Legea care cârmuiește statutul personal (lex personalis) este concepută în mod diferit în diferite sisteme de drept.
Legislaţia şi practica ţărilor dreptului continental şi a ţărilor dreptului comun propun două soluţii în vederea stabilirii legii personale menite de a guverna starea şi capacitatea persoanei fizice. Sistemul de drept common law a preluat legea domiciliului, înţelegând prin domiciliu locul de origine a persoanei fizice, apropiindu-se prin concepția de stabilitate, de instituţia cetăţeniei. În sistemul de drept civil law , situația este diferită, punctul de pornire este legea naţională, înţelegînd prin aceasta legea cetăţeniei, de la care sun prevăzute unele excepţii cu referire la apatrizi, cărora li se aplică legea domiciliului sau a reşedinţei, după caz.
Republica Moldova fiind parte din sistemele de drept civil law a preluat ca criteriu de stabilire a statutului personal legea națională (lex patriae). Consacrarea principiului legii naționale privind statutul personal este justificat din perspectiva caracterului de permanență a statutului personal, precum și că legile statului de cetăţenie asigură, în principiu, cea mai bună ocrotire a intereselor persoanelor fizice resortisante, indiferent unde acestea s-ar afla. Aceste deziderate sunt exprimate printr-o formulare de maximă generalitate în Constituţie, precum şi în Legea cetăţeniei Republicii Moldova, conform căreia cetăţenii Republicii Moldova se bucură în străinătate de protecţia statului de cetăţenie.
În această ordine de idei, am putea adăuga că normele conflictuale privind statutul persoanei fizice au un caracter imperativ, în sensul că părțile nu pot deroga de la ele prin manifestarea lor de voință. Ba mai mult ca atât din prevederile Codului civil, Codului familiei, Legii cuprivire la înregistrarea actelor de stare civilă, reiese că în dreptul internațional privat al Republicii Moldova normele conflictuale privind capacitatea și starea civilă a cetățenilor Republicii Moldova sunt de ordine publică.
În art.1587 alin.(1) din Codul civil se stipulează că starea civilă și capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea națională.
La alin.(2) al aceluiași articol se face calificarea noțiunii de lege națională, conform căruia legea națională este considerată legea statului a cărui cetățenie o are persoana. Prin urmare, pentru cetățeanul Republicii Moldova legea națională este legea Republicii Moldova. În alin.(3) al art. 1587 din Codul civil se menționează că legea națională a apatridului se consideră legea statului în care el își are domiciliul sau reședința. Respectiv alin.(4) același articol spune că legea națională a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil. Din prevederile de mai sus rezultă că aplicarea legii naționale, deci luarea cetățeniei ca punct de legătură, constituie regula în materia statutului personal, de la care există și unele excepții, în cazurile când se aplică legea domiciliului sau reședinței.
Considerăm necesar a face unele precizări referitoare la alin.(3) și alin.(4) menționate mai sus, precizări ce țin de terminologia folosită de legiuitor la edictarea acestor aliniate. Susținem părerea unor autori autohtoni[1] care menționează că legiuitorul a formulat confuz și eronat unii termeni ca, legea națională a apatridului, expresie alogică de fapt, ori nu putem vorbi de lege națională neavând cetățenie, precum și legea națională a refugiatului. După părerea autorilor sus menționați confuzia s-ar fi făcut prin confudarea termenilor, legea personală cu legea națională, deși între acestea există o corelație ca parte și întreg. Astfel legea personală este întregul, format din două părți, legea națională (ca regulă generală) și legea domiciliului (ca excepție de la regulă). În sprijinul acestor idei vine dreptul internațional privat comparat, ca de exemplu, Codul civil al Federației Ruse conține norme de drept internațional privat care prevăd la art.1195 următoarele: „Личным законом физического лица считается право страны, гражданство которой это лицо имеет” (alin.1); „Личным законом лица без гражданства считается право страны, в которой это лицо имеет место жительства” (alin.5); „Личным законом беженца считается право страны, предоставившей ему убежище” (alin.6).
Există opinia că problema sub aspect terminologic din codul civil moldovenesc s-a iscat dintr-o traducere nereuşită a prevederilor articolului nominalizat mai sus din legislaţia rusă.[2]
Din cele relatate mai sus am fi de acord cu opinia[3] că textul art.1587 Cod civil, ar putea să aibă următorul conţinut: starea şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea personală; legea personală a cetăţeanului este legea sa naţională; legea personală a apatridului se consideră legea statului în care el îşi are domiciliului sau în lipsa acestuia reşedinţa; legea personală a refugiatului se consideră legea statului care îi acordă azil.
Evident formularea de mai sus, este în concordanță cu rigorile dreptului internațional privat, nelăsând loc de confuzii sau interpretări eronate. Totodată în art.1587 alin. (3) pe lîngă sintagma legea națională a apatridului, care nu există, pentru determinarea legii aplicabile se utilizează expresia domociliu sau reședința. Aceasta ar lăsa impresia, că instanța determinând legea personală aplicabilă ar putea utiliza oricare din aceste legi, sau legea domiciliului, sau reședinței. Fapt care nu este corect, probabil că legiuitorul a avut în vedere că domiciliul trebuie considerat ca punct de legătură principal, iar reședința ca punct de legătură subsidiar, în sensul că instanța trebuie să aplice, cu prioritate, legea statului unde apatridul își are domiciliul, și numai în cazul când acesta nu are domiciliu, se va aplica legea statului unde acesta își are reședința.
Determinarea cetățeniei se face potrivit legii statului a cărui cetățenie se invocă. De altfel formularea respectivă este în totală concordanţă cu art.(1) al Convenţiei de la Haga din 12 aprilie 1930 cu privire la anumite chestiuni referitoare la conflictele de legi în materia cetăţeniei. De exemplu dacă o persoană invocă cetățenia franceză în fața instanțelor din Republica Moldova, într-o problemă de capacitate de exercițiu, stabilirea dacă această persoană este sau nu cetățean francez, va fi soluționată de instanța din Republica Moldova în conformitate cu legea franceză. Astfel, determinarea cetățeniei echivalează cu determinarea legii naționale a persoanei fizice respective. În acelaștimp această prevedere este și o excepție de la regula calificării după legea forului stabilită de art.1577 alin.(1), în sensul că calificarea noțiunii de lege națională va fi efectuată conform legii statului a cărui cetățenie o deține persoana respectivă, și nu conform legii forului.
Dispoziția alin. (2) art. 1587 ne oferă soluția în cazul când persoana are două sau mai multe cetățenii dintre care nici una nu este a Republicii Moldova, în asemenea caz legea națională se consideră legea statului cu care persoana are cele mai strânse legături, iar cele mai strânse legături persoana le poate avea prin intermediul domiciliului sau reședinței, prezumție legală instituită de art. 455 alin.(2) Codul de procedură civilă a Republicii Moldova.
În R.Moldova o bună parte din cetățeni dețin dubla cetățenie soluția în acest caz este oferită de alin.(5) din articolul sus citat. Așadar, legea națională a cetățeanului R. Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetățenie este legea Republicii Moldova. Şi această prevedere este în conformitate cu Convenţia de la Haga din 12 aprilie 1930 şi anume cu art. 3 al acesteia care prevede că persoana care posedă cetăţenia a două sau mai multe state poate fi privită de către fiecare dintre aceste state ca fiind resortisant propriu. De aici rezultă că în cazul dublei cetățenii, din care una este a forului, legea națională se consideră cea a forului. Prin urmare legea moldovenească se aplică pentru cetăţenii Republicii Moldova, chiar dacă aceştia au dobândit şi o altă cetăţenie (situaţia dublei sau multiplei cetăţenii), atâta timp cât ei nu au pierdut cetăţenia Republicii Moldova în conformitate cu dispoziţiile Legii cetăţeniei nr.1024 din 2000, în care sunt stipulate modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei Republicii Moldova.
În art. 1588 din Codul civil se prevede, ”în materie de capacitate juridică cetățenilor străini și apatrizilor în R.Moldova li se acordă regim național, cu excepția cazurilor stabilite de Constituție, de alte legi ale R.Moldova sau de tratatele internaționale la care R: Moldova este parte”.
Acest text conform opiniei unor autori[4] trebuie înțeles sub aspectul regimului juridic al străinului, fiind vorba de capacitate de folosință a persoanei, conținutul căreia este determinat de legea națională a persoanei și se aplică cumulativ cu legea materială a Republicii Moldova. Ba mai mult ca atât, exită opinia[5] că termenul de capacitate juridică se folosește inadecvat, deoarece în art 1587 Codul civil stabilește că capacitatea este stabilită confor legii naționale a persoanei fizice. Astfel termenul mai oportun ar fi ca în loc de capacitate juridică de la art. 1588 Cod civil, să se utilizeze condiția juridică a străinului sau conținutul capacității de folosință
Privitor la capacitatea de exercițiu a străinilor art.1590 alin.(1) Cod civil, stipulează, „capacitatea de exercițiu a cetățenilor străini și apatrizilor este guvernată de legea lor națională”. În privința confuziei privind, legea națională a apatridului ne-am referit anterior, care este valabil și pentru acest articol.
În cazurile încheierii de acte juridice sau de reparare a prejudiciului cauzat de cetățenii străini și apatrizi, capacitatea lor de exercițiu va fi determinată de legislația Republica Moldova. Astfel alin.(3) al art.1590 al Codului civil prevăd, „capacitatea de exercițiu a cetățenilor străini și a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova și în materia de obligații din cauzarea de prejudiciu se stabilește conform legislației Republicii Moldova”.
În același timp, art.1591 Cod civil, prevede că cetățeanul străin sau apatridul poate fi declarat incapabil sau limitat în capacitatea de exercițiu conform legislației Republicii Moldova. Aici ar fi de remarcat că norma conflictuală uniformă cuprinsă în Convenția cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă familială și penală din 22.01.1993 CSI , inpune anumite condiții: Între Republica Moldova și statul naționalității persoanei fizice să existe o prevedere din conținutul unui tratat că se acordă acest drept Republicii Moldova; statul de naționalitate să nu reacționeze nici într-un fel la informația primită privind cetățeanul său timp de trei luni; conform legii statului de naționalitate persoana să poată fi considerată incapabilă sau limitată în capacitate. În alin.(2) al aceluiaș articol se prevede „reprezentarea legală a cetățeanului străin sau apatridului lipsit de capacitate de exercițiu, precum și asistarea cetățeanului străin sau apatridului limitat în capacitatea de exercițiu sînt supuse legii care reglementează raporturile juridice de reprezentare sau asistare”. Cât privește tutela și curatela, art.1592 Codul civil, conține o reglementare specială, în sensul că acestea sunt supuse legii naționale a persoanei ocrotite. În cazul în care persoana ocrotită locuiește pe teritoriul Republicii Moldova și legea Republicii Moldova este mai favorabilă se va aplica legea Republicii Moldova.
Ca o concluzie am putea spune că capacitatea şi starea civilă dobândite sub imperiul legii naţionale vor fi recunoscute pretutindeni asigurîndu-se eficacitatea şi permanenţa acestor situaţii juridice şi în alte state. Totodată legea care va guverna statutul personal va fi, de cele mai multe ori, legea naţională, fapt ce contribuie la realizarea unicităţii şi indivizibilității capacităţii şi stării persoanei fizice. Cu toate acestea, ca urmare a diferenţelor de reglementare în diferite sisteme de drept principiul enunţat apare astăzi mai mult ca un deziderat. Totuşi, practica arată că lucrurile stau cu totul altfel. Unele sisteme de drept adoptă soluţii în favoarea legii domiciliului, legii reşedinţei, legea instanţei sau a autorităţii solicitate ori o altă lege, atunci când raporturile juridice de stare civilă au loc în faţa şi cu concursul autorităţilor acelor state. Un exemplu elocvent ar fi stipulările art.158 alin.(1) din Codul familiei al Republicii Moldova care prevede că: „desfacerea căsătoriei cu element de extraneitate pe teritoriul Republicii Moldova are loc conform legislaţiei Republicii Moldova”, sau a celor de la art.159 Codul familiei conform căruia indiferent de cetăţenia părinţilor (părintelui) sau de cetăţenia copilului paternitatea (maternitatea) asupra acestuia pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte şi se contestă conform legislaţiei Republicii Moldova.
[1] Corneliu Vrabie, Unele aspecte privind statutul personal în dreptul internaţional privat, Corneliu Vrabie // Consideraţii privind realitatea socio-juridică din Republica Moldova : Materiale conf. şt. dedicate Zilei juristului, 19 noiem. 2004. - Bălţi. - 2005. - P.16-28., USARB, 2005, p.23.
[2] Ibidem, p.28.
[3] Ibidem, p.24.
[4] Corneliu Vrabie, Dreptul internațional privat, suport de curs, Universitatea de sat „Alecu Russo” din Băți, Bălți, 2009, p.61.
[5] Ibidem.