loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cadrul conceptual al serviciilor. Conform lui Ion Hamzescu, serviciile sunt imatareriale, intangibile, nestocabile, nedurabile, inseparabile de persoana prestatorului şi a utilizatorului, eterogene, producţia şi consumul sunt simultane, iar preţul serviciului este un preţ al cererii. Evoluţiile ultimelor decenii ne aduc ideia referitor la caracterizarea economiilor ţărilor dezvoltate ca „economii ale serviciilor".

Definiţiile variază de la cele bazate pe un singur criteriu de diferenţiere între bunuri şi servicii până la cele detaliate care enunţă câteva caracteristici ale serviciilor. Majoritatea definiţiilor accentuează în principal că serviciile sunt "activităţi al căror rezultat este nematerial şi deci nu se concretizează într-un produs cu existenţă de sine stătătoare". Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciul ca: "activitatea oferită la vânzare care produce avantaje şi satisfacţii fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun". Există foarte multe servicii care se concretizează în bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice editoriale, de informatică, alimentaţie publică. Când vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie clarificat dacă este vorba de activitatea propriu-zisă, de suporturile sale şi rezultate. Serviciul ca act reprezintă prestarea efectivă şi pune în legătura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestaţiei şi obiectul serviciului. Prestaţiile de servicii au caracteristici spaţiale şi temporale ce le conferă trăsături de materialitate. Astfel ca şi în cazul bunurilor materiale şi în cazul serviciilor este nevoie de mână de lucru, de capital tehnic şi sunt necesari beneficiari. Principala diferenţă între procesul de producţie a serviciilor şi cel de fabricare a bunurilor materiale rezidă în faptul că clientul face parte din sistemul de producţie. Acest sistem ar trebui denumit după, opinia unor specialişti, cu termenul specific de "servucţie". Astfel în practică, toate activităţile pot fi plasate pe o scală undeva între a fi un serviciu pur (rezultate intangibile) şi un bun pur, relevând existenţa unei continuităţi bunuri-servicii. De asemenea, pornind de la o altă caracteristică principală a serviciilor şi anume faptul că producţia şi consumul, utilizarea lor simultană, serviciile sunt privite ca efecte ale muncii sau ale acţiunii unor condiţii naturale. Conform Dicţionarului Academiei de Ştiinte Comerciale din Franţa „serviciile sunt definite ca ansamblul de avantaje sau satisfacţii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achiziţionat beneficiarul serviciului (automobil, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza".

Tipologia serviciilor. Clasificările statistice, naţionale şi internaţionale ale serviciilor sunt importante deoarece permit reflectarea stadiului dezvoltărilor economice, inclusive prin comparaţii la nivelul ţărilor sau pe categorii de ţări, dar mai importantă din punct de vedere al implicaţiilor asupra măsurilor de politică economică este desprinderea unor categorii de servicii după criterii specifice. Există mai multe clasificări ale serviciilor.

O grupare a serviciilor este după sursele lor de procurare, împarţindu-le în servicii comerciale şi necomerciale. Serviciile comerciale sunt cele procurate prin acte de vânzare- cumpărare, prin intermediul pieţei, iar cele necomerciale (ne-marfă) ocolesc relaţiile de piaţă. O altă grupare cuprinde serviciile publice dar şi cele furnizate de organizaţii private non­profit. Serviciile necomerciale prestate de organizaţii sau instituţii non-profit, includ serviciile religioase, de caritate, ale unor organizaţii sindicale. Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau familiilor, iar serviciile publice sunt definite ca activităţi organizate, autorizate de o autoritate administrativă centrala sau locală, pentru satisfacerea de nevoi sociale în interes public.

O altă clasificare, împarte serviciile în intermediare şi finale. Serviciile intermediare sunt cele de producţie şi de afaceri, pentru întreprinderi sau pentru agenţii economici şi sociali. Serviciile de producţie conform locului unde se desfaşoară se clasifică:

  • Servicii integrate ale întreprinderii: de reparaţie şi întreţinere a utilajelor, de proiectare, de cercetare, de evidenţă contabilă şi financiară etc.
  • Servicii de producţie prestate de unităţi specializate ca de exemplu: servicii de leasing, de marketing, de asigurări, reasigurări, financiare, telecomunicaţii, de stocare, de distribuţie, transportare etc.

Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei, fiind un element constitutiv al calităţii vieţii acesteia. După natura nevoilor satisfăcute şi modul lor de satisfacere, serviciile finale pot fi la randul lor:

  • Servicii pentru consumul individual al populaţiei, obţinute prin cumpărare în cadrul relaţiilor de piaţă sau prin "self-service";
  • Servicii publice, la nivelul bugetelor centrale sau locale şi ce se adresează unor nevoi sociale sau mixte, fiind clasificate în servicii colective şi individualizate. Serviciile colective includ: armata, poliţia, protecţia mediului etc., sau individualizate (personalizate) învăţământ, sănătate, cultură etc.

Natura efectelor activităţilor de servicii reprezintă un alt criteriu frecvent utilizat de clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale şi nemateriale.

Serviciile materiale sunt cele încorporate în bunuri dar şi cele care vizează direct producţia materială, cum ar fi: transportul, distribuţia, repararea şi întreţinerea echipamentelor industriale şi casnice etc. Serviciile nemateriale nu se concretizează în bunuri materiale şi nici transformări de natură materială, ele contribuind de regulă, la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a unor nevoi sociale, colective. Natura, efectele activităţii de servicii, influenţează şi posibilităţile şi modalităţile de comercializare a acestora. Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate în:

  • Transferabile (comercializabile)
  • Netransferabile (necomercializabile).

Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanţă, încorporate fie în bunuri materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natură. Aceste servicii pot astfel "călatori" şi chiar trece frontierele. Este vorba de servicii editoriale (încorporate în cărţi, reviste, ziare), cinematografice şi servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor echipamente fizice (servicii de telecomunicaţii, transporturi, informatică).

De asemenea conform modalităţii de furnizare, serviciile se clasifică:

  • Servicii care necesită deplasarea producătorului (persoana fizică sau juridică);
  • Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei (turişti, studenţi, cercetători, savanţi).

Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela în funcţie de raportul capital/muncă în procesul de producţie a serviciilor:

  • Servicii care se bazează pe personal;
  • Servicii care se bazează pe echipamente.

Un numar important de clasificări ale serviciilor au drept criteriu de bază natura prestatorului. Astfel, în concordanţă cu forma de proprietate şi modul de organizare a prestatorilor de servicii, ele se se disting conform sectoarelor:

  • Publice: tribunale, spitale, cazări, poştă, şcoli, etc.;
  • Asociative constituit din organisme de ajutor şi asistenţă: biserici, muzee;
  • Private: companii aeriene, instituţiile financiar-bancare şi de asigurări, etc.

De asemenea mai există servicii: tradiţionale şi moderne. În afară de clasificările anterioare există alte posibilităţi de structurare a serviciilor conform criteriilor: motivaţia de cumpărare, gradul de diferenţiere şi personalizare a serviciilor de exemplu: servicii standard şi servicii individualizate, numărul de beneficiari şi multe altele.

Sectorul serviciilor în mod tradiţional a fost considerat un element al economiei naţionale, mai precis un accesoriu al procesului de producţie şi distribuţie de bunuri ce şi-a sporit continuu importanţa şi ponderea schimburilor economice internaţionale din ultimele decenii. Preocupările pentru definirea comerţului international cu servicii au sporit la sfârşitul anilor '70 dupa deciziile de a negocia problema serviciilor sub egida GATT-ului. Comerţul internaţional cu servicii este definit ca activitatea de export şi import de servicii, respectiv de vânzări şi cumpărări ce depăşesc efectiv frontiera vamală a ţării. Problema este însă că în multe situaţii vânzarea sau cumpărarea serviciilor în străinătate presupune deplasarea în acest scop a producătorilor, deci, mişcarea factorilor de producţie şi anume a muncii şi capitalului. Prin conţinutul lor, serviciile internaţionale implică atât operaţiuni comerciale, cât şi operaţiuni investiţionale, ceea ce face ca schimburile internaţionale de servicii să fie constituite concomitent atât din comerţul internaţional cu servicii propriu-zise, cât şi din fluxurile determinate de mişcarea capitalului şi a muncii. Serviciile pot fi considerate ca obiect al comerţului internaţional având origine externă, deci, fiind furnizate de o întreprindere ce nu aparţine ţării consumatoare. În unele situaţii realizarea proximităţii dintre consumatori şi producători implică deplasarea în străinătate a consumatorilor.

În funcţie de aceste modalităţi de furnizare, pot fi clasificate restricţiile, măsurile de reglementare şi politicile de liberalizare care pot viza comerţul cu servicii, mişcarea factorilor de producţie sau mişcarea consumatorilor de servicii. În legătură cu modalităţile de furnizare, serviciile care fac obiectul tranzacţiilor internaţionale sunt clasificate în servicii "factor" şi "non-factor". Serviciile factor se referă la venituirile provenite din mişcarea în exteriorul ţării a factorilor de producţie. Veniturile din investiţii, redevenţe şi veniturile din muncă sunt incluse în această categorie. Serviciile non-factor conform Organizaţiei Mondiale a Comerţului sunt clasificate în trei categorii: "transporturi", "turism" şi "alte servicii". Categoria "alte servicii" include comerţul cu servicii de comunicare, financiare, asigurări non-marfare, reparaţii, servicii culturale, leasing, construcţii şi inginerie, consultanţă, reclamă, servicii de informatică, redevenţe şi venituri din licenţe, alte servicii de afaceri. O categorie aparte o reprezintă serviciile guvernamentale care cuprind cheltuielile ambasadelor şi consulatelor, unităţilor militare, altor entităti publice, în străinatate şi acelea ale personalului lor, ca şi încasările provenind de la ambasade, consulate etc.

Comerţul cu servicii se referă la vânzarea şi livrarea a unui produs intangibil numit serviciu, între un producător şi consumator. Comerţul cu servicii are loc între producători şi consumatori, care sunt, din punct de vedere juridic, cu sediul în ţări diferite. Comerţul internaţional cu servicii este definit prin cele patru moduri de furnizare a Acordului General privind Comerţul cu Servicii (GATS).

  1. Transfrontaliere comerciale, care este definit ca furnizarea unui serviciu de pe teritoriul unei ţări pe teritoriul celeilalte ţări;
  2. Consumul în străinătate - acest mod se referă la furnizarea unui serviciu de la o ţară la consumator de servicii de orice altă ţară;
  3. Prezenţa comercială - care acoperă serviciile oferite de un furnizor de servicii de o ţară pe teritoriul oricărei alte ţări;
  4. Prezenţa persoanelor fizice - care se referă la serviciile oferite de un furnizor de

servicii de o singură ţară, prin prezenţa persoanelor fizice pe teritoriul oricărei alte ţări.

Comerţul internaţional cu servicii are următoarele caracteristici: are la bază atât factori comuni (comerţul cu bunuri), dar şi factori specifici, modificarea naturii tranzacţii frecvente, axarea pe tipologia conturată în cadrul GATS.

Pe lîngă clasificările efectuate mai sus putem evidenţia clasificările serviciilor în corelaţie cu comerţul cu bunuri:

  • Servicii încorporate în bunuri (filme, cărţi, componente pentru sectorul

informatic);

  • Servicii complementare comerţului cu bunuri (financiare, bancare, asigurare, de promovare, servicii de transport, distribuţie, depozitare);
  • Servicii care se substituie comerţului cu bunuri (leasing-ul, franchisingul, serviciile de reparaţii şi întreţinere);
  • Servicii care se comercializează independent de bunuri (servicii contabile şi de audit, juridice, asigurări de persoane şi alte asigurări non-marfă, medicale, de telecomunicaţii, informatice, turistice)

Majoritatea sectoarelor prestatoare de servicii se caracterizează prin concurenţă imperfectă, numeroase pieţe de servicii se confruntă cu problema informaţiei imperfecte sau asimetrice, anumite segmente ale pieţei se ciocnesc cu acutizarea problemei externalităţilor. În acelaşi timp am putea menţiona că piaţa serviciilor este influenţată de următoarele elemente: rolul strategic al serviciilor în conexiune cu exporturile de bunuri, creşterea responsabilităţii producătorilor pentru bunurile ofertate, sporirea complexităţii tehnice a bunurilor comercializate, diminuarea distanţei economice dintre state.

Comerţul cu servicii are la bază următoarele principii:

  • • Nediscriminarea în relaţiile comerciale dintre participanţii la acordurile bilaterale şi multilaterale;
  • Concurenţa loială şi transparenţa reglementărilor la nivel naţional;
  • Noua reciprocitate funcţională şi evolutivă;
  • Sporirea accesului prestatorilor de servicii la pieţele externe;
  • Liberalizarea comercială.

Aspectele specifice ale comerţului internaţional cu servicii se bazează pe: regulile şi conceptele general aplicabile şi unitare în raport cu toate acţiunile care pot afecta tranzacţiile, regulile specifice în plan sectorial în raport cu particularităţile diferitelor categorii de servicii, preocupările diferenţiate pe sectoare şi înscrise în programe concrete de liberalizare şi dereglementare.

Comerţul cu servicii are următoarle restricţii specifice:

  • Limitarea numărului de prestatori de servicii într-un anumit sector;
  • Interzicerea accesului prestatorilor străini;
  • Limitarea cifrei de afaceri, a obiectului de activitate şi a numărului de angajaţi;
  • Impunerea structurii de proprietate şi a formei juridice a prestatorului de servicii;
  • Plafonarea cotei de piaţă şi a capitalului investit;

Instrumentele de politică comercială folosite în comerţul cu servicii sunt: restricţiile cantitative, măsurile bazate pe preţ, măsurile care impun prezenţa fizică a prestatorului pe piaţa respectivă sau obligaţia de a crea firme pe acel teritoriu, obstacolele tehnice (cerinţele privind autorizarea, reglementările specifice a unor pieţe sectoriale), măsurile care decurg din funcţionarea pieţelor publice (achiziţiile guvernamentale, stimulentele).

În funcţie de efectul distorsionant al reglementărilor asupra pieţei serviciile se împart:

  • Servicii bancare, de asigurări, de transport aerian şi de comunicaţii sunt supuse unui înalt grad de reglementare;
  • Servicii de distribuţie şi de transport rutier se definesc printr-un nivel moderat de reglementare;
  • Alte tipuri de servicii ce se caracterizează printr-un nivel aparent redus de reglemetare.

Am putea menţiona următoarele căi de liberalizare a comerţului cu servicii:

  • Armonizarea legislaţiilor naţionale;
  • • Înlăturarea barierelor din calea fluxurilor de servicii.

Conform GATT-ului, comerţul internaţional cu servicii este definit ca activitatea de export şi import de servicii, respectiv de vânzări şi cumpărări ce depăşesc efectiv frontiera vamală a ţării. Deci, totalitatea tranzacţiilor cu servicii desfăşurate la nivel mondial formează comerţul internaţional propriu-zis cu servicii, care poate fi analizat pe baza datelor din statisticile balanţelor de plăţi. În perioada anilor „80-2007 are loc expansiunea comerţului cu servicii. Creşterea rolului serviciilor în cadrul comerţului mondial relevă o accentuată tendinţă de creştere a specializării în cadrul diviziunii internaţionale a muncii, în care ţările dezvoltate ocupă o poziţie dominantă. Se constată o creştere continuă a comerţului internaţional cu servicii. Acesta are o serie de particularităţi care-l deosebesc de comerţul internaţional cu bunuri materiale, care sunt produse într-o ţară şi exportate în altă ţară. Ponderea exporturilor de servicii în totalul exporturilor mondiale a crescut de la 17% la 60%.

Exportul mondial al serviciilor a crescut cu 11% în 2008 ajungând la 3.7 mlrd.$. Cea mai rapidă creştere dintre ramurile serviciilor a fost înregistrată de ramura transporturilor (15% creştere), fiind urmată de turism (10%) şi de serviciile comerciale (10%). Alte servicii comerciale, care includ servicii financiare, reprezintă mai mult de jumătate din valoarea totala a exporturilor (51%), în timp ce transportul şi turismul reprezentă H (23% şi 25% respective). Comerţul regional, care a crescut rapid în primele 9 luni ale anului 2008 (13% pentru export şi 10% pentru import), a devenit mai lent în ultimul semestru (-2% pentru export şi -3% pentru import). Cel mai afectat sector totuşi a fost sectorul turismului (-2% la export şi -6% la import). În 2008, exportul de servicii a crescut cu 11% (1.9 trln.$) în timp ce importurile au crescut cu 10% (1.6 trln.$).

În America de Nord, exporturile de serviciilor de turism a scăzut de la 9 % în timp ce în Canada, au scăzut, încadrându-se la 24 %. În Asia, exporturile Thailandei au scăzut cu 26 % şi în Australia au scăzut de peste 18 %. În Africa, veniturile legate de serviciile de turism în Egipt şi Maroc au scăzut cu 17 %, iar 30 % între ianuarie şi martie 2009. Insulele Maldive referitor la serviciile turistice înregistrează, o scădere cu mai mult de 20 % în 2009. Circa 70 % din beneficiarii serviciilor turistice ale Insulelor Maldive sunt europeni. Cambodgia este prima ţară exportatoare de servicii turistice dintre ţările cel mai puţin dezvoltate. În 2007, veniturile provenite din serviciile turistice înregistrau 76 % din totalul exporturilor de servicii a ţării şi de 13 % din PIB-ul său. În cursul ultimului trimestru al anului 2008, exporturile de servicii turistice au rămas în staţionare.

Alte servicii comerciale sunt mai rezistente la încetinirea creşterii economice. Exportul mondial de alte servicii comerciale a crescut de 11 % în 2008 înregistrează 1 935 miliarde de euro. Categoria "Alte servicii de afaceri" a rezistat mai bine în condiţiile dr criză economică decât serviciile de transport şi de turism. Exportul mondial de alte servicii comerciale a fost mai puţin dinamic decât exporturile serviciilor de transport în primele două trimestre ale anului 2008, înregistrând o creştere de 18 %. Exporturile de alte servicii comerciale a fost estimată la 15 % la nivel global. În 2008, exporturile de servicii a Rusiei au fost unele dintre cele mai dinamice, înregistrând aceiaşi rată ca şi în anul 2007 (37%). În 2008, Federaţia Rusă a devenit unul dintre cei mai mare exportatori de alte servicii comerciale, fiind al zecelea pe plan mondial. Serviciile de afaceri, serviciile profesionale tehnice, reprezintă mai mult de jumătate din exporturile de alte servicii având ca principali actori: UE (27), Statele Unite şi Elveţia.

Exporturile de servicii financiare s-au prăbuşit. Scăderea exporturilor de servicii de afaceri, se datorează în mare parte crizei financiare mondiale. După înregistrarea celei mai rapide creşteri în categoria de alte servicii comerciale 2007 (32 %), în conformitate cu estimările specialiştilor, exportul mondial de servicii financiare a crescut doar 2 % în 2008. În timpul primului trimestru al anului 2009, exportul mondial de servicii financiare a înregistrat o creştere de 26 %. Balanţa de plăţi a exporturilor de servicii financiare constă, în principal din taxe şi comisioane încasate de către bănci rezidente (şi a altor instituţii financiare), în activităţi de gestionare a activelor financiare şi tranzacţii care implică relaţii financiare cu nerezidenţi. Din cauza crizei pieţei financiare, valoarea activelor în cadrul gestionării au scăzut brusc, în urma cărora a rezultat o reducere a valorii nete a comisioanelor şi a redevenţelor de către băncile rezidente, precum şi, prin urmare, o prabuşire a exporturilor serviciilor financiare.

În UE (27) şi Elveţia exporturile de servicii financiare au scăzut cu 20 % în ultimul trimestru al anului 2008. În Statele Unite, exporturile de servicii financiare a scăzut cu 14 % în ultimului trimestru al anului 2008. În primul trimestru a anului 2009 exporturile de servicii are au scăzut în continuare cu 13 % pentru Statele Unite şi 30 % pentru UE (27). Cele mai spectaculoase scăderi s-au înregistrat între ianuarie şi martie 2009 în economiile din Asia: Hong Kong, China (-32 %), şi de Republica Coreea (-56 %).

În ceea ce priveşte balanţa comercială, aceasta este deficitară la nivel global. Analizând balanţa comerţului internaţional cu servicii pe regiuni în 2008, vezi figura 3, observăm că America Centrală şi de Sud înregistrează un deficit de 8 mlrd $, CSI de asemenea are un deficit de 31 mlrd $, Africa - 33 mlrd $, Orientul Mijlociu - 64 mlrd $ şi Asia la fel înregistrează un deficit de 21 mlrd $. Părerea noastră şi a specialiştilor din domeniu că aceste deficite a balanţei comerciale sunt datorate în mare parte crizei financiare mondiale.

Comerţul cu servicii al Republicii Moldova.

În anii 2006 şi 2007, Moldova a avut o balanţă comercială pozitivă pentru servicii, iar deficitul balanţei comerciale pentru bunuri a crescut semnificativ. Totuşi, balanţa comercială a serviciilor a fost întotdeauna pozitivă numai cu ţările CSI, spre care sunt orientate aproape 30% din exporturile de servicii, şi doar în 2007 ea a devenit pozitivă şi în cazul celorlalte ţări ale lumii. O parte importantă a comerţului cu servicii este orientată spre UE: Germania şi România. În 2007 cota comerţului cu servicii a înregistrat 11,5% din totalul exporturilor de servicii din 2007. Ponderea exporturilor spre Germania în total exporturi a scăzut de la 8,8% în 2000 la 3,7% în 2007, iar ponderea exporturilor spre România a crescut, chiar şi după aderarea ei la UE, de la 5,8 % în 2000, la 7,8 % în 2007. Analiza competitivităţii exporturilor de servicii spre aceste două ţări importante din Europa Occidentală şi de Est este sugestivă sub aspectul capacităţilor companiilor moldoveneşti prestatoare de servicii de a concura pe pieţele europene. Serviciile exportate de Moldova nu sunt foarte variate. Transportul, turismul, comunicaţiile şi alte servicii de afaceri constituie mai mult de 90% din serviciile exportate. Ponderea este aproape aceeaşi pentru România (95%) şi Germania (86%). Totuşi, structura generală a serviciilor exportate în cele două ţări diferă. În cazul Germaniei, exportul serviciilor de transport, turism şi comunicaţii au aproximativ aceeaşi pondere, între 23% şi 28%. În România, serviciile de comunicaţii deţin ponderea de 41% din total, iar serviciile de transport se află pe locul al doilea, înregistrând mai mult de 35% din totalul de servicii exportate în această ţară.

Serviciile de construcţii reprezintă, de asemenea, un domeniu în care R. Moldova pare să aibă un avantaj comparativ pe piaţa Germaniei, Italiei, Franţei. Serviciile de construcţii exportate în Germania începând cu 2002 au reprezentat exporturi importante în anii 2004, 2006 şi 2007. Serviciile de turism exportate în România, care cândva reprezentau 26% din totalul exporturilor în România şi 6% din totalul exporturilor de servicii comerciale au scăzut la doar 2,3% şi 0,8% a serviciilor de turism în anul 2006. În anul 2007, după aderarea României la UE, situaţia nu diferă foarte mult.

Serviciile de transport sunt orientate în principal spre pieţele CSI, care constituie aproape 50% din exporturi. Un Acord de Liber Schimb ar evidenţia limitele şi dezavantajele Moldovei cauzate de lipsa armonizării cadrului legislativ naţional cu acquis-ul comunitar şi de infrastructura subdezvoltată. Intensificarea schimburilor comerciale între UE, CSI şi Asia va asigura un flux tot mai mare de bunuri, care vor tranzita teritoriul Moldovei. Sectorul transporturilor ar putea beneficia de pe urma acestor evoluţii şi ar putea deveni un important centru logistic între Est şi Vest. Această posibilitate este destul de relevantă pentru transportul rutier, întrucât companiile moldoveneşti, înregistrează anumite succese. Actualmente, serviciile au pătruns pe agenda unor reuniuni internaţionale, acentuându-se concurenţa externă. O perioadă lungă sectorul serviciilor nu a fost recunoscut, serviciile fiind neglijate de economişti şi încadrate în sfera neproductivă. Această situaţie de fapt s-a schimbat în ultimele doua-trei decenii, ajungându-se la concluziile:

  • serviciile pot crea locuri de muncă contribuind la limitarea şomajului;
  • sectorul terţiar este suus unor multitudini de reglementări;

oferta de servicii diferenţiate şi adaptate la cerere constituie un element esenţial al competitivităţii întreprinderilor.

Loading...