loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1.Conceptul de omor calificat şi caracterizarea lui

            Deşi fapta de omor, privită schematic, prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici-anume, acţiunea de a ucide cu intenţie o fiinţă omenească, acţiune ce are ca rezultat moartea victimei în realizarea concretă poate prezenta diverse particularităţi dupa cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupează şi diferite elemente care, fară a schimba substanţa faptei, îi dau acesteia o colorătură diferită, sporindu-i vadit gradul de pericol social.

            Legea prevede împrejurările ce constituie elemente circumstanţiale în conţinutul infracţiunii de omor, cerând astfel anumite modalităti normative agravate ale acesteia.

           Aceste elemente circumstanţiale se alatură ca cerinţe esenţiale, fie laturii obiective a infracţiunii, fie laturii subiective. Alteori, împrejurările agravante privesc subiectul activ sau pasiv al infracţiunii ori relaţia care există între cei doi subiecţi.

          Aşa cum am mai spus, Codul penal grupează aceste împrejurări care schimbă întotdeauna gradul generic de pericol social al infracţiunii de omor, în două categorii de modalităţi normative ale omorului, sub denumirile de omor calificat şi omor deosebit de grav.

         Omorul calificat este fapta persoanei care savârşeşte un omor în anumite împrejurări grave, anume prevazute de lege. Aceasta faptă prezintă un grad de pericol social mai ridicat decât infracţiunea de omor simplu, ceea ce explică incriminarea sa prin dispoziţii separate şi sancţionarea ei mai severă.

        Din punct de vedere al conceptului, omorul calificat nu diferă deci de omorul simplu decât prin elementele circumstanţiale care indică un grad de pericol social mai ridicat. Aceste elemente circumstanţiale, facând parte din conţinutul infracţiunii de omor calificat, sunt, în acelaşi timp, specifice acestei infracţiuni.

2.Condiţiile preexistente şi conţinutul constitutiv în cazul infracţiunilor contra persoanei

           În ceea ce priveşte obiectul juridic, infracţiunile contra persoanei au ca obiect juridic comun relaţiile sociale referitoare la drepturile indisolubile legate de existenţa fizică şi de personalitatea omului.

Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale care privesc apararea persoanei, privită sub totalitatea atributelor sale.

Obiectul juridic special  îl constituie relaţiile sociale referitoare la fiecare dintre atributele esenţiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes). Aceste drepturi, denumite şi drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil şi indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantată şi se ocroteşte personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material, împotriva faptelor care aduc atingere existenţei fiinţei umane ori integrităţii sale corporale, cât şi sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în societate cu respectarea atributelor personalităţii sale (libertatea de a acţiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuală, inviolabilitatea secretului, etc.).

În doctrina penală, de asemenea, se recunoaşte că în sfera protecţiei penale, sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umană, denumite şi drepturi ale personalităţii, care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului.

               Unele dintre infracţiunile contra persoanei (toate, în cazul omuciderii), au şi un obiect material, constând în corpul victimei infracţiunii, iar altele sunt lipsite de un asemenea obiect (cum sunt infracţiunile contra libertăţii persoanei, contra demnităţii).

               De regulă, infracţiunile contra persoanei nu sunt condiţionate de o calitate specială a făptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infracţiunilor contra persoanelor, de regulă, poate fi orice persoană.

Sunt şi cazuri însă, în care legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenţa infracţiunii în forma simplă, fie pentru existenţa unor forme mai grave: calitatea de soţ sau de rudă apropiată, în caz de omor calificat.

De regulă, infracţiunile contra persoanei se pot comite si în participaţie, fie ca este vorba de participaţie proprie, fie improprie.

Subiectul pasiv este persoana fizică ale carei valori (viaţa, integritate fizică, sănătate, libertate sau demnitate) au fost lezate prin savârşirea faptelor incriminate.

               Sub aspectul laturii lor obiective, infracţiunile contra persoanei constau în fapte de o destul de mare varietate. La unele dintre aceste infracţiuni (omor, ucidere din culpă), elementul material se poate prezenta, fie sub forma unei acţiuni, fie sub forma unei inacţiuni, pe când la altele (ameninţare, şantaj, calomnie), fapta nu se poate realiza decât prin acţiune.

               În unele cazuri, legea cere şi producerea unui anumit rezultat, ca de exemplu moartea persoanei, în cazul infracţiunilor contra vieţii. Dacă mijloacele de savârşire a faptei sunt în general, indiferente pentru existenţa infracţiunii contra persoanei, totuşi, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace condiţionează fie existenţa infracţiunii în formă simplă, fie existenţa unor forme mai grave (mijloace care pun în pericol viaţa mai multor persoane, în cazul omorului).

               De asemenea, locul sau timpul savârşirii faptei interesează în unele cazuri existenţa infracţiunii în formă simplă, iar în altele, existenţa unor forme mai grave (de pildă, savârşirea omorului în public face ca fapta sa se încadreze în prevederile art.175 din Codul penal).

               Atunci când legea condiţionează incriminarea de existenţa unei urmări materiale (cum este cazul omorului calificat), va trebui să se stabilească raportul de cauzalitate între fapta şi rezultat.

               În privinţa laturii subiective, cele mai multe infracţiuni contra persoanei se savârşesc cu intenţie directă sau indirectă. Unele dintre acestea se savârşesc însă, şi din culpă. În sfârşit, sunt infracţiuni contra persoanei care se savârşesc şi cu praeterintenţie sau numai cu praeterintenţie.

  Stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul şi a modalităţilor corespunzătoare fiecărei forme, prezintă importanţă pentru încadrarea juridică a faptei şi uneori pentru individualizarea pedepsei. De regulă, mobilul cu care a acţionat infractorul sau scopul urmărit de acesta, nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca cerinţă a conţinutului incriminării, fie ca circumstanţă agravantă. O excepţie de la această regulă există în cazul omorului calificat, când atât scopul, cât şi mobilul sunt prevazute ca cerinţe în conţinutul incriminării.

3.Condiţiile preexistente şi conţinutul constitutiv în cazul infracţiunilor contra vieţii.

Relaţii sociale fundamentale

               Infracţiunile contra vieţii, reunite în Codul penal într-o secţiune distinctă, omuciderea, constituie cele mai grave infracţiuni contra persoanei.

               Aşa cum rezultă şi din denumirea dată lor, acestea au ca obiect juridic, relaţiile sociale referitoare la atributul fundamental al fiinţei umane, care este dreptul la viaţa. În cadrul acestor relaţii sociale, fiecare persoană, luată în consideraţie în mod individual, apare ca titulară a dreptului absolut la viaţa, iar toţi ceilalti membri ai societăţii au obligaţia de a se abţine de la savârşirea oricărei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului.

               Ceea ce caracterizează în principal subgrupa infracţiunilor contra vieţii,  constituie valorile sociale ocrotite, care privesc existenţa şi securitatea fizică a persoanei.

Infractiunile care alcătuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizează apoi prin elementul lor material, care constă într-o activitate (acţiune sau inacţiune) prin care se  aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.

               Această atingere poate avea ca urmare consecinţa cea mai gravă: stingerea vieţii şi desfiinţarea fizică a persoanei dar  poate avea şi consecinţe mai puţin grave (în ipoteza faptei ramasă în formă de tentativă): vătămarea integrităţii corporale sau a sanatăţii. Aceste fapte pun în primejdie nu numai securitatea fiecărei persoane, ci implicit, a întregii colectivităţi, având în vedere că fară respectarea vieţii şi a celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibilă o liniştită convieţuire socială.

               Deşi toate faptele de omucidere aduc atingere aceloraşi relaţii sociale şi au, ori sunt susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe care îl prezintă fiecare faptă diferă după mai multe criterii: forma de vinovăţie, modul săvârşirii, relaţiile între faptuitor şi victimă. Aceste deosebiri se rasfrâng nu numai asupra sancţiunii, cât şi asupra conţinutului incriminărilor.

Loading...