După opinia mai multor autori,[1] există o legătură între condiția juridică a străinului și conflictul de legi, care constă în aceea că numai în măsura în care se recunoaște străinului un anumit drept se poate pune problema conflictului de legi.
Conform aceleiași opinini în această situație se disting două consecințe:
- Referitor la ordinea în care se invocă. Problema privind condiția juridică a străinului se ridică întodeauna înaintea conflictului de legi. Astfel numai în cazul recunoașterii unui drept se pune problema determinării legii aplicabile raportului juridic cu element de extranietate.
- Referitor la legea aplicabilă. Fiecare stat este îndreptățit să reglementeze intrarea șederea și ieșirea străinilor de pe teritoriul său, precum și de a stabili drepturile și obligațiile ce le pot avea. Astfel, conținutul capacității de folosință a străinilor este determinat de statul pe teritoriul căruia se află străinul și nu statul la acare acesta aparține prin cetățenie. Acest drept al statelor nu exclude posibilitatea încheierii unor tratate sau convenții privind regimul juridic al străinilor.
Trebuie de remarcat că condiția juridică a străinului cade sub incidența a duă categorii de legi, în prima categorie sunt incluse toate normele specifice aplicabile străinilor, și a doua categorei, normele conflictuale, care stabilesc legea după care să se exercite drepturile şi obligaţiile străinului. Deoarece cele două cetegorii acționând în ansamblu determină drepturile și obligațiile ce sunt atribuite străinilor apare problema, dacă acestea prezintă sau nu un obiect de reglementare distinct.
Pentru delimitarea condiției juridice a străinului de conflictul de legi, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- condiția juridică a străunului cuprinde drepturile și obligațiile acestuia în toare ramurile sistemului de drept al forului, în timp ce conflictul de legi se referă doar la raporturile juridice cu element de extranietate din domeniul dreptului civil în sens larg;
- normele juridice care reglementează condiția juridică a străinului sunt norme materiale sau substanțiale, în timp ce normele juridice prin care se soluționează conflictul de legi sunt norme conflictuale;
- se consideră, în general că regimul juridic al străinului ține de capacitatea de folosință, în timp ce conflictul de legi interesează capacitatea de exercițiu[2].
Referitor la cele menționate mai sus se cer unele precizări. Regimul juridic al străinului implică în toate cazurile aplicarea legislației forului, în schimb conflictul de legi poate supune raportul juridic cu element de extranietate fie legislației proprii, fie unui sistem de drept străin.
Cât privește obiectul reglementărilor, regimul juridic al străinilor cuprinde o sferă mai largă, obiectul căruia include adăugător și raporturi de drept administrativ și constituțional (intrarea, șederea și ieșirea din țară a străinilor), iar conflictul de legi se limitează la raporturile de drept privat cu element de extranietate.
În privința capacității de folosință, capacității de exercițiu și regimului juridic al străinilor ar putea apărea unele confuzii. Astfel pentru evitarea unor eventuale confuzii, este indicat să se folosească noțiunea de capacitate de folosință privind persoana fizică numai când aceasta este considerată în raport cu legea țării căreia aparține prin cetățenie sau domiciliu, iar pentru capacitatea de folosință considerată din punctul de vedere al legii unde persoana se află în calitate de străin, să se folosească formularea „drepturile și obligațiile acordate străinilor”[3].
Există opinia[4]că, din punct de vedere al reglementărilor, regimul juridic al străinului are un accentuat conținut politic, pe când în dreptul conflictual predomină tehnica juridică. În comparație cu regimul străinilor, conflictul de legi pune o problemă de selectare între mai multe legislații, care ar putea fi aplicabile unei situații concrete în care există un raport de drept internațional privat. Fapt ce se realizează de normele conflictuale prin intermediul punctelor de legătură (cetățenia , domiciliul, reședința) cu utilizarea unor procedee de tehnică juridică.
[1] Ion P.Filipescu, op.cit., p.216, Valeriu Babără, op.cit., p.154.
[2] Nicoleta Diaconu, op.cit., p.114.
[3] Valeriu Babără, op.cit., p.155
[4] Ibidem.