loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Teorii ale gândirii neoclasice din ţările dezvoltate privind originea subdezvoltării Ei susţin că apariţia subdezvoltării este generată de unele blocaje datorate dotării insuficiente cu factori de producţie a acestor ţări, insuficienţa resurselor naturale, de creşterea rapidă a populaţiei, e absenţa capitalului. Lipsa de capitaluri determină investiţii mici, acestea au un grad scăzut de ocupare a forţei de muncă şi, respectiv, cererea de capitaluri este redusă, iar, pe de altă parte, insuficienţa capitalurilor determină venituri reale mici ale populaţiei, acestea - o piaţă restrânsă, - investiţii foarte mici, investiţii reduse, forţă de muncă neocupată, iar aceasta - venituri foarte mici şi, deci, ofertă de capital mică.

Teorii ale gânditorilor contestatari din ţările dezvoltate despre cauza subdezvoltării

Teoria contestatară aparţine lui François Perroux, Gunnar Myrdal, Joan Robinson, Jacques Austruy, Jean Freyssi, J.M.Albertini ş.a., care recunosc inegalitatea externă a ţărilor subdezvoltate în raport cu cele dezvoltate, dar contestă această stare. Astfel, Perroux combate teoria echilibrării spontane a economiilor prin mecanismul pieţei şi arată că, în realitate, se desfăşoară competiţia în cadrul căreia învingătorul este "mai bine dotat", iar cel învins se caracterizează prin caracterul dominat al economiei, exprimat prin balanţa deficitară de plăţi externe, în principal a comerţului internaţional pe care o au toate ţările subdezvoltate. În al doilea rând, economia ţărilor subdezvoltate este, după părerea lui Fr.Perroux, nearticulată, în sensul că fluxurile economice şi de informaţii şi preţurile nu sunt omogene datorită dinamismului acestora, a existenţei unor "insule" mai dezvoltate într-un ocean înapoiat. Teorii economice din ţările subdezvoltării

Economiştii care provin din ţările subdezvoltate, şi îndeosebi din lumea latină, pun o viguroasă opinie în chestiunea originii subdezvoltării inegalităţilor lumii contemporane, contradicţiilor şi blocajelor. Teoria "economiei periferice" este o contribuţie însemnată a gândirii economice latino-americane, a elucidării genezei subdezvoltării, a studierii structurilor şi mecanismelor acestui fenomen. Această teorie a fost considerată drept cea mai progresistă concepţie care a stat la baza strategiilor de dezvoltare, în cea mai mare parte, a ţărilor latino-americane. Conform acesteia, până în sec. XVIII-XIX, nici o ţară nu era mai înaintea altora; stratificarea lor în ţări dezvoltate şi ţări subdezvoltate s-a făcut după aceea. Începe era revoluţiilor industriale, care dintr-un motiv sau altul s-au produs mai întâi în ţările din Nord-Estul Europei. Celelalte au rămas încet-încet în urma acestei zone şi astfel, s-a format un "centru" şi o "periferie". Susţinătorii teoriei "economice periferice" văd subdezvoltarea în produsul istoric al formării "centrelor", în colonialism şi neocolonialism.

"Periferiei" îi revenea rolul de a furniza materii prime, energie şi produse agroalimentare "centrul", primind în schimbul acestora produse manufacturate. În timp ce "centru" îşi dezvolta industria şi introducea progresul tehnic în toate ramurile, în "periferie" se dezvolta doar industria extractivă şi exportul în măsura impusă de interesele "centrului", folosind în celelalte ramuri tehnologia veche. În consecinţă, răspândirea inegală a progresului tehnic a avut un rol hotărâtor în împărţirea lumii în cei doi poli - "centru" şi "periferie". Pătrunderea mai accelerată a progresului tehnic în "centru" decât în "periferie", concentrarea lui în ţările industrializate au fost, după părerea lui Raul Prebisch, factori hotărâtori în perpetuarea şi adâncirea decalajelor dintre cele două categorii de ţări. Concentrarea roadelor progresului tehnic la "centru" permite ca venitul real pe cap de locuitor, obţinut în urma creşterii productivităţii muncii, să crească mult mai rapid decât la "periferie".

Teorii ale strategiilor de eradicare a subdezvoltării

Cum s-a spus, dezvoltarea este - teoretic - dorită de toată lumea. De aceea, comunitatea internaţională a sprijinit elaborarea strategiilor dezvoltării "lumii a treia", dintre care se detaşează următoarele trei tipuri sau modele: tipul sau modelul dezvoltării spre interior; modelul dezvoltării înspre exterior; modelul dezvoltării endogene. Tipul strategiei dezvoltării înspre interior pune creşterea economică, sporirea venitului naţional şi în special industrializarea în centrul procesului de dezvoltare, substituind importurile cu produse autohtone şi promovând exportul cu toate activităţile statale - puterile vamale, fiscale, monetare şi comerciale, în timp ce strategia "dezvoltării spre exterior" urmăreşte accelerarea dezvoltării pe baza participării mai intense a economiilor naţionale la relaţiile economice internaţionale, în vederea obţinerii de cât mai multe mijloace de plată şi în transformarea acestora în factori de producţie pentru atingerea obiectivelor dezvoltării economice. Această strategie a fost aplicată de către ţările latinoamericane, în cadrul "Alianţei pentru progres", dar şi de câteva ţări din Sud-Estul Asiei - Filipine, Singapore etc., urmărind de la început să asigure condiţii economice şi sociale foarte atrăgătoare pentru capitalul străin.

Strategia sau modelul dezvoltării endogene constă în considerarea ca un proces foarte complex a dezvoltării, care integrează toate ramurile producţiei sociale, îndeosebi industria şi agricultura într-un optim economic, social, politic, cultural şi educaţional.

Aceste programe au în vedere faptul că depăşirea subdezvoltării este înainte de toate o problemă a ţărilor respective, că efortul propriu al fiecărui popor nu poate fi înlocuit cu nici un ajutor din afară.

Direcţiile principale de acţiune sunt:

  • dezvoltarea agriculturii în corelaţie cu promovarea unor politici de industrializare a produselor agricole;
  • industrializarea bazată pe subramuri care pot valorifica efficient resursele naturale şi de muncă proprii;
  • progresul tehnico-ştiinţific al investiţiilor şi inovaţiilor;
  • formarea de cadre calificate şi înalt specializate naţionale, în concordanţă cu nevoile stringente ale economiei şi cu tendinţe de perspectivă ale ştiinţei şi tehnicii, în care scop va fi redus sau limitat fenomenul de brain-drain (exodul creierelor);
  • formarea capitalului şi realizarea de investiţii considerate pentru primele direcţii principale.

După părerea lui A.Schirschmann, folosirea cât mai eficientă a acumulării în ţările subdezvoltate ar impune o strategie a investiţiilor pe baza "creşterii polarizate" sau "dezechilibrate" a economiei, considerând că este necesară o concentrare a investiţiilor în câteva domenii numite "poli de creştere" care antrenează şi celelalte sectoare ale economiei.

Fiind o problemă, în primul rând a popoarelor în cauză, nu trebuie omise condiţiile interdependenţelor economice, fără de care nu poate fi abordat efortul propriu, problema finanţării dezvoltării. Aceasta presupune, pe de o parte, ajutorul internaţional pentru dezvoltare, şi pe de alta, acordarea de împrumuturi din partea, în special, a Băncii Mondiale. În acest context, este necesară promovarea unor măsuri de sprijinire a exporturilor ţărilor subdezvoltate, de realizare a unui raport de schimb echitabil în relaţiile cu ţările dezvoltate. Acordarea de asistenţă tehnică şi financiară reprezintă o formă importantă de sprijin în acţiunea de înlăturare a subdezvoltării. Iată de ce strategia internaţională a dezvoltării afirmă că responsabilitatea primordială pentru dezvoltarea ţărilor subdezvoltate le revine lor.

Totuşi, este indispensabil ca comunitatea internaţională să ia măsuri eficiente pentru a crea un climat pe deplin propice eforturilor depuse de ţările subdezvoltate pe plan naţional şi colectiv, pentru realizarea obiectivelor lor de dezvoltare.

Dar, din păcate, rezultatele primilor ani scurşi de la adoptarea ultimei strategii sunt departe de a îndreptăţi aprecieri optimiste, căci factorii perturbatori ai economiei i-au accentuat tendinţele de împărţire şi reîmpărţire a lumii în sfere de influenţe. Încercările de reluare a dialogului Nord-Sud au eşuat. De aceea, se poate vorbi de cel puţin două categorii în strategii: convenţionale (ortodoxe) şi neconvenţionale (eterodoxe). În prima, este expus punctul de vedere al Nordului, în care Milton Fiedman afirmă că "locomotive capitalistă" ar antrena după sine, în mod spontan, pe baza regulilor cererii - ofertei, tot restul ţărilor în direcţia dezvoltării, în timp ce secunda are în vedere un ansamblu coerent de schimburi structurale cu caracter radical pe plan intern şi internaţional În orice caz, din osmoza celor două categorii de strategii a dezvoltării a rezultat "o nouă dezvoltare " Acest termen a fost folosit îndeosebi de Fr.Perroux într-o lucrare comandată de UNESCO, "Pentru o filozofie a noii dezvoltări, în care dezvoltarea independentă şi coerentă este centrată pe om şi nevoile sale primare, pe relaţia dintre independenţă şi cooperare, pe agricultură şi industrie. Termenul de "nou mod de dezvoltare" este înţeles de autorul citat în sensul "eliberării unui popor în raport cu străinătatea, urmărită în strânsă legătură cu dezvoltarea materială şi intelectuală a membrilor săi. O naţiune este un popor care avansează. Este o formă primordială de dinamizare a societăţii în însăşi fiinţa şi existenţa ei.

De aceea, una din condiţiile dezvoltării o constituie căutarea de metode raţionale de combinare a producţiilor existente, de formare a unor sisteme suficient de elastice de producţie.

Politici si strategii de dezvoltare a tarilor ramase in urma economic

Exista o mare varietate de obiective, cai si mijloace folosite pentru dezvoltarea tarilor in curs de dezvoltare. Acestea cad in sarcina factorilor de decizie din aceste tari dar exista preocupari si din partea comunitatii internationale. Exista numeroase strategii internationale

ONU, organisme regionale, rezolutii, recomandari, rapoarte, studii care vizeaza problematica globala a acestei tari. S-au detasat cateva modele si strategii ale dezvoltarii economice:

a) "Dezvoltarea spre interior" in centrul procesului dezvoltarii sta accelerarea cresterii economice, sporirea venitului national pe calea industrializarii economiei nationale prin substituirea importurilor cu produse proprii si cresterea exporturilor. b) "Dezvoltarea spre exterior" accelerarea dezvoltarii prin participarea cat mai intensa si mai eficace a economiei la relatiile economice internationale lichiditati; c) "Dezvoltarile endogene" definesc dezvoltarea drept un proces complex, care integreaza toate sferele productiei sociale, toate ramurile de baza ale economiei industrie si agricultura. îmbinarea si corelarea optima a productiei de bunuri cu sistemele structurii sale economice, sociale, politice, culturale si educationale etc. In ultimele decenii eforturi de elaborare a unor strategii la nivel regional si international: "Strategia internationala a dezvoltarii pentru al treilea deceniu al natiunilor unite pentru dezvoltare"; "Planul de actiune pentru implementarea strategiei de la Monrovia pentru dezvoltarea economica a Africii" - 1980. Comisia economica si sociala a ONU pentru Asia si Pacific a adoptat in 1980, liniile directoare ale strategiei dezvoltarii tarilor regiunii: dezvoltare economica accelerata, reducerea somajului total si partial, satisfacerea nevoilor de baza, participarea crescuta a populatiei la procesul dezvoltarii, sporirea gradului de autosatisfacere a nevoilor in domeniul alimentar, energetic, tehnologic, industrial si financiar. Cea de a doua conferinta a ONU privind tarile cele mai putin dezvoltate, Paris septembrie 1990, prin declaratia si programul de actiune pentru ultimul deceniu al actualului mileniu, stabileste o serie de masuri pentru relansarea dezvoltarii economice. Aceste strategii au in vedere faptul ca depasirea subdezvoltarii este inainte de toate o problema a tarii respective, ca efortul propriu nu poate fi inlocuit cu nici un fel de ajutor din afara. Directii de actiune pentru imbunatatirea conditiilor de viata, pentru dezvoltarea economiei: a) dezvoltarea agriculturii in corelatie cu promovarea unor politici de industrializare a productiei agricole, utilizand forta de munca, indeosebi a "somajului deghizat", valorificarea resurselor naturale. b) promovarea in intreaga economie a progresului tehnico- stiintific, a inovatiilor si inventiilor. c) formarea cadrelor calificate si inalt specializate, nationale, in concordanta cu nevoile stringente ale economiei si cu tendintele de perspectiva din stiinta si tehnologie: dezvoltarea invatamantului, diminuarea exodului de forta de munca. d) formarea capitalului si realizarea de investitii. Apare "Cercul vicios al saraciei". Oferta este blocata din cauza posibilitatilor reduse de economisire, care la randul sau, se datoreste slabei W, ca urmare a lipsei de capital, a capacitatii reduse de economisire. Cererea nu este stimulata din cauza puterii de cumparare scazute. Subdezvoltarea este, in primul rand o problema a populatiei din tarile in cauza, dar nu poate fi judecata si nici abordata prin efort propriu al acestora. Pentru inlaturarea ei este necesar si justificat sprijinul intregii comunitati internationale, indeosebi al tarilor dezvoltate economic: finantarea dezvoltarii, care presupune un ajutor public pentru dezvoltare dar si acordarea de imprumuturi din partea tarilor dezvoltate, a organismelor internationale specializate. Promovarea exportului tarilor subdezvoltate, un schimb echitabil, acordarea de asistenta tehnologica si financiara; cooperare regionala.

Loading...