Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, este alcătuită din două parţi-partea generală şi partea specială, parţi care, deşi sunt strâns legate între ele, prezintă totuşi anumite particularităţi.
Unii autori, îndeosebi cei francezi, pornind de la aceste particularităţi, sunt înclinaţi să admită chiar existenţa unui drept penal general şi a unui drept penal special. Un asemenea punct de vedere nu a fost şi nu este împărtaşit în literatura noastră juridică, aceasta admiţând numai diviziunea dreptului penal într-o parte generală şi una specială, considerând ansamblul dreptului penal ca fiind o ramură de drept cu caracter unitar.
Nu ne vom opri asupra parţii generale decât cu precizarea că aceasta cuprinde norme ce reglementează în general lupta împotriva infracţionalităţii prin intermediul mijloacelor de drept penal.
Partea specială a Codului penal cuprinde norme care, spre deosebire de cele generale, nu prevad reguli ce se aplică la modul general, tuturor faptelor ce prezintă pericolul social al infracţiunii, ci reglementează lupta împotriva infracţionalităţii chiar prin stabilirea acestor fapte, precum şi prin stabilirea sancţiunilor aplicabile celor ce le savârşesc.
Astfel, putem defini partea specială a dreptului penal ca fiind acea parte ce cuprinde ansamblul normelor penale şi în care sunt stabilite faptele de pericol social ce constituie infracţiuni, precum şi sancţiunile ce se aplica celor care le savârsesc.
Între partea specială şi cea generală a dreptului penal există o strânsă legatură. Astfel, ambele constituie parţi ale aceleiaşi ramuri de drept şi urmaresc aceeaşi finalitate-apararea unor valori fundamentale în existenţa carora societatea este interesată în mod vital: suveranitatea, independenţa, unitatea statului, persoana şi drepturile sale, dreptul de proprietate, precum şi întreaga ordine de drept.
Se observă că, primordială în actualul Cod penal este apararea siguranţei statului. De lege ferendă, se preconizează că infracţiunile contra persoanei să ocupe primul titlu al viitorului Cod penal, având în vedere o politica penală care sa ţina cont în primul rând de siguranţa persoanei, de viaţa acesteia, de sanatatea, integritatea corporala, libertatea şi demnitatea persoanei.
Fixând cadrul legal al fiecarei fapte ce constituie infracţiune, normele penale speciale înfăptuiesc principiile şi regulile stabilite în partea generală a codului pe care astfel le concretizează şi carora le dau prin aceasta, importanţa practică.
Rolul deosebit de important al dreptului penal în ceea ce privesţe apararea valorilor fundamentale ale societăţii, se evidenţiază cu mare pregnanţă tocmai în partea specială. Prevazând şi sancţionând cu severitate faptele îndreptate împotriva persoanei, împotriva atributelor esenţiale ale fiinţei si personalităţii umane, ca şi pe cele îndreptate împotriva celorlalte drepturi şi libertăţi ale omului, normele penale speciale apără interesele care îi sunt recunoscute şi prin a caror atingere s-ar afecta grav un interes social general.
Parţii speciale a stiinţei dreptului penal, îi revine sarcina de a examina fiecare din faptele prevăzute de normele penale speciale, precum şi modul în care acestea sunt sancţionate, pentru a asigura înţelegerea justă şi aplicarea lor uniformă de către toate organele judiciare, în stricta concordanţa cu voinţa legiuitorului.
Cu alte cuvinte, partea specială a Codului penal trebuie să înarmeze pe cei ce aplică normele penale speciale, cu cunostinţele necesare şi să le formeze aptitudinea de a face o corectă încadrare juridică a faptelor, această asigurând legalitatea în realizarea sarcinilor justiţiei penale.