loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

   Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieții s-a impus ca o necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate. Cei care suprimau viața unui membru al grupului social erau alungați din comunitate și atunci când acest lucru nu prezenta un pericol pentru trib, parțile interesate aveau la îndemâna posibilitatea razbunarii (inițial, nelimitată).

  Făptuitorul alungat din cadrul tribului și lipsit de protecția grupului era practic, condamnat la disparitie.

  Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea talionului), răul suferit de cel vinovat neputând să depașească răul pricinuit victimei.

  În Grecia Antică omorul era pedepsit, fie ca era premeditat, fie ca era involuntar. Omorul premeditat se judeca în Aeropag, în complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viață și prezidat de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea faptelor și să nu apeleze la pasiuni sau milă, iar sentintele cuprindeau, fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de achitare. În caz de paritate de voturi, președintele adăuga un vot în favoarea condamnatului.

  În Roma Antică, exercitarea dreptului la viață și la moarte de catre un ascendent asupra descendenților supuși autoritații sale, nu constituia fapta de omucidere astfel că, pâna în epoca împaratului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului supus puterii parintești de catre acela care era învestit cu o asemenea autoritate. Era însa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe ruda adulterină.

   Cel mai vechi cuvânt roman care denumea omuciderea era "parricidium" si însemna "uciderea intenționata a unei persoane". Numai spre finele Republicii acest termen va denumi exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere în general.

   Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la premeditare, este evidențiat de cuvântul "homicidus", care apare în latina clasica pe lângă noțiunile "sicarius" (ucigaș platit) și "veneficius" (otravitor).

  Legea lui Sylla asupra ucigașilor platiți si otravitorilor (lex Cornelia de sicariis et veneficiis) a ramas fundamentală în aceasta materie, în timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude, nu a facut decât să modifice sancțiunile.

  În dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman, numai începând cu sfârșitul Evului Mediu, pe lângă omorul simplu se pedepsea și omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data inițial omorului prin mandat, dar care a fost extinsa apoi și la omorul premeditat).

  În ceea ce priveste legiuirile românesti, o deosebire între actul spontan de ucidere și actul premeditat s-a facut înca din primele astfel de reglementari, precum Cartea Româneasca de învatatură. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parinților, copiilor, fraților, soției sau soțului și se pedepsea cu moartea, judecatorii hotarând numai asupra modului în care se va executa pedeapsa.

  Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost ultima legiuire feudala, ea cuprinzând dispozitii despre omorul cugetat ("omorul cugetat, singur sau dimpreuna cu altul, să se omoare...").

  Legea penala româna în vigoare, dupa cum se știe, incrinimeaza faptele contra vieții într-o secțiune distincta, numita generic: omuciderea.

Asa cum se observă, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult aceasta materie, sistematizând mai bine diferitele ipoteze legislative ale omorului, pe lânga faptul că a incriminat numai cele mai semnificative fapte care se savârșesc contra vieții. Aceasta a însemnat un progres evident fata de legile penale române anterioare.

Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra vieții:

- omorul simplu;

- omorul comis cu precugetare sau gândire (asasinat);

- parintuciderea;

- pruncuciderea;

- otrăvirea;

- omorul fără voie.

Tot astfel, Codul penal intrat în vigoare în 1936, cuprinde mai multe ipoteze de fapte contra vieții. Astfel, erau incriminate:

- omorul simplu;

- omorul în forme agravate;

- pruncuciderea;

- oferta de omor;

- omorul din culpă;

- omorul la rugămintea victimei;

- determinarea la sinucidere;

- omorul din mila pentru suferințele victimei;

- sinuciderea prin tragere la sorţi.

Loading...