Vaticanul a existat ca stat până în 1870, când, odată cu includerea Romei în cadrul statului unitar italian, acesta îşi încetează existenţa statală.
Prin acordurile de la Luterano, 1929, statul italian recunoaşte proprietatea exclusivă şi jurisdicţia suverană a Vaticanului asupra a 44 ha din teritoriul Romei, inviolabilitatea sa, dreptul de reprezentare diplomatică prin nunţi papali, dreptul de a încheia tratate internaţionale (concordate), opțiunea de a fi membru sau observator la organizaţii internaţionale, conferinţe etc.
Se consideră că personalitatea sa juridică statală nu este deplină:
- are jurisdicţie suverană, care corespunde ca regim unei proprietăţi private, dar nu suveranitate deplină;
- are organizare administrativă în probleme religioase, dar serviciile publice aparţin statului italian;
- foloseşte moneda italiană pe teritoriul său, în prezent Euro;
- cetăţenia Vaticanului este specială şi funcţională: se dobândeşte în condiţii determinate de rang şi domiciliu şi se pierde la dispariţia acestor condiţii fără ca cetăţenia originară să fie afectată.