O varietate a regimurilor întemeiate pe principiul pluralismului politic o constituie regimul directorial. Acest regim se caracterizează prin aceea că puterea executivă este deţinută de un colegiu ales de către legislativ, pe un anumit termen, până la expirarea căruia nu poate fi revocat. Un asemenea sistem se deosebeşte în mod evident de regimul parlamentar, întrucât guvernul (executivul) nu poate fi revocat de Parlament până când nu îşi va fi terminat mandatul.
După cum s-a remarcat în literatura noastră de specialitate, regimul directorial nu cunoaşte instituţia responsabilităţii politice a miniştrilor. Dar acest fapt nu este menit să ducă la o consolidare a poziţiei executivului pentru că, în locul unui executiv numit de şeful statului, ca în regimul parlamentar, regimul directorial cunoaşte un executiv ales de puterea legiuitoare pe un termen determinat. Un important element de specificitate în cadrul regimului directorial este însă acela că "deşi puterea legiuitoare nu poate revoca executivul înainte de expirarea mandatului lui, îi poate anula sau modifica actele. Elementele menţionate deosebesc regimul directorial şi de regimul prezidenţial, căci pe când acesta creează un executiv puternic, care se bucură, în principiu, de aceeaşi autoritate ca şi puterea legiuitoare, fiind ales întocmai ca ea de corpul electoral, executivul regimului directorial este, prin chiar originea sa, dependent de legislativ"[1].
Este de remarcat, în acelaşi timp, că executivul, nefiind concentrat în mâinile unei singure persoane, ci fiind un executiv colegial, va fi necesară întotdeauna realizarea unei unităţi de voinţă între cei care fac parte din executivul colegial. Executivul, fiind colegial, presupune o dezbatere în cadrul său a principalelor acte pe care le emite, ceea ce face ca să existe totuşi o posibilitate de a diminua - sau de a evita - excesele unei puteri care pe tot timpul mandatului său devine independentă faţă de legislativ.
În Elveţia, unde funcţionează acest sistem, potrivit părerii autorilor de specialitate, se constată totuşi o puternică influenţă a executivului asupra legislativului. După cum observa Maurice Duverger, stbilitatea membrilor Consiliului Federal[2] - unii rămânând în funcţie timp de peste 25 de ani - le conferă acestora o mare autoritate asupra adunărilor, dar şi o cunoaştere aprofundată a problemelor,
determinată de bogata practică pe care au acumulat-o în decursul timpului fiecare dintre membri şi Consiliul Federal în totalitatea sa.
[1] Saleylles, citat de Alexandre Otetelişano, op.cit., pag.128.
[2] Raymond Saleylles, pag.171-172, citat de Alexandre Otetelişano, op.cit., pag.129.