Pin It

Drepturile Omului au fost puse în evidenţă de Raportul Final al Proiectului asupra Uniunii Europene şi Drepturile Omului- Agenda pentru anul 2000 - realizat de Philip Alston şi Joseph H.H. Weiler, iar majoritatea obiectivelor sunt recunoscute și in ziua de azi :

1.) Dezvoltarea unor legături mai strînse între politicile externe şi interne precum şi promovarea unei interacţiuni şi complementarităţi sporite între cele două niveluri ale Comunităţii ( cea de a doua şi cea de a treia axă a Uniunii)

2.) Dezvoltarea unui sistem informaţional pe baza căruia varietatea actorilor implicaţi - Statele membre, Comisia, Consiliul, Parlamentul European şi societatea civilă- pot construi politici eficace şi  transparente în domeniul Drepturilor Omului.

3.) Pregătirea unui personal specializat în domeniul drepturilor omului pentru a se evita actuala dispersare a resurselor financiare şi umane în special la nivelul Comisiei.

4.) Promovarea unei coordonări mai eficace între acţiunile şi programele realizate de Comunitate în domeniul Drepturilor Omului prin intermediu diferitor servicii specializate ale Comisiei în scopul realizării unei activităţi coerente şi evitării suprapunerilor în acest domeniu.

5.) Schimbarea  culturii  drepturilor  omului  a aparatului  legislativ  şi administrativ  al Comunităţii - asemănător modului în care s-a realizat acest obiectiv în domeniul politicilor de protecţie a mediului şi în acela al subsidiarităţii.

6.) Elaborarea  unor  politici  care  să  contribuie  la  prezenţa  acţiunii  în  domeniul drepturilor omului la nivelul celor trei axe respectîndu-se însă diferenţele cheie în ce priveşte competenţa  Comunităţii, finanţarea şi procesele de decizie[1].

7.) Creşterea  rolului  Parlamentului  European  în  modelarea  politicii  în  domeniul Drepturilor Omului prin asigurarea acesului la informaţia necesară şi a unor oportunităţi sporite de a colabora constructiv cu Consilul şi Comisia.

8.) Îmbunătăţirea  accesului, (asigurat prin mijloacele existente) la revendicarea pe cale judiciară   a drepturilor  omului atît în instanţele  naţionale  cît şi prin intermediu Curţii Europene de Justiţie, precum şi prin dezvoltarea noilor posibilităţi judiciare deschise de Tratatul de la Amsterdam.

9.)     Identificarea unor noi strategii politice menite să favorizeze adaptarea culturii şi metodologiei drepturilor omului la un mediu caracterizat prin schimbări politice şi economice rapide.

10.)   Crearea oportunităţilor pentru consultare mai activă cu organizaţile non- guvernamentale şi societatea civilă, în toate aspectele privitoare la politicile Uniunii Europene şi acolo unde este posibil şi în legătură cu implementarea acestor politici.

11.)   Creşterea rolului Uniunii Europene în asigurarea respectului pentru Drepturile Omului de către partenerii şi interlocutorii săi.

 

12.)     Adoptarea unor politici speciale ca răspuns la încălcările  grave ale Drepturilor Omului comise de partenerii sau interlocutorii Uniunii.

13.)    Sprijinirea activităţii instituţiilor internaţionale în special a Înaltului Comisar Al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru  Refugiaţi,  a  Consiliului  Europei  şi  a  Organizaţiei  pentru  Securitate  şi Cooperare Europeană, etc.

Deşi există, aşa cum remarcam mai sus, un paradox în legătură cu implementarea Drepturilor   Omului   în  Uniunea   Europeană ,  respectarea   drepturilor   fundamentale   a funcţionat ca principiu de drept în deciziile Curţii Europene de Justiţie încă din primele zile ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Între aceste principii acela al egalităţii şi non-discriminării a jucat un rol esenţial, făcând obiectul a numeroase cazuri judecate de Curte. Ele au avut un impact major asupa evoluţiei Dreptului Comunitar. Egalitatea  şi non-discriminarea  au fost sancţionate  sub forma unor norme înscrise  în Tratat sau în legislaţia secundară europeană în special în legătură cu patru  situaţii.

 Egalitatea  între  sexe  este  garantată  de  art.141  (ex.art  119  din  Tratatul  asupra Comunităţii Europene), precum şi de numeroase Directive.

Non-discriminarea pe temeiul naţionalităţii este garantată, într-o formulă generală de  Articolul  12  (ex.art.6)  din  Tratatul  asupra  Comunităţii  Europene;  în  formule speciale ea este reglementată de prevederile Art.39 (ex.art 48) şi de acte secundare ale Uniunii aşa cum ar fi Regulamentul 1612/68 referitor la drepturile muncitorilor emiganţi  şi  ale  familiilor  lor  (  Curtea  a  decis  însă  că  ea  nu  se  aplică  faţă  de resortisanţii terţelor state ci doar cetăţenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene).

         O a treia recunoaştere sub formă scrisă a principiului egalităţii şi non-discriminării se regăseşte în art.34(3) (ex art.40(3) al Tratatului asupra Comunităţii Europene  care afirmă că organizarea comună a pieţelor agricole în cadrul Comunităţii "va exclude orice discriminare între producătorii sau consumatorii din interiorul Comunităţii."

 Un al patrulea domeniu în care nondiscriminarea este expres menţionată este cel al libertăţilor care trebuie garantate în cadrul pieţei europene unice - al mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.

 

[1]  United Nations (UN)  Human Rights Documentation.htm;