituţia nu poate fi amendată în timpul unei intervenţii federale, a unei stări de apărare sau de asediu. Propunerea se discută şi se votează în fiecare Cameră, în două lecturi, trebuind să întrunească 3/5 din votul membrilor respectivi. Amendamentul la Constituţie este promulgat de corpul director al Camerei Deputaţilor şi al Senatului federal. Cu toate acestea, nu vor putea fi luate în considerare amendamente care privesc forma federativă a statului, votul direct, secret, universal şi periodic, separaţia puterilor statului, drepturile şi garanţiile individuale.
Iniţiativa elaborării sau modificării legilor, indiferent de categoria acestora, aparţine membrilor sau comisiilor celor două Camere, preşedintelui republicii, Curţii Supreme Federale, Curţilor Superioare, Procurorului General al Republicii, dar şi cetăţenilor - în anumite situaţii.
Preşedintele Republicii poate opune dreptul său de veto, dacă consideră că o lege - total sau parţial - este neconstituţională sau contrară interesului public. Neexercitarea acestui drept în termen de 15 zile este considerată ca o sancţionare tacită a legii. În cazul exercitării unui veto prezidenţial, legea se reexaminează în şedinţă comună a Congresului, în termen de 30 de zile, iar veto-ul poate fi respins prin majoritatea absolută a deputaţilor şi senatorilor, prin vot secret.
Puterea executivă
Puterea executivă este exercitată de preşedintele Republicii, asistat de miniştri de stat.
Preşedintele are, printre altele, puterea exclusivă de a numi şi demite pe miniştrii de stat, de a declanşa procedura legislativă în anumite cazuri, de a sancţiona, promulga şi ordona publicarea legilor, de a exercita dreptul de veto cu privire la anumite legi, total sau în parte, de a întreţine relaţiile cu statele străine , de a acredita reprezentanţii diplomatici, de a încheia tratate internaţionale, de a exercita prerogativa de comandant suprem al forţelor armate, de a numi înalţi demnitari ai statului etc.
În Constituţie sunt prevăzute expres ce anumite acte ale preşedintelui pot constitui fapte criminale. Dacă acuzaţiile împotriva preşedintelui sunt acceptate de către o majoritate de două treimi a membrilor Camerei Deputaţilor, el va fi supus judecăţii Curţii Supreme Federale pentru ofense criminale comune, sau în faţa Senatului, pentru fapte criminale. În asemenea situaţii el va putea fi suspendat din funcţie de către instanţele menţionate. Dacă după o perioadă de 180 de zile judecata nu sa încheiat, suspendarea preşedintelui ia sfârşit fără a prejudicia asupra mersului normal al judecăţii.
Miniştrii de stat sunt aleşi dintre cetăţenii care au împlinit vârsta de 21 de ani şi sunt în posesia drepturilor politice. Ei exercită coordonarea unor agenţii federale, au dreptul să emită instrucţiuni în aplicarea legilor şi supun preşedintelui rapoarte anuale cu privire la administrarea ministerului pe care îl conduc.
Constituţia Braziliei prevede existenţa unui Consiliu al Republicii, ca un înalt for consultativ al preşedintelui, din care fac parte vicepreşedintele, preşedinţii Camerelor, liderii majorităţii şi minorităţii în fiecare Cameră, ministrul justiţiei şi 6 cetăţeni brazilieni în vârstă de peste 35 de ani, care au fost numiţi de preşedinte, doi aleşi de Senatul federal şi doi aleşi de Camera Deputaţilor pe termen de 3 ani. Consiliul Republicii îşi exprimă opinia cu privire la intervenţia federală, starea de apărare şi starea de asediu, precum şi cu privire la problemele ce ţin de stabilitatea instituţiilor democratice.
Un alt organism consultativ este Consiliul Naţional de Apărare, competent în problemele suveranităţii naţionale şi apărării, din componenţa căruia fac parte vicepreşedintele, preşedinţii Camerelor, ministrul justiţiei, miniştrii militari, ministrul pentru relaţiile externe şi ministrul planificării. În competenţa Consiliului Naţional al Apărării revine exprimarea unor păreri cu privire la declararea de război şi încheierea păcii, decretarea stării de apărare, de asediu sau intervenţie federală, elaborarea de propuneri cu privire la zonele de securitate şi studierea iniţiativelor pentru garantarea independenţei.
Putereajudecătorească
În Brazilia, puterea judecătorească cuprinde Curtea Supremă Federală, Curtea Superioară de Justiţie, Curţile federale regionale şi judecătorii federali, curţile şi judecătorii de muncă, curţile şi judecătorii electorali, curţile şi judecătorii militari, curţile şi judecătorii statelor, districtului federal şi ai teritoriilor.
Art.95 din Constituţia Braziliei garantează inamovibilitatea judecătorilor, prevăzând totodată drepturile şi îndatoririle lor.
Curtea Supremă Federală a Braziliei se compune din 11 judecători aleşi dintre cetăţenii cu o pregătire juridică deosebită şi o reputaţie fără pată, în vârstă între 35 şi 65 de ani. Curtea Supremă Federală este competentă în special în probleme de constituţionalitate, şi desfăşoară procedurile împotriva unor înalţi demnitari. Printre alte atribuţii ea are de soluţionat litigiile între state străine sau organizaţii internaţionale şi Uniune, disputele şi conflictele între Uniune şi state, sau între Uniune şi districtul federal, cererile de extrădare ale unor state străine.
Curtea Superioară de Justiţie se compune din cel puţin 33 de judecători. Membrii săi sunt numiţi de preşedintele Republicii dintre jurişti, având vârsta între 33 şi 65 de ani. În competenţa sa revin desfăşurarea unor proceduri şi a procesului în primă instanţă pentru infracţiunile comise de guvernatorii statelor sau ai districtului federal, judecătorii curţilor de justiţie ale statelor sau ai districtului federal. De asemenea, ea are şi o serie de competenţe în cazul unui apel ordinar sau al unui apel extraordinar sau al unui apel special. Astfel, un apel special poate fi declarat în faţa Curţii Superioare de Justiţie dacă o decizie dată de instanţa de apel este contrară unui tratat sau dreptului federal, ori îl lipseşte pe acesta de efectivitate.
În afara instanţelor menţionate mai sus, în sistemul brazilian există curţi federale regionale şi judecători federali.
Jurisdicţia muncii este asigurată de Curtea Superioară de muncă, compusă din 27 de judecători, de curţile regionale de muncă precum şi de consiliile de conciliere şi judecată.
Jurisdicţia electorală cuprinde Curtea Superioară Electorală, curţile electorale regionale, judecătorii electorali şi consiliile electorale. Aceste organisme îşi desfăşoară activitatea în cadrul competenţelor lor speciale.
În afară de instanţele menţionate în cele ce preced, există instanţele militare, curţile şi judecătorii statelor.
Constituţia Braziliei se referă în mod special la acuzarea publică, ca instituţie permanentă, necesară pentru îndeplinirea funcţiei jurisdicţionale a statului şi apărarea ordinii juridice şi a regimului democratic. Se arată că acuzarea publică se desfăşoară la nivel federal, la nivelul jurisdicţiei muncii, instanţelor militare, precum şi la nivelul statelor, districtelor sau teritoriilor.
Constituţia detaliază drepturile şi obligaţiile celor care fac parte din acuzarea publică. Printre altele, ei nu pot să participe în activitatea unor companii comerciale şi nici să exercite funcţii salariate, cu excepţia activităţilor din învăţământ. De asemenea, ei nu pot să se angajeze în activităţi politice, decât în cazul excepţiilor prevăzute de lege.
Acuzarea publică are, printre altele, dreptul exclusiv de a iniţia procesele criminale, de a efectua investigaţiile pentru a proteja proprietatea publică şi socială, de a declanşa acţiuni de neconstituţionalitate, de a apăra juridic drepturile şi interesele populaţiei indiene, de a exercita controlul asupra activităţilor de poliţie.
Constituţia mai prevede şi instituţia Avocatului general al uniunii, care este responsabil de activităţile de consultanţă juridică şi asistenţă acordată puterii executive. El reprezintă Uniunea - direct sau prin agenţii subordonaţi - în probleme judiciare sau extrajudiciare. El este numit de preşedintele Republicii.
O altă instituţie garantată de Constituţia braziliană este Apărarea juridică publică. Constituţia Braziliei prevede în mod expres, în art.133, că "aceasta este indispensabilă administrării justiţiei şi este inviolabilă pentru actele sau manifestările în exerciţiul profesiunii sale înăuntrul limitelor legii. Modalităţile de organizare a Apărării publice juridice urmează a fi stabilite printr-o lege specială".