loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Pentru a dezvălui geneza violenţei în societatea umană, legităţile ei, factorii care îi determină manifestarea în diferite sisteme sociale şi pentru a elabora politici eficiente de stopare şi minimizare a violenţei, este necesar a-i cunoaşte esenţa.

Ca orice fenomen social, violenţa se distinge prin anumite caracteristici can­titative şi calitative, manifestîndu-se în raporturile sociale. Subiecţi ai actului de violenţă pot să fie indivizi izolaţi, grupuri sociale sau state.

Sub aspectul exterior, violenţa reprezintă influenţa unui subiect asupra altuia, un act de aplicare a forţei (puterii), deşi actul de violenţă nu se reduce numai la acţiuni precum aplicarea forţei sau ameninţarea cu o asemenea aplicare. Actul de violenţă nu poate să fie redus numai la coerciţie, el poate îndeplini şi funcţia de reprimare sau chiar de nimicire a obiectului violenţei. Suntem în prezenţa violenţei în cazul în care influenţa asupra altui subiect (obiectul actului de violenţă) se înfăptuieşte ilegal şi contrar voinţei acestuia, sau voinţa şi dorinţa obiectului este ignorată, negată. De aceea, violenţa nu poate fi legitimă, legitimă poate fi doar aplicarea forţei.

Dincolo de conţinutul său negativ, violenţa, în calitate de fenomen social, trebuie să fie privită şi din punctul de vedere al funcţiei ei informaţionale, de semnalare a contradicţiilor şi disfuncţiilor dintr-o societate concretă. Violenţa se materializează prin acte de cruzime săvîrşite de indivizi concreţi, ultimii fiind un produs al societăţii, o reflecţie a modului de viaţă şi a valorilor din societate. Acestea rezultă din faptul că modelul respectiv de comportament şi de aplicare a violenţei, ca modalitate de realizare a intereselor şi de satisfacere a necesităţilor, se interiorizează în procesul de socializare a individului, devenind o reacţie de adaptare a individului la condiţiile respective de viaţă.

Violenţa criminală poate să servească drept unul dintre cei mai importanţi indicatori care caracterizează o societate. Fiecare societate se deosebeşte prin nivelul şi specificul de manifestare a acestui fenomen, fapt care se află în funcţie directă de structura, particularităţile naţionale şi culturale ale societăţii. Prezenţa unui anumit nivel de violenţă în societate este un fenomen normal, subliniind că depăşirea nivelului respectiv va manifesta tendinţe nefavorabile într-o asemenea structură socială, iar atunci cînd creşterea violenţei depăşeşte cu mult creşterea populaţiei se atestă procese distructive în societate.

Violenţa formează rezultatul combinat al unor factori sociali şi biologici (genetici), ale căror începuturi se trag din vremuri străvechi. Apărută în materia biologică, moştenită, violenţa se manifestă într-un mediu calitativ nou, cel social. Şi dacă o orînduire socială contribuie la apariţia, de exemplu, a comportării altruiste, apoi alta, dimpotrivă, favorizează manifestarea violenţei. Într-un cuvînt, din arsenalul genetic al omului în fiecare epocă istorică se realizează nu întregul potenţial genetic, ci numai acea parte a lui, care corespunde condiţiilor sociale formate la etapa şi locul respectiv. Aşa ceva se întîmplă, probabil, deoarece în viaţă întotdeauna sunt solicitate acele calităţi care permit organismului să se adapteze la condiţiile concrete ale mediului şi, deci, în cele din urmă, la formarea personalităţii, asupra comportamentului căreia o influenţă considerabilă o exercită condiţiile sociale. De sistemul şi orînduirea socială depind raporturile existente între indivizii care formează o societate.

Cea mai potrivită definire a valorilor care caracterizează o societate o constituie starea membrilor ei, adică valoarea fiecărui individ, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea lui. Frecvenţa înaltă sau redusă de săvîrşire a crimelor de mare violenţă, alături de alţi indici, cum ar fi productivitatea muncii, nivelul mortalităţii şi durata medie de viaţă, procesele migratoare, nivelul sinuciderilor, narcomaniei, alcoolismului etc., permit a compara structura socială, existentă la etapa actuală în diverse societăţi sau în una şi aceiaşi societate, dar în perioade diferite, din punctul de vedere al stării indivizilor din structura socială respectivă.

Violenţa criminală se caracterizează prin impulsivitate, prin imprevizibi- litatea săvîrşirii acţiunii, prin lipsa, de regulă, a unui motiv vădit, precum şi prin situativitate. Aceste caracteristici sunt în concordanţă cu funcţia criminalităţii violente: a da frîu liber energiilor degajate de dezorganizarea personalităţii, care, la rîndul ei, se află în relaţie cu dezorganizarea comunităţilor sociale. Violenţa crimi­nală, ca şi criminalitatea în genere, fiind una dintre patologiile sociale, pune în pericol însăşi existenţa sistemului social, introducînd în el elemente care îl dezor­ganizează şi îl dezechilibrează, subminînd cele mai importante condiţii de existenţă ale societăţii. Totodată, ea are drept funcţie indicarea contradicţiilor şi disfuncţiilor din viaţa organismului social, fiind unul dintre indicii care reflectă starea societăţii la etapa respectivă de dezvoltare istorică.

Loading...