loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Esenţa criminalităţii de grup

Criminalitatea de grup este una dintre cele mai persistente componente ale criminalităţii (generale).

Criminalitatea de grup constituie o formă particulară de ma­nifestare a criminalităţii care constă în săvîrsirea crimelor în mod cooperat.

Grupurile de criminali se caracterizează, în primul rînd, prin • numărul elementelor constituive şi • gradul de organizare a acestora, adică cîţi indivizi formează grupurile criminale (mărimea grupului) şi cît de stabile şi conjugate sunt acţiunile acestora (organizarea grupului). Mărimea grupului este o trăsătură cantitativă, iar organizarea grupului - o trăsătură calitativă.

În funcţie de gradul de dezvoltare, grupurile de criminali pot să fie clasificate în patru tipuri:

  • companie de delincvenţi,
  • grup criminal,
  • grup organizat,
  • organizaţie criminală.

Activitatea criminală comună, adică desfăşurată în grup, se caracterizează prin astfel de însuşiri: acţiune sau activitate criminală înfăptuită de cîteva persoane, scop comun al participanţilor,

  • organe de organizare şi conducere a acţiunilor comune,
  • divizarea procesului de activitate între participanţi,
  • relaţii interpersonale între participanţi,
  • acord expres sau tacit de cooperare.

Acţiune sau activitate criminală înfăptuită de cîtevapersoane. Grup înseam­nă pluralitate, iar pluralitatea înseamnă cel puţin două elemente. De aceea, se poate vorbi despre grup numai în cazul în care o crimă este săvîrşită de cel puţin două persoane.

Scop comun al participanţilor. Scopul grupului de criminali este definit de rezultatul direct al acţiunilor sau activităţii criminale. De exemplu, a obţine mij­loace băneşti pe calea furturilor din buzunare. Scopul grupului diferă însă de scopul pentru care un individ participă la acţiunile sau activitatea acestuia. În exemplul nostru, un individ poate să participe la activitatea grupului deoarece are nevoie de mijloace de subzistenţă, altul vrea să se îmbogăţească, în timp ce altul vrea să îşi păstreze reputaţia de care se bucură în sînul cercului său de prieteni.

Organe de organizare si conducere a acţiunilor comune. Conducătorul sau conducătorii grupului de criminali pot să fie acceptaţi tacit, să se impună cu forţa sau să fie aleşi de ceilalţi membri. Organul de dirijare poate să fie unipersonal sau colectiv. Uneori există şi o pluralitate de organe de conducere, organizate ierarhic sau cu împuterniciri separate.

Divizarea procesului de activitate între participanţi. Membrii grupului pot să săvîrşească o parte din aceleaşi acţiuni sau acţiuni diferite (de exemplu, unul stă în maşină, în timp ce alţii doi jefuiesc femeile solitare din ascensorul unor case).

Relaţii interpersonale între participanţi. Relaţiile interpersonale sunt deter­minate de interacţiunile funcţionale, care ţin de rolul fiecărui membru în grup. Organizarea relaţiilor dintre membri într-un sistem conduce la formarea unei perso­nalităţi distincte a grupului de criminali.

Acord expres sau tacit de cooperare. Acordul tacit rezultă din faptul partici­pării membrilor grupului la activitatea criminală comună.

Pericolul social deosebit al criminalităţii de grup constă în faptul că coope­rarea criminalilor în mod semnificativ sporeşte, pe de o parte, şansele de reuşită a acţiunilor criminale şi diminuează, pe de altă parte, posibilităţile de autoapărare ale victimelor acestor acte criminale. De exemplu, un criminal stă la pîndă, alţii efec­tuează spargerea apartamentului, în timp ce ultimul îi aşteaptă în maşina cu care ei vor să părăsească locul crimei. Este clar că un singur criminal are mai puţine şanse să îndeplinească cu succes planul de a fura dintr-o casă sau dintr-un apartament, fiind obligat să se ocupe de toate aceste aspecte sau să renunţe la o parte din ele. De asemenea, o persoană are mai mari posibilităţi de a se apăra de un singur tîlhar decît de cinci tîlhari sau, altfel spus, cu cît creşte numărul atacatorilor cu atît des­creşte numărul celor care le-ar putea face faţă.

Criminalitatea de grup trebuie să fie deosebită de gloatele criminale şi de criminalitatea organizată, care se disting prin esenţă şi regularităţile de existenţă, chiar dacă se aseamănă prin manifestările exterioare.

  1. Cauza si condiţiile criminalităţii de grup

Criminalitatea de grup este cauzată de necesitatea, psihologică sau materială, de conjugare a eforturilor în vederea realizării interelor prin anumite acţiuni crimi­nale.

Necesitatea psihologică privine din frică, care îi împiedică pe unii indivizi să săvîrşească acte criminale sau acte criminale de o anumită natură. În cadrul grupu­lui, însă, indivizii capătă curaj şi pot să întreprindă acţiuni pe care nu le-ar fi înfăp­tuit în mod izolat. Necesitatea materială constă în imposibilitatea sau dificultatea săvîrşirii unor crime în mod individual. De exemplu, un individ vrea să se răzbune pe un individ care este mai puternic decît el, din care cauză el apelează la ajutorul altor indivizi, pentru a-şi realiza intenţia criminală.

Prin urmare, criminalitatea de grup este favorizată de condiţiile sociale care împiedică săvîrşirea individuală a crimelor.

Loading...