Drepturile Omului au fost puse în evidenţă de Raportul Final al Proiectului asupra Uniunii Europene şi Drepturile Omului- Agenda pentru anul 2000 - realizat de Philip Alston şi Joseph H.H. Weiler, iar majoritatea obiectivelor sunt recunoscute și in ziua de azi :
1.) Dezvoltarea unor legături mai strînse între politicile externe şi interne precum şi promovarea unei interacţiuni şi complementarităţi sporite între cele două niveluri ale Comunităţii ( cea de a doua şi cea de a treia axă a Uniunii)
2.) Dezvoltarea unui sistem informaţional pe baza căruia varietatea actorilor implicaţi - Statele membre, Comisia, Consiliul, Parlamentul European şi societatea civilă- pot construi politici eficace şi transparente în domeniul Drepturilor Omului.
3.) Pregătirea unui personal specializat în domeniul drepturilor omului pentru a se evita actuala dispersare a resurselor financiare şi umane în special la nivelul Comisiei.
4.) Promovarea unei coordonări mai eficace între acţiunile şi programele realizate de Comunitate în domeniul Drepturilor Omului prin intermediu diferitor servicii specializate ale Comisiei în scopul realizării unei activităţi coerente şi evitării suprapunerilor în acest domeniu.
5.) Schimbarea culturii drepturilor omului a aparatului legislativ şi administrativ al Comunităţii - asemănător modului în care s-a realizat acest obiectiv în domeniul politicilor de protecţie a mediului şi în acela al subsidiarităţii.
6.) Elaborarea unor politici care să contribuie la prezenţa acţiunii în domeniul drepturilor omului la nivelul celor trei axe respectîndu-se însă diferenţele cheie în ce priveşte competenţa Comunităţii, finanţarea şi procesele de decizie[1].
7.) Creşterea rolului Parlamentului European în modelarea politicii în domeniul Drepturilor Omului prin asigurarea acesului la informaţia necesară şi a unor oportunităţi sporite de a colabora constructiv cu Consilul şi Comisia.
8.) Îmbunătăţirea accesului, (asigurat prin mijloacele existente) la revendicarea pe cale judiciară a drepturilor omului atît în instanţele naţionale cît şi prin intermediu Curţii Europene de Justiţie, precum şi prin dezvoltarea noilor posibilităţi judiciare deschise de Tratatul de la Amsterdam.
9.) Identificarea unor noi strategii politice menite să favorizeze adaptarea culturii şi metodologiei drepturilor omului la un mediu caracterizat prin schimbări politice şi economice rapide.
10.) Crearea oportunităţilor pentru consultare mai activă cu organizaţile non- guvernamentale şi societatea civilă, în toate aspectele privitoare la politicile Uniunii Europene şi acolo unde este posibil şi în legătură cu implementarea acestor politici.
11.) Creşterea rolului Uniunii Europene în asigurarea respectului pentru Drepturile Omului de către partenerii şi interlocutorii săi.
12.) Adoptarea unor politici speciale ca răspuns la încălcările grave ale Drepturilor Omului comise de partenerii sau interlocutorii Uniunii.
13.) Sprijinirea activităţii instituţiilor internaţionale în special a Înaltului Comisar Al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, a Consiliului Europei şi a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare Europeană, etc.
Deşi există, aşa cum remarcam mai sus, un paradox în legătură cu implementarea Drepturilor Omului în Uniunea Europeană , respectarea drepturilor fundamentale a funcţionat ca principiu de drept în deciziile Curţii Europene de Justiţie încă din primele zile ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. Între aceste principii acela al egalităţii şi non-discriminării a jucat un rol esenţial, făcând obiectul a numeroase cazuri judecate de Curte. Ele au avut un impact major asupa evoluţiei Dreptului Comunitar. Egalitatea şi non-discriminarea au fost sancţionate sub forma unor norme înscrise în Tratat sau în legislaţia secundară europeană în special în legătură cu patru situaţii.
Egalitatea între sexe este garantată de art.141 (ex.art 119 din Tratatul asupra Comunităţii Europene), precum şi de numeroase Directive.
Non-discriminarea pe temeiul naţionalităţii este garantată, într-o formulă generală de Articolul 12 (ex.art.6) din Tratatul asupra Comunităţii Europene; în formule speciale ea este reglementată de prevederile Art.39 (ex.art 48) şi de acte secundare ale Uniunii aşa cum ar fi Regulamentul 1612/68 referitor la drepturile muncitorilor emiganţi şi ale familiilor lor ( Curtea a decis însă că ea nu se aplică faţă de resortisanţii terţelor state ci doar cetăţenilor Statelor Membre ale Uniunii Europene).
O a treia recunoaştere sub formă scrisă a principiului egalităţii şi non-discriminării se regăseşte în art.34(3) (ex art.40(3) al Tratatului asupra Comunităţii Europene care afirmă că organizarea comună a pieţelor agricole în cadrul Comunităţii "va exclude orice discriminare între producătorii sau consumatorii din interiorul Comunităţii."
Un al patrulea domeniu în care nondiscriminarea este expres menţionată este cel al libertăţilor care trebuie garantate în cadrul pieţei europene unice - al mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor.
[1] United Nations (UN) Human Rights Documentation.htm;