loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Piaţa financiară primară asigură colectarea veniturilor economisite de la posesorii de capital financiar disponibili pe piaţa internă şi cea internaţională. Această piaţă pune în legătură subiecţii care dispun de un capital financiar excedentar propriu şi care doresc să plaseze acest excedent cu subiecţii economici care au un deficit de resurse financiare aşadar piaţa financiară primară îndeplineşte funcţia de finanţare, de alocare de capital financiar.

Finanţarea se poate realiza în mod direct sau dimpotrivă indirect. Spre exemplu când veniturile economisite de sectorul populaţiei sunt superioare investiţiilor realizate de subiecţi, deţinătorii de economii prin intermediul pieţei financiare pot finanţa direct deficitele financiare ale subiecţilor economici solicitatori de capital financiar. Acest lucru se realizează prin cumpărarea de fiecare persoană a titlurilor financiare emise de aceştia. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi când anumite întreprinderi din sectorul productiv sau alte organisme financiare investesc mai mult decât economisesc adică cumpără titluri financiare de la cei care au nevoie de resurse.

Cel mai mare solicitator de resurse în acest sistem de finanţare îl reprezintă statul şi administraţiile sale locale. Acest lucru se întâmplă în perioadele în care aceste entităţi înregistrează deficite bugetare şi cum de cele mai multe ori sistemele bugetare se încheie cu deficite, nevoia de resurse este permanentă.

Calea acoperirii acestor deficite cea mai potrivită şi neinflaţionistă o reprezintă emiterea titlurilor financiare specifice pentru acoperirea golurilor de resurse.

Finanţarea nevoilor de resurse financiare ale subiecţilor economici solicitatori se poate realiza şi în mod indirect prin intermediul unor organisme financiare de intermediere care emit titluri financiare pe piaţa financiară. Aceste organisme atrag pe de o parte resursele economisite şi le plasează într-un mod eficient spre cei care au nevoie de resurse.

O resursă importantă de fonduri băneşti la care apelează aceste organisme specializate o reprezintă anumite fonduri financiare constituite cu scopuri precise şi folosite temporar în acest scop de finanţare investiţională. Asemenea fonduri sunt fondurile instituţiilor de asigurări sociale, fondurile caselor de pensii, fondurile caselor de salarii, fondurile caselor de concedii etc.

Pe piaţa financiară organismele financiare de intermediere asigură deci colectarea de capital financiar obţinând resurse financiare sub forma emisiunii de titluri financiare pe care apoi le împrumută întreprinderilor publice şi private prin cumpărarea titlurilor financiare emise de acestea.

Piaţa financiară secundară

Piaţa financiară secundară asigură deţinătorilor de titluri financiare lichiditatea şi mobilitatea veniturilor economisite, constituind un cadru organizat ce se numeşte bursa de valori pentru schimbarea titlurilor financiare emise.

Schimbarea titlurilor de către deţinătorii acestora poate să aibă loc din următoarele motive:

  • fie ca urmare a dorinţei deţinătorilor lor de a-şi recupera fondurile înainte ca aceste titluri financiare să ajungă la scadenţă;
  • ca urmare a nevoilor de resurse financiare lichide în acel moment;
  • operaţiunile speculative

Pe piaţa financiară secundară titlurile financiare pot fi valorificate chiar înainte de a aduce un avantaj financiar deţinătorilor acestora adică înainte de a primi dobânzile sau dividendele. Se poate spune deci că existenţa pieţei financiare secundare asigură deţinătorilor de titluri financiare posibilitatea de a ieşi de pe piaţa financiară primară când doresc.

Piaţa financiară secundară are şi rolul de a asigura evaluarea permanentă a titlurilor financiare cotate la bursă prin confruntarea cererii cu oferta a titlurilor financiare şi se stabileşte cursul pe piaţă a valorilor negociate care reflectă de regulă competitivitatea economică şi financiară a emitentului de titluri financiare.

Asigurând mobilitatea, lichiditatea şi evaluarea permanentă a veniturilor economisite şi investite în titluri financiare, piaţa financiară secundară asigură buna funcţionare a pieţei primare.

Aşadar în concluzie, piaţa financiară secundară asigură redobândirea lichidităţii, adică a numerarului prin valorificarea titlurilor financiare.

Intre piaţa financiară primară şi între piaţa financiară secundară există o interdependenţă absolută, existenţa uneia fără cealaltă nu este posibilă deşi funcţiile lor sunt complet distincte.

Circuitul activelor financiare se desfăşoară între ofertanţii de fonduri şi beneficiarii acestora, tranzacţiile având loc pe piaţa financiară. Piaţa financiară este alcatuită din două componente, având în vedere tipul activelor financiare care se negociază şi mecanismul prin care acestea sunt introduse în circuitul financiar:

  1. a) Piaţa monetară. Pe piaţa monetară naţională se efectuează tranzacţii monetare, în moneda naţională, între rezindenţii aceleiaşi ţări. Piaţa monetară este piaţa pe care băncile se împrumută între ele, pe termen scurt. Apariţia acestei pieţe se datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci şi surplusului de plăţi pe care le au alte bănci. Prin urmare, piaţa monetară îndeplineşte funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe două căi: 1) prin creditul acordat între bănci; 2) prin cumpărarea, de la diferite bănci, a unor hârtii de valoare specifice pieţei monetare, a căror scadenţă este relativ apropiată şi care prezintă certitudine în ceea ce priveşte transformarea lor in bani lichizi, fără pierderi. O componentă a pieţei monetare este piaţa valutară, pe care se confruntă cererea şi oferta pentru diferite valute, care sunt atât pentru ofertant, cât şi pentru solicitant, monede străine, schimbul dintre ele urmând să depăşească restricţiile care îngreunează circulaţia internaţională a capitalului.
  1. b) Piaţa de capital. Piaţa capitalurilor este specializată în intermedierea de tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. Prin intermediul ei, sunt satisfăcute nevoile de capital ale solicitanţilor cu disponibilităţile de capital ale ofertanţilor. În general, piaţa capitalurilor măreşte posibilităţile financiare.

Principalele funcţii ale pieţei de capitaluri sunt următoarele:

  • emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare ale emitenţilorsau debitorilor către posesorii de capitaluri financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;
  • negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă.

Piaţa bancară se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorţie a excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor în orice moment.

Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii şi caractere, cum ar fi: nivelul de tranzacţionare, tiăul de hârtii de valoare trazacţionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizică a pieţei.

1) Nivelul de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există:

  1. piaţa primară este piaţa în cadrul căreia emisiunile de titluri sunt tranzacţionate pentru prima dată; emitenţii de titluri obţin fondurile necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor;
  2. piaţa secundară este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titlurile ce sunt deja în circulaţie. Este piaţa tranzacţiilor repetate, în funcţie de cerera şi oferta de capital exprimate. Această piaţă face obiectul activităţilor bursiere şi al mecanismelor acestora. Ea mai este denumită şi piaţă bursieră;
  3. a treia piaţă este piaţa în cadrul căreia are lor comercializarea titlurilor din afara bursei, printr-o reţea specializată de societăţi de servicii de investiţii financiare;
  4. a patra piaţă sau piaţa tranzacţiilor directe este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în bloc printr-o reţea de instituţii financiare la are iau parte cei interesaţi.

Piaţa a treia şi a patra sunt cele mai noi pieţe, dar cu dimensiuni deja notabile şi care pot juca,

în viitor, un rol de importanţă crescândă în tranzacţiile cu titluri.

  • Tipul de titluri. Conform acestui criteriu există, în principal:
    1. piaţa de acţiuni. Este piaţa de tranzacţionare a acşiunilor comune şi a celor preferenţiale, precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale asupra veniturilor emitenţilor;
    2. piaţa obligaţiunilor. Este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut la data scadentă;

piaţa titlurilor de stat. Este piaţa titlurilor de valoare puse spre vânzare populaţiei şi persoanelor

juridice de către stat.

  • Proceduri de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există:
    1. piaţa de licitaţie. Este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este controlată de o a treia parte (numită şi agent de piaţă), în funcţie de suprapunerea preţurilor ordinelor de cumpărare sau de vânzare, în cazul anumitor titluri. Tranzacţiile sunt efectuate la acele preţuri pentru care există şi cerere şi ofertă. Piaţa este impersonală, în sensul că identităţile celor ce vând sau cumpără sunt necunoscute.
    2. piaţa de negociere. Este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent: broker sau dealer. Dacă o tranzacţie este încheiată de către dealer sau broker, identitatea unei părţi rămâne necunoscută celeilalte. Acest tip de piaţă este util pentru titlurile inactive şi pentru tranzacţiile de valori foarte mari, care pot determina fluctuaţii pe termen pe piaţa de licitaţie, până în momentul în care vor exista destule ordine în cealaltă parte a pieţei. Piaţa de negociere se mai numeşte şi piaţa inter-dealeri.
  • Locul tranzacţionării. Conform acestui criteriu există:
  • piaţa organizată. Este piaţa cu reguli de tranzacţionare stabilite, de regulă, după principiile de lucru ale pieţei de licitaţie, la un sediu central cu localizare certă. Acţiunile sunt tranzacţionate în cadrul unui astfel de tip de piaţă.

- piaţa Over the Counter (OTC). Este piaţa constituită din birourile dealerilor, brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de asigurări). Pentru ca aceste tranzacţii să se desfăşoare în multe locuri, ea este construita prin teleon, telex, computer. Aceste pieţe sunt, în principal, pieţe de negociere obligaţiunile fiind obiectul principal al tranzacţiilor.

  • Dinamica şi riscul tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există:
  • piaţa la vedere. Este piaţa pe care titlurile sunt tranzacţionate pentru livrare şi plata imediată. Imediat este definit de către piaţă şi are formă variată, în funcţie de tipurile de titluri. Mai este folosită şi denumirea de piaţă de numerar. Principala caracteristică a acestei pieţe este reglarea imediată a tranzacţiilor. Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piaţă fac obiectul tranzacţiilor de valoare redusă.
  • piaţa anticipată (forward). Este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu titluri. Caracteristica ei majoră este constituită de faptul că operaţiile de vînzare- cumpărare sunt achitate o dată pe lunp, în ziua de lichidare. Tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotaţie.
  • piaţa "futures". Este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în vederea unor livrări şi plăţi viioare. Instrumental commercial se numeşte futures. titlurile comercializate ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de data scadentă menţionată în contract. Dacă un contract futures este tranzacţionat Over the Counter prin negociere, el se va numit contract anticipat.
  • piaţa de opţiune (options). Este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie. instrumentul comercial se numeşte contract de opţiune.
  • Intensitatea zilnică a tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există:
  • piaţa permanentă. Este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se înregistrează o succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe (call-over). Principiul acestei pieţe este executarea comezilor în timp util şi cotaţia diferitelor cursuri pe durata întregii zile. De obicei, aceste pieţe publică zilnic 4 cursuri: preţul de deschidere, cel mai mare preţ al zilei, cel mai scăzut preţ al zilei, preţul de închidere.
  • piaţa de apel. Este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se efectuează prin stabilirea unui preţ de echilibru la o oră de echilibru.
  • Dupa modul în care se procură şi se tranzacţionează banii. Conform acestui criteriu există:
  • pieţele de datorie. Sunt pieţe caracterizate prin instrumente care, în general, raportează dobândă la perioade fixe, pentru împrumutri acodate pe perioade cuprinse între 12 luni şi 30 de ani. Din această cauză, respectivele pieţe mai sunt cunoscute şi sub denumirea de pieţe de venituri fixe (Fixed Income Markets). Aceste pieţe implică angajarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung;
  • pieţe de titluri de valoare. Sunt pieţe care, de asemenea, presupun angajarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung, dar, în acest caz, împrumutătorului nu i se plăteşte dobândă. În schimb, firma care angajează împrumutul emite acţiuni în favoarea investitorilor care devin, astfel, coproprietari ai respectivei societăţi- cu alte cuvinte devin deţinători de cote-părţi din capitalul unei companii.

Principalele caracteristici ale pieţelor de capital sunt:

  • negociabilitatea: angajarea de împrumuturi băneşti şi investirea sunt realizate prin utilizarea de instrumente financiare care sunt negociabile. Aceasta înseamnă că titlul de proprietate poate fi transferat în orice moment;
  • finanţarea nebancară: emitentul de pe pieţele de capital nu angajează împrumuturi băneşti direct de la o bancă comercială, ci emite instrumente financiarae în scopul vânzării lor către investitori;
  • termenul de scadenţă: în general, termenul de scadenţă-perioada pentru care se acordă sau se angajează împrumuturi băneşti- este mai mare de un an;
  • instrumente financiare: pe piaţa de capital, instrumentele de datorie, cum ar fi obligaţiunile, sunt emise cu prezicerea termenului de scadenţă, a dobânzii care trebuie plătită şi a termenului de plată. În cadrul pieţelor de titluri de valoare, acţiunile care se emit reprezintă părţi din capitalul unei societăţi.
Loading...