- Esenţa criminalităţii primare
Criminalitatea primară deţine proporţia precumpănitoare în ansamblul criminalităţii (crime şi criminali).
Criminalitatea primară constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii si este alcătuită din crimele al căror făptuitor este tras pentru prima dată la răspundere penală sau din crimele săvîrsite prima dată.
Prima abordare înglobează în conceptul de criminalitate primară numai crimele depistate care au fost săvîrsite prima dată, iar a doua abordare include în noţiunea de criminalitate primară numai crimele săvîrsite prima dată, indiferent dacă ele au fost sau nu depistate.
Toate crimele înregistrate într-o perioadă oarecare pot să fie divizate în două categorii: criminalitatea primară si criminalitatea de recidivă, adică în crimele al căror făptuitor este pentru prima dată tras la răspundere penală si crimele al căror făptuitor anterior a fost tras la răspundere penală sau recidivist.
La rîndul ei, criminalitatea primară trebuie să fie divizată în alte două categorii importante: crime al căror făptuitor nu va săvîrsi niciodată o altă crimă si crime al căror făptuitor va săvîrsi o nouă crimă si va completa cohorta recidivistilor. Primii se caracterizează, de regulă, printr-un comportament respectuos faţă de normele morale si legale, iar cei din urmă se caracterizează prin respingerea normelor morale, nihilism juridic si parazitism social. Pentru primii crima săvîrsită este prima si ultima din viaţa lor sau cel puţin ultima tragere la răspundere penală, în timp ce pentru ultimii prima crimă reprezintă numai începutul unui şir, mai lung sau mai scurt, de crime şi condamnări sau chiar transformarea în criminali profesi - onişti.
Criminalitatea primară este cea mai variată sub aspectul tipurilor de crime care se regăsesc în ea, în raport cu orice alt tip de criminalitate.
- Cauza si condiţiile criminalităţii primare
Explicarea criminologică a criminalităţii primare este realizabilă prin prisma explicaţiei criminologice generale a criminalităţii, deoarece ea răspunde la întrebarea de ce un individ a săvîrşit o crimă. De ce el a săvîrşit această crimă, în aşa mod, în acest loc, împotriva acestei persoane etc. sau de ce apucăturile lui criminale persistă sunt răspunsuri la alte întrebări. Prin urmare, cauza criminalităţii primare este şi cauza criminalităţii generale şi, invers, cauza criminalităţii generale este şi cauza criminalităţii primare.
Cauza (directă) comportamentului criminal o constituie interesul, adică o orientare spre schimbarea sau menţinerea situaţiei sale în vederea creării condiţiilor necesare de satisfacere a nevoilor, mai particular o orientare a individului spre crearea prin acţiuni criminale a condiţiilor necesare satisfacerii necesităţilor sale.
Interesul este format din trei elemente:
- necesităţile (biologice şi psihologice),
- posibilităţile de satisfacere a necesităţilor (somatice, sociale şi naturale),
- raţiunea (gîndire, cunoştinţe şi voinţă).
Prin intermediul raţiunii, individul (organismul omului) conştientizează necesităţile sale, cunoaşte posibilităţile obiective şi subiective de satisfacere alor, alege modalităţile optime şi dirijează acţiunile sale spre crearea condiţiilor de satisfacere a necesităţilor.
Fiecare dintre aceste trei elemente constitutive este determinat de o serie de factori specifici, care pot să fie organizaţi într-un sistem explicativ trilateral.
De altfel, majoritatea covîrşitoare a comportamentelor umane, deci atît cele criminale, cît şi cele necriminale, au drept cauză, adică sunt declanşate de interes (un anumit interes), excepţie făcînd o serie de comportamente care au fost declanşate de reflexe (condiţionate ori necondiţionate) sau de acţiuni involuntare (ticuri etc.).
În ceea ce priveşte strict criminalitatea primară, o însemnătate particulară o au condiţiile care favorizează acţiunea cauzei. Faptul (circa 80-95% din persoanele trase la răspundere penală anual au săvîrşit prima dată o crimă) că majoritatea indivizilor care au săvîrşit o crimă nu recidivează, adică nu săvîrşesc o nouă crimă, denotă că trecerea la actul criminal a fost înlesnită de ignorarea probabilităţii sau chiar posibilităţii de a fi tras la răspundere penală.
Această ignoranţă se manifestă sub două forme predominante. Prima, unii indivizi consideră în mod eronat că nu vor fi demascaţi de organele anticrimă (naivii). De exemplu, un individ vede un telefon portabil uitat pe o bancă, nu vede alte persoane în preajmă şi trage concluzia greşită că nimeni nu va afla că el şi l-a însuşit. A doua, unii indivizi consideră eronat că în cazul unor fapte nu survine răspundere penală (neştiutorii). De exemplu: băieţii se bat, relativ frecvent, între ei de mici copii, pentru a-şi apăra sau promova interesele; ei continuă acest comportament, o dată ajunşi la vîrsta de adolescent sau la maturitate, căci el este încurajat de anturaj drept o manifestare de curaj şi bărbăţie; într-o încăierare oarecare însă cineva aplică o forţă excesivă şi îi provoacă răni rivalului care necesită internare în spital sau atacă o persoană care apelează la ajutorul organelor de drept, din care cauză curajosul este tras la răspundere penală, ceea ce îl nedumereşte.
O escaladare a criminalităţii primare conduce, practic implacabil, la sporirea criminalităţii recidiviştilor, aceasta din urma implică, la rîndul ei, determinarea mai multor indivizi la fapte criminale şi, deci, o amplificare a criminalităţii primare.