Întrucît includ trăsături ale unui fenomen unitar - criminalitatea, tipurile de criminalitate nu există sub formă pură, separate unele de altele, ci se întrepătrund într-un mod indisolubil.
Există 3 moduri de interacţiune între diverse tipuri de criminalitate: • constitutivă, • genetică şi • situaţională.
Există o interacţiune constitutivă în cazul în care un tip de criminalitate se suprapune în mod obligatoriu cu alt tip de criminalitate. De exemplu, criminalitatea transnaţională se întrepătrunde cu criminalitatea de grup, pentru că ea presupune săvîrşirea crimelor de către cel puţin două persoane a două state diferite, sau criminalitatea rurală este întreţesută cu criminalitatea bărbaţilor, pentru că o parte dintre crimele săvîrşite în mediul sătesc au drept autor persoane de sex masculin.
Putem vorbi despre o interacţiune genetică în situaţia în care un tip de criminalitate generează alt tip de criminalitate. Astfel, recidiviştii sunt deosebit de activi în antrenarea minorilor în activităţi criminale, ceea ce înseamnă că prevenirea criminalităţii de recidivă îşi va lăsa amprenta asupra criminalităţii juvenile.
O interacţiune situaţională există în cazul în care un tip de criminalitate se întrepătrunde cu un alt tip de criminalitate numai în unele cazuri, care pot să existe, dar pot să nu existe. De exemplu, criminalitatea transnaţională se poate întreţese cu criminalitatea transfrontalieră, căci un grup criminal format din cetăţeni ai unor state diferite îşi pot desfăşura activitatea criminală pe teritoriul a cîteva state.
Ceea ce este însă pentru un tip de criminalitate o însuşire esenţială, pentru criminalitate în totalitate nu constituie decît o caracteristică particulară. Din aceste considerente, factorul care generează un tip de criminalitate are calitatea de cauză în raport cu acest tip de criminalitate şi calitatea de condiţie în raport cu crimina - litatea în general, determinîndu-i doar o formă particulară de existenţă.
Din interconexiunea diverselor tipuri de criminalitate se nasc dificultăţi majore în cercetarea şi analiza lor criminologică izolată. În schimb, măsurile de prevenire a unui tip de criminalitate se răsfrîng benefic asupra altora. De exemplu, reducerea criminalităţii urbane va avea repercursiuni inerente asupra criminalităţii bărbaţilor. Deopotrivă, măsurile de prevenire a criminalităţii organizate acţionează concomitent asupra violenţei criminale, care serveşte drept mijloc important în această activitate criminală, la fel cum măsurile de prevenire a corupţiei au implicaţii asupra criminalităţii economice, favorizată puternic de practicile de corupţie din instituţiile publice.
O bună cunoaştere a interdependenţelor atît constitutive, cît şi genetice permite elaborarea unor măsuri de influenţă complexă şi aplicarea lor bine orientată. De aceea, criminologul care va planifica activităţile de prevenire, ţinînd cont de acest specific al tipurilor de criminalitate, va spori eficienţa activităţii anticrimă.