Participarea ființelor umane la raporturile juridice de drept privat nu poate fi concepută fără o identificare corespunzătoare a acestora. Identificarea persoanei fizice în raporturile juridice în care aceasta participă, înseamna individualizarea ei concretă cu ajutorul unor atribute sau elemente de identificare stabilite de lege. Starea civilă alături de nume și domiciliu, face parte din cadrul acestor atribute. Normele dreptului internațional privat vor fi acelea care vor desemna legea aplicabilă acestor atribute atunci când în raportul legat de identificarea persoanei fizice se întîlnește un element de extranietate.
Noțiunea de stare civilă, sau statut civil vine de la latinescul status civitatis care în dreptul roman era unul din atributele necesare pentru a poseda calitatea de subiect de drept. În dreptul roman aceste atribute erau trei: status libertatis, status civitatis și status familiae care semnificau situația de a fi liber de a fi cetățean și de a fi cap de familie.
În accepțiune contemporană, starea civilă este o noțiune complexă, ce înglobează în sine o totalitate de elemente și care au rolul de a individualiza persoana fizică în raport cu alte persoane. Deși legislația Republicii Moldova nu definește starea civilă, suntem de acord cu părerea că: starea civilă reprezintă un ansamblu de elemente rezultînd din actele și faptele de stare civilă prin intermediul cărora are loc individualizarea persoanei fizice[1]. Necătînd la faptul că nu este definită, starea civilă este reglementată de lege, deoarece persoanele fizice nu pot să-și aleagă o stare civilă care contravine legii sau să înregistreze acte sau fapte de stare civilă care nu sunt prevăzute de lege.
Starea civilă reprezintă o noțiune de sinteză care contribuie la determinarea calității de subiect de drept a persoanei fizice.[2]
Starea civilă este condiția juridică a persoanei care constă în totalitatea calităților inerente persoanei fizice, calități care izvorăsc din acte și fapte de stare civilă, și care servesc pentru identificarea persoanei în familie și societate. Astfel calitățile personale care configurează starea civilă a persoanei fizice, sunt următoarele elemente: născută din căsătorie, din afara căsătoriei, din părinți necunoscuți, adoptat, căsătorit, necăsătorit, divorțat, văduv, rudă sau afin cu altă persoană, bărbat, femeie, de o anumită vârstă etc.
Din cele menționate mai sus rezultă că strea civilă:
- este un ansamblu de elemente;
- acestea izvorăsc din actele și faptele de stare civilă;
- legea leagă de aceste elemente anumite efecte juridice;
- aceste elemente servesc la identificarea persoanei în familie și societate.[3]
Starea civilă este o noțiune distinctă de elementele ei componente. Deși uneori starea civilă rezultă, în condițiile prevăzute de lege, dintr-un act juridic al părților, de exemplu căsătoria ori adopția, totuși starea civilă nu se confundă cu actul pe care se bazează, acestea fiind distincte. În aceeași ordine de idei starea civilă nu se confundă cu efectele, urmările pe care le produce privind capacitatea de exercițiu și cea de folosință a persoanei fizice. De aici rezultă că legile aplicabile stării civile, elementelor ori urmăilor acesteia pot să difere de la un sistem de drept la altul. Norma conflictuală din legislația națională și anume art.1587 alin.(1) din Codul civil „Starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea națională” exprimă regula care de altfel este valabilă și pentru alte state.
În dreptul internațional privat, pentru a menține unicitatea și indivizibilitatea stării civile s-a susținut ideia că toate schimbările care au loc în starea civilă și capacitate, ca rezultat al unor fapte și acte juridice, urmează a fi supuse unei singure legi și anume legii naționale. Aceasta poate avea loc doar dacă țara străină unde intervine modificarea stării civile admite același criteriu al legii naționale. În practică însă, apar situații care nu corespund acestui deziderat, ca de exemplu când doi soți căsătoriți conform legii lor naționale, vor să divorțeze într-o țară unde divorțul este supus legii forului ca de exemplu Republica Moldova art. 158 alin.(1) Codul familiei. În acest caz este clar, ca legea națională nu poate urma oriunde persoana fizică privind starea civilă, deoarece sunt cazuri când modificarea stării civile poate fi guvernată de alte legi, și anume de legea desemnată de dreptul internațional privat din statul în care are loc modificarea stării civile.
După cum am menționat starea civilă este determinată de anumite fapte și acte juridice de care legea leagă producerea anumitor efecte care interesează statutul persoanei fizice.
Starea civilă este determinată de anumite fapte juridice care se produc independent de voința persoanei (de exemplu, nașterea și moartea reprezintă fapte juridice care constituie începutul și sfîrșitul calității de subiect de drepturi și obligații a unei persoane fizice), precum și de unele manifestări de voință făcute, în conformitate cu legea, pentru a dobândi o anumită stare civilă (de exemplu, căsătoria, divorțul, schimbarea numelui, etc., sunt acte juridice care se produc ca urmare a manifestării de voință).[4]
Starea civilă se dovedeşte cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza actelor de stare civilă întocmite în modul prevăzut de legea privind actele de stare civilă, Art.12 alin.(1) Legea Nr. 100 din 26.04.2001, privind actele de stare civilă. Întocmirea actelor și faptelor de stare civilă nu este guvernată de legea personală dar în dependență de caz:
- de legea locului încheierii actului respectiv, conform regulii – locus regit actum;
- de legea autorității care efectuează înregistrarea conform regulii – auctor regit actum.
În dreptul international privat, privind înregistrarea actelor de stare civilă cu element de extranietate se abordează din două situații. Astfel distingem situația când străinii înregistrează acte de stare civilă în țara noastră, și a doua situație când cetățenii Republicii Moldova înregistrează acte de stare civilă în străinătate.
Conform art.10 alin.(1) din Legea 100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă, „cetăţenii străini care locuiesc sau se află temporar în Republica Moldova pot cere înregistrarea actelor de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii Republicii Moldova”, în acelaș context în alin.(2) se stipulează, „apatrizii cu domiciliul în Republica Moldova, solicitanţii de azil şi refugiaţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii la înregistrarea actelor de stare civilă ca şi cetăţenii Republicii Moldova”. Aici se cere de făcut remarca, că deși nu este stipulat expres, totuși implicit străinii și apatrizii pot înregistra și fapte de stare civilă ( nu numai acte de stare civilă), în aceleași condiții ca și cetăţenii Republicii Moldova.
În ceea ce privește „înregistrarea actelor de stare civilă a cetățenilor Republicii Moldova care au reședința în afara teritoriului ei se efectuează de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, iar în lipsa acestora, de către ambasade” Art. 1595 Codul Civil al Republicii Moldova din 22.06.2002. Pe lîngă posibiltatea de mai sus, legislația Republicii Moldova și anume Legea 100-XV din 26.04.2001 privind actele de stare civilă, precum și Codul Familiei al Republicii Moldova oferă cetățenilor noștri posibilitatea de a înregistra actele și faptele de stare civilă la autoritățile străine competente. În asemenea caz actele și faptele de stare civilă înregistrate la autăritățile competente în străinătate pentru a căpăta forță juridică în țara noastră necesită a fi supuse transcrierii în registrele de stare civilă a Republicii Moldova, care este o procedură specială prevăzută de legislație.
Alături de statrea civilă ca element al statutului personal este și capacitatea juridica a persoanei fizice. În ceea ce privește capacitatea persoanei fizice, ar fi de remarcat că personalitatea umană presupune existența capacității juridice, care reprezintă aptitudinea abtractă a subiectului de drept de a avea drepturi și obligații (ființa umană fiind premisa capacității juridice)[5]. Orice persoană fizică are o capacitate juridica care îi permite să participe la raporturile juridice ca subiect de drept. Calitatea de subiect de drept civil nu poate fi separată de calitatea de persoană fizică, de om; orice om este subiect de drept civil.[6]
Noțiunea de capacitate se prezintă sub două aspecte diferite.
Capacitatea de folosință conform Codului civil art.18 este capacitatea de a avea drepturi și obligații civile, este recunscută în egală măsură tuturor persoanelor fizice, apare în momentul nașterii și încetează odată cu decesul persoanei. Legislația Republicii Moldova în art.1587 alin.(1) menționează că capacitatea persoanei este supusă legii naționale, iar în art art.1588 se menționează că; „în materie de capacitate juridică, cetățenlor străini și apatrizilor li se acordă regim național, cu excepția cazurilor prevăzute de Constituție, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte”. De aici putem trage concluzia că la determinarea capacității de folosință și a conținutului acesteia se aplică cumulativ legea națională a străinului cât și legea materială a Republicii Moldova. Totuși conform opiniei unor autori[7], capacitate de folosință interesează dreptul conflictual numai când se pune problema legii aplicabile începutului și încetării capacității de folosință deoarece aceste momente coincid cu începutul și sfîrșitul calității de subiect de drept a persoanei fizice, adică cu durata personalității sale juridice. În ceea ce privește conținutul capacității de folosință, nu interesează dreptul conflictual deoarece noțiunea de capacitate în sensul art. 1588 Codul civil se referă la regimul juridic al drepturilor și oligațiilor a unei persoane care raportat la străini formează condiția juridică a străinilor.
În dreptul internațional privat un interes deosebit s-a acordat așa numitelor incapacități de folosință, care lipsesc persoana de a avea anumite drepturi și obligații, și constituie conținutul negativ al capacității de folosință. În literatura de specialitate se menționează că: conflictul de legi, în fond, este generat numai de situația când legea forului nu stabilește într-un anumit domeniu incapacități de folosință, dar acestea sunt prevăzute de legea personală a străinului.[8]
Așadar incapacitățile sunt afectate de conflictul de legi doar atunci când legea personală a străinului prevăd aceasta expres, iar în cazul când legea personală nu prevede un drept, dar legea țării de reședință prevede acest drept, atunci străinul v-a beneficia de acest drept. În aceeași ordine de idei, străinul nu v-a putea invoca drepturi ce sunt consacrate de dreptul statului său, dacă aceste drepturi nu sunt recunoscute în statul forului.
În literatura de specialitate[9] incapacitățile de folosință au fost clasificate în două categorii: incapacități cu caracter de sancțiune și incapacități cu caracter de ocrotire.
Incapacitățile cu caracter de sancțiune au menirea de a îngrădi exercitarea anumitor drepturi ca rezultat a săvârșirii unei infracțiuni ( în cazul unei incapacități cu caracter de pedeapsă penală art.62 din Codul penal, persoana care a săvîrșit o infracțiune poate fi pedepsită cu privațiune de libertate și poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate), incapacități cu caracter de sancțiune civilă ca decăderea din drepturile părintești art.67 Codul familiei, limitări în materie succesorală. Trebuie de remarcat că cel puțin în cazul îngrădirilor cu caracter de sancțiuni civile, acestea vor fi guvernate de legea națională a persoanei fizice.
Incapacități cu caracter de ocrotire: sunt incapacități speciale fie de a încheia anumite acte juridice, fie de a dobândi anumite drepturi și obligații. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a ocroti interesele unor anumite categorii de persoane, avîndu-se în vedere situația specifică în care se află.[10]
„Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a dobîndi prin fapta proprie și de a exercita drepturi civile, de a-și asuma personal obligații civile și de a le exercita”, art. 19 Codul civil al Republicii Moldova.
Ca și capacitatea de folosință, capacitatea de exercițiu are următoarele caractere juridice: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea și intangibilitatea.
Legalitatea capacității de exercițiu constă în faptul că această capacitate este opera legiuitorului, că instituirea, stabilirea conținutului și încetarea ei sunt stabilite prin lege, voința individuală a omului neavând nici un rol[11].
Generalitatea se referă la conţinutul acesteia şi constă în aptitudinea omului de a dobândi şi exercita drepturile civile, de a-şi asuma şi executa obligaţiile civile prin încheierea oricăror acte juridice civile, cu excepţia celor oprite de lege. Gradul de generalitate diferă, după cum capacitatea de exerciţiu este deplină sau restrânsă.[12]
Inalienabilitatea capacității de exercițiu a persoanei fizice constă în faptul că nimeni nu poate renunța total sau parțial la capacitatea de exercițiu. Aceasta este prevăzut expres în art. 23 alin. (4) Codul civil, Republica Moldova care prevede că: „renunțarea totală sau parțialăla la capacitatea de folosință sau capacitatea de exercițiu, alte acte juridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosință sau de exercițiu sînt nule”.
Intangibilitatea este prevăzută la art. 23 alin. (3) din Codul civil care dispune că: „nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de exercițiu decât în cazul ți în modul prevăzut de lege.
Prin urmare, capacitate de folosință are orice persoană fizică, (din momentul nașterii și pînă la moarte) iar capacitate de exercițiu numai persoana fizică care are o anumită maturitate psihică sau discernămînt, de care legea leagă dobândirea acestei capacități. Astfel capacitatea de exercițiu nu poate fi egală, ea fiind prezentă în dependență de gradul de discernămînt al persoanei.
Potrivit prevederilor art. 20 din Codul civil al Republicii Moldova, capacitatea deplină de exerciţiu începe la data când persoana fizică devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani.
Capacitatea deplină de exerciţiu poate fi dobândită înainte ca minorul să împlinească vârsta de 18 ani, în cazul când acesta se căsătoreşte. Desfacerea căsătoriei nu va afecta capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. În cazul declarării nulităţii căsătoriei, instanţa de judecată îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea deplină de exerciţiu din momentul stabilit de ea.
Starea civilă și capacitatea civilă fiind noțiuni distincte au totuși anumite legături între ele. Orice persoană are o stare civilă indiferent daca ea are capacitate de exercițiu sau este incapabilă. Starea civilă poate influența capacitate de exercițiu, în sensul că potrivit art. 20 alin.(2) din Codul civil al Republicii Moldova, minorul care se căsătorește înainte de înplinirea vîrstei de 18 ani, dobândește capacitate deplină de exercițiu. Starea civilă poate determina conținutul capacitații de folosință, astfel că cel care este titular într-un raport de familie (căsătorie, filiație, etc.) are drepturi și obligații pe care nu le-ar avea în lipsa unor asemenea raporturi[13].
[1] Valeriu Babără, Drept Internațional Privat, Curs universitar ,ed. a V-a , Elan Poligraf, Chișinău, 2016, p.177.
[2] Nicoleta Diaconu, Drept Internațional Privat, Curs universitar, ed. LUMINA LEX, București 2002, p.137.
[3] Ion P.Filipescu, Drept Internațional Privat, București: Editura ACTAMI, ,1999, p.272.
[4] Valeriu Babără, op.cit., p.177.
[5] Valeriu Babără, op.cit., p.178.
[6] Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, Drept Civil, Partea generală, Persoana Fizică, Persoana juridică, Ediția a IV-a Chișinău 2011, p.243.
[7] Corneliu Vrabie, Conținutul legii aplicabile capacității de folosință a persoanei fizice, Buletinul Științific al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Ediție simestrială, seria Științe Sociale 2(4), 2016, p.135
[8] Ibidem, p.136.
[9] Dragoș-Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Tratat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 168.
[10] Sergiu Baieș, Nicolae Roșca, op. cit.,p.249.
[11] Ibidem, p.252.
[12] Constantin Diaconu, Cristian Firică, Drept Civil, Partea generală, Persoanele, Editura fundației ROMÂNIA DE MÂINE, București 2014, p. 253.
[13] Ion P.Filipescu, op. cit., p. 274