Drept

Dreptul financiar este o ramură a sistemului de drept, caracterizată de următoarele trăsături:

- este o ramură de sine stătătoare – are un obiect propriu de reglementare, specific financiar, principii care conferă unitate normelor sale juridice şi metodele specifice de reglementare;

- face parte din dreptul public, fiind poziţionat după dreptul constituţional, administrativ, între care există relaţii de apropiere şi interferenţă, reglementările sale fiind destinate satisfacerii intereselor generale sau publice.

5.1. Delimitarea de dreptul constituţional. În Dreptul constituţional sunt analizate conceptele fundamentale pentru dreptul financiar (ex. bugetul public naţional), competenţa autorităţilor publice - Parlamentul, Guvernul României – pentru aprobarea, respectiv elaborarea proiectului bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, obligativitatea cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe („contribuţii financiare”) la cheltuielile publice.

Totodată principiile fundamentale în dreptul constituţional au aplicabilitate şi-n sfera dreptului financiar .

5.2. Delimitarea faţă de dreptul administrativ. Există o interferenţă între aceste două ramuri, concretizată în:

- Dreptul financiar s-a desprins din dreptul administrativ, ca ramură de sine stătătoare, preluând de la acesta principiile şi metodele de reglementare, însa construindu-şi obiectul său de reglementare specific financiar. Aparatul financiar de stat (organele financiare) face parte din categoria organelor administraţiei de stat, ca atare organizarea şi funcţionarea lui sunt reglementate de normele dreptului administrativ;

- activitatea financiară impune completarea normelor Dreptului financiar (norme speciale) cu normele Dreptului administrativ, ca izvoare comune, ex. Normele juridice privind contravenţiile fiscale se completează cu normele juridice din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precitată, privind regimul juridic al contravenţiilor sau normele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ce se completează cu normele cu conţinut financiar din Legea nr. 215/2001 cu privire la administraţia publică locală;

- în ambele raporturi juridice (financiare/administrative) cel puţin unul din subiecte este un organ al statului;

- în ambele ramuri de drept, prevalează metoda subordonării participanţilor la raportul juridic.

5.3. Delimitarea de dreptul civil. Se aseamănă prin faptul că relaţiile sociale reglementate de ambele ramuri ale dreptului sunt relaţii patrimoniale, având în conţinutul lor drepturi şi obligaţii exprimate în bani ( în dreptul civil avem şi relaţii personale nepatrimoniale).

Există însă suficiente elemente care le diferenţiază, rezultând, cel puţin, din următoarele elemente:

- aplicarea normelor Dreptului civil impune respectarea principiilor generale stabilite de normele Dreptului financiar (de exemplu, introducerea unei cereri de chemare în judecată pentru restituirea unui împrumut civil necesită plata prealabilă a taxei judiciare de timbru);

- metoda de reglementare, care în Dreptul financiar este cea a subordonării, în timp ce în dreptul civil este cea a egalităţii juridice;

- subiectele raportului juridic care nu pot fi decât cei cărora le revin prin lege drepturi sau obligaţii juridice, obligatoriu, un organ al statului, în timp ce în Dreptul civil, poate fi oricine, chiar şi statul;

- prevalează normele cu caracter onerativ, prohibitiv, în timp ce în Dreptul civil, prevalează cele cu caracter permisiv;

- relaţiile băneşti reglementate au în vedere interesele generale, ale statului, ele fiind raporturi de constituire, administrare, repartizare şi folosire a resurselor băneşti publice, în timp ce raporturile juridice civile au în vedere interesele particulare, ale persoanelor fizice şi/sau juridice.

6. Aparatul financiar

În sens larg, prin aparat financiar ar trebui să înţelegem totalitatea organelor care contribuie la realizarea activităţii financiare a statului, direct sau indirect. În sens restrâns, prin aparat financiar ar trebui să înţelegem doar organele de specialitate financiară, stabilite ca atare prin lege. În raport de una sau alta din interpretările date conţinutului aparatului financiar, vom avea două categorii de organe: organe cu competenţă generală şi organe cu competenţă specială.

6.1. Organele cu competenţă generală. Sunt cele care au şi atribuţii în domeniul financiar:

1. a) Parlamentul;
2. b) Preşedinţia României;
3. c) Guvernul României6;
4. d) consiliile locale, în condiţiile Legii nr. 273/2006 cu privire la finanţel publice locale şi ale Legii nr. 215/2001 cu privire la administraţia publică locală;
5. e) ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat (direcţiile şi celelalte servicii financiar - contabile);
6. f) instituţiile publice, centrale şi locale, în condiţiile Legii nr. 500/2002 şi 273/2006, precitate.

6.2. Organe cu competenţă specială. Organele cu competenţă specială sunt  cele care au atribuţii exclusiv cu caracter financiar. Includem aici:

1. a) Ministerul Economiei şi Finanţelor7; este organ al administraţiei publice centrale de specialitate cu rol de sinteză, care aplică strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice”, „exercită administrarea generală a finanţelor publice”, atribuţiunile sale în domeniul finanţelor publice fiind stabilite la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în actul normativ privind organizarea şi funcţionarea sa, precitateste.
2. b) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală8 - instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea MEF; are o arie largă de obiective, acoperind domeniul fiscalităţii în integralitatea sa, în special, „colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor, precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice, care au calitatea de angajator sau asimilaţi ai acestora şi alte personae care au obligaţii faţă de bugetul de stat”.

- Direcţia Generală a Vămilor9;

- Garda Financiară10;

- Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice, subordonate ANAF şi organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al Municipiului Bucureşti (au ca structuri teritoriale de specialitate subordonate: administraţiile financiare municipale, administraţiile financiare orăşeneşti, administraţiile financiare rurale, respectiv, administraţiile financiare ale sectoarelor Municipiului Bucureşti);

11. c) Curtea de Conturi Este organ de specialitate financiară, având ca atribuţiune de bază realizarea auditului financiar extern cu privire la formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.