În perioadele care au urmat, statul sovietic a înregistrat o serie de evoluţii care au marcat consolidarea mecanismului centralizat sovietic, dar şi eliminarea - fără menajamente - a tuturor adversarilor politici ai partidului bolşevic şi concentrarea puterii în mâinile lui I.V.Stalin. În special, colectivizarea agriculturii a marcat o trecere dramatică la economia socialistă în agricultură, realizată prin măsuri de constrângere împotriva opozanţilor regimului şi tuturor celor care se împotriveau noii linii politice. Pa plan industrial au fost obţinute o serie de realizări, Uniunea Sovietică reuşind să devină o putere industrială, aplicând metode similare celor folosite de S.U.A. în perioada de la începutul secolului (crearea de mari întreprinderi, inovaţii tehnice etc.). În cadrul Partidului Comunist (bolşevic) s-a accentuat însă tot mai puternic concentrarea puterii în mâinile lui I.V.Stalin, fiind eliminaţi nu numai politic, dar chiar fizic, acei conducători din rândul partidului comunist pe care dictatorul sovietic îi aprecia ca fiind adversari potenţiali sau care emiseseră cu ani în urmă puncte de vedere care difereau de ale sale.
Încă din februarie 1935, Congresul al VII-lea al sovietelor hotărâse ca să se aducă anumite modificări Constituţiei Uniunii Sovietice în sensul de a consacra votul secret în locul votului deschis şi a se elimina restricţiile în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de vot în detrimentul anumitor categorii sociale, deoarece raportul de forţe de clasă se schimbase faţă de momentul adoptării constituţiilor R.S.F.S.R. din 1918 şi U.R.S.S. din 1924. În acest scop a fost aleasă o Comisie Constituţională compusă din 31 membri, prezidată de I.V.Stalin. După ce comisia şi-a încheiat lucrările, la 25 noiembrie 1936 s-a deschis, la Moscova, Congresul al VIII-lea extraordinar al sovietelor care a examinat proiectul de Constituţie şi a adoptat, în final, textul acesteia[1].
Principiile de bază ale Constituţiei din 1936.
Constituţia U.R.S.S. din 1936, denumită şi Constituţia "stalinistă", acredita ideea că U.R.S.S. reprezintă un stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor, a cărui bază politică o formează sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii. Constituţia preciza că baza economică a U.R.S.S. o formează sistemul economic socialist şi proprietatea socialistă, îmbrăcând fie forma proprietăţii de stat - bun al întregului popor -, fie forma cooperatist-colhoznică. Constituţia din 1936 consacra - ca şi cea din 1918 - proprietatea statului asupra principalelor mijloace de producţie, recunoscând totodată şi dreptul de proprietate al colhozurilor, precum şi dreptul colhoznicilor de a avea în folosinţă personală un mic lot de pământ lângă casă şi de a deţine în proprietate personală o gospodărie auxiliară (casa de locuit, vite productive, păsări de curte şi inventar agricol mărunt, în conformitate cu statutul artelului agricol). Constituţia U.R.S.S. preciza că pământul deţinut de colhozuri este dat acestora în folosinţă fără plată şi pe termen nelimitat, adică pe veci. Era recunoscută mica gospodărie privată a ţăranilor individuali şi meşteşugarilor, întemeiată pe munca personală şi excluzând exploatarea muncii străine. Constituţia recunoştea dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor. "Dreptul de proprietate personală al cetăţenilor asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice şi a celor trebuincioase traiului, asupra obiectelor de întrebuinţare şi confort personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege" (art.10).
Articolul 11 din Constituţie prevedea că viaţa economică a U.R.S.S. este îndrumată de Planul de stat al economiei naţionale "în interesul sporirii bogăţiei sociale, al ridicării neîncetate a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii, al întăririi independenţei U.R.S.S. şi a capacităţii ei de apărare".
Dând expresie principiilor ideologiei marxiste pe care Constituţia voia să le traducă în viaţă, un text special prevedea că munca în U.R.S.S. este "o datorie şi o chestiune de onoare" a fiecărui cetăţean capabil de muncă, conform principiului "cine nu munceşte, nu mănâncă".
Organizarea de stat a U.R.S.S.
Organizarea de stat a U.R.S.S. prevăzută de Constituţia din 1936 era aceea a unui stat unional, alcătuit pe baza unirii de bună voie a 16 republici sovietice[2].
Constituţia consacra suveranitatea republicilor unionale, fiecare având propria sa Constituţie şi recunoscându-i-se dreptul de a ieşi în mod liber din U.R.S.S. Se recunoştea dreptul republicilor de a intra în relaţii directe cu statele străine, de a încheia convenţii şi a face schimb de reprezentanţi diplomatici şi consulari. Teritoriul republicilor nu putea fi modificat fără consimţământul lor, iar republicile aveau propriile lor formaţiuni militare republicane. Atribuţiile Federaţiei erau definite de articolul 14, care preciza că în competenţa U.R.S.S. intră următoarele probleme fundamentale: reprezentarea U.R.S.S. în relaţiile internaţionale, încheierea, ratificarea şi denunţarea tratatelor dintre U.R.S.S. şi celelalte state, stabilirea unor reguli comune în relaţiile republicilor unionale cu ţările străine; problemele războiului şi ale păcii; admiterea de noi republici în cadrul U.R.S.S.; controlul aplicării Constituţiei U.R.S.S. şi asigurarea conformităţii dintre constituţiile republicilor unionale şi Constituţia U.R.S.S.; ratificarea modificării graniţelor dintre republicile unionale; aprobarea creării de noi ţinuturi şi regiuni, precum şi de noi republici autonome şi de regiuni autonome în cadrul republicilor unionale; organizarea apărării U.R.S.S., conducerea tuuror forţelor armate ale U.R.S.S., stabilirea regulilor fundamentale în ceea ce priveşte organizarea formaţiunilor militare ale republicilor unionale; comerţul exterior pe baza monopolului de stat; apărarea securităţii statului; stabilirea planurilor economiei naţionale a U.R.S.S.; aprobarea bugetului unitar de stat al U.R.S.S. şi a raportului asupra executării lui, fixarea impozitelor şi veniturilor din care se alcătuiesc bugetul Uniunii, bugetele republicilor unionale şi cele locale; administrarea băncilor, instituţiilor şi întreprinderilor industriale şi agricole, precum şi a întreprinderilor comerciale de însemnătate unională generală; administrarea mijloacelor de transport şi de transmisiune; dirijarea sistemului monetar şi de credit; organizarea asigurărilor de stat; contractarea şi acordarea de împrumuturi; stabilirea principiilor fundamentale ale folosirii pământului, precum şi ale folosirii subsolului, pădurilor şi apelor; stabilirea principiilor fundamentale în domeniul învăţământului public şi al ocrotirii sănătăţii; organizarea unui sistem unitar de evidenţă a economiei naţionale; stabilirea bazelor legislaţiei muncii; legislaţia privitoare la organizarea justiţiei şi la procedura judiciară; codul penal şi codul civil; legislaţia privitoare la cetăţenia unională, legislaţia privitoare la drepturile străinilor; stabilirea bazelor legislative privitoare la căsătorie şi familie; promulgarea actelor de amnistie cu caracter general.
Potrivit Constituţiei, legile U.R.S.S. aveau o putere egală pe teritoriul tuturor republicilor unionale, în cazul unor deosebiri între legea unei republici unionale şi legea unională generală aplicându-se aceasta din urmă. Fiecare cetăţean al unei republici unionale era considerat şi cetăţean al U.R.S.S., pentru toţi cetăţenii U.R.S.S. fiind stabilită o cetăţenie unională unică.
Organul suprem al puterii de stat al U.R.S.S. era, în sistemul Constituţiei din 1936, Sovietul Suprem al U.R.S.S., compus din două Camere: Sovietul uniunii şi Sovietul naţionalităţilor. Baza lor de alegere era diferită, Sovietul uniunii fiind ales de cetăţeni pe circumscripţii electorale, câte un deputat la 300.000 de locuitori, iar Sovietul naţionalităţilor, pe republici unionale şi autonome, regiuni autonome şi districte naţionale, conform unor principii de reprezentare. Sovietul Suprem era ales pe termen de 4 ani. În sistemul Constituţiei din 1936, ambele Camere erau egale în drepturi, iniţiativa legislativă aparţinând în egală măsură Sovietului uniunii şi Sovietului naţionalităţilor. Pentru adoptarea unei legi era necesară majoritatea simplă a fiecăreia dintre cele două Camere.
Sesiunile celor două Camere urmau să se desfăşoare în acelaşi timp, fiind convocate de Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. de două ori pe an. În legătură cu posibile divergenţe între cele două Camere, Constituţia sovietică stabilea următoarele: "În caz de divergenţă între Sovietul Uniunii şi Sovietul Naţionalităţilor, problema este transmisă spre rezolvare Comisiei de conciliere, alcătuită pe bază paritară de către ambele Camere. Dacă Comisia de conciliere nu ajunge la o hotărâre de comun acord sau dacă hotărârea ei nu satisface una din Camere, problema revine a doua oară în discuţia Camerelor. Dacă ambele Camere nu ajung la o hotărâre de comun acord, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. dizolvă Sovietul Suprem al U.R.S.S. şi fixează noi alegeri" (art.37).
În intervalul dintre sesiuni, atribuţiile Sovietului Suprem erau exercitate de prezidiul său, care: convoacă sesiunile Sovietului Suprem al U.R.S.S.; emite decrete; interpretează legile în vigoare; dizolvă Sovietul Suprem, în virtutea articolului 47 al Constituţiei şi fixează noi alegeri; procedează la consultarea poporului (referendum) din proprie iniţiativă sau la cererea uneia din republicile unionale; abrogă hotărârile şi dispoziţiile Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. şi ale Consiliilor de Miniştri ale republicilor unionale, în cazul în care acestea nu sunt conforme legii; eliberează din funcţii şi numeşte pe diferiţii miniştri ai U.R.S.S. în intervalul dintre sesiunile Sovietului Suprem, la propunerea Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi cu aprobarea ulterioară a Sovietului Suprem; instituie ordine şi medalii şi titlurile onorifice ale U.R.S.S.; conferă ordine şi medalii, precum şi titluri onorifice; exercită dreptul de graţiere; stabileşte gradele militare, rangurile diplomatice şi alte titluri speciale; numeşte şi revocă Comandantul suprem al forţelor armate ale U.R.S.S.; declară stare de război în cazul unei agresiuni armate sau în cazul necesităţii îndeplinirii obligaţiunilor de apărare mutuală, în intervalul dintre sesiunile Sovietului Suprem al U.R.S.S.; declară mobilizarea generală sau parţială; ratifică şi denunţă tratatele internaţionale; acreditează şi recheamă pe reprezentanţii diplomatici în statele străine; primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine; proclamă în unele localităţi sau pe întreaga ţară starea de război în interesul apărării U.R.S.S. sau al asigurării ordinei publice şi a securităţii statului.
Potrivit Constituţiei, Sovietul Suprem poate numi comisii de anchetă şi de revizie în orice probleme. Recunoscând imunitatea penală a parlamentarilor, Constituţia prevede că nici un deputat nu poate fi judecat sau arestat fără încuviinţarea Sovietului Suprem al U.R.S.S., iar în intervalul dintre sesiuni, fără încuviinţarea Prezidiului. După expirarea împuternicirilor Sovietului Suprem al U.R.S.S., sau după dizolvarea sa înainte de termen, Prezidiul urmează să-şi exercite în continuare atribuţiile până la constituirea noului prezidiu de către Sovietul Suprem nou ales.
Organele supreme ale puterii în republici
În republici, organele supreme ale puterii, sovietele supreme ale republicilor, dispuneau de următoarele atribuţii: adoptarea Constituţiei republicii, având dreptul să-i aducă modificări în conformitate cu art.16 al Constituţiei U.R.S.S.; ratificarea constituţiilor republicilor autonome din cuprinsul republicii unionale, stabilind graniţele teritoriilor lor; aprobarea planului economiei naţionale şi bugetul republicii; exercitarea dreptului de amnistie şi graţiere; stabilirea reprezentării republicii unionale în relaţiile internaţionale; elaborarea şi perfectarea normelor de constituire a formaţiilor militare ale republicii.
Consiliul Comisarilor Poporului (Consiliul de Miniştri)
Organul suprem executiv şi de dispoziţie, potrivit Constituţiei din 1936, era Consiliul Comisarilor Poporului, devenit ulterior Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. Acestuia îi reveneau următoarele atribuţiuni: coordonarea şi îndrumarea activităţii ministerelor unionale, a ministerelor unional-republicane şi activitatea altor instituţii subordonate lui; elaborarea de măsuri pentru realizarea planului economiei naţionale şi a bugetului statului; adoptarea de măsuri în vederea asigurării ordinei publice, apărării intereselor statului şi ocrotirii drepturilor cetăţenilor; exercitarea conducerii generale în domeniul relaţiilor cu statele străine; stabilirea contingentelor anuale de cetăţeni care urmează a fi chemaţi la îndeplinirea serviciului militar activ, conducerea organizării generale a forţelor armate; înfiinţarea, în caz de necesitate, a unor comitete speciale şi direcţii generale pe lângă Consiliul de Miniştri al U.R.S.S. pentru probleme de construcţie economică, culturală şi militară etc.
Este de menţionat că potrivit Constituţiei din 1936, Consiliul de Miniştri avea dreptul, în ramurile administrative şi economice care intră în competenţa U.R.S.S., să suspende hotărârile şi dispoziţiile consiliilor de miniştri ale republicilor unionale şi să anuleze ordinele şi instrucţiunile ministerelor U.R.S.S. Consiliul de Miniştri era constituit din preşedintele Consiliului de Miniştri, locţiitorii săi, preşedintele Comitetului de Stat al planificării, preşedintele Comitetului de Stat pentru aprovizionare tehnică şi materială a economiei, preşedintele Comitetului de Stat pentru construcţii, miniştrii U.R.S.S. şi preşedintele Comitetului pentru artă. În cazul în care Guvernul U.R.S.S. sau un ministru ar fi fost interpelaţi de un deputat al Sovietului Suprem al U.R.S.S., ei aveau obligaţia să răspundă verbal sau în scris, în termen de cel mult trei zile, în Camera în care au fost interpelaţi.
Organele administraţiei de stat în republicile unionale erau Consiliile de miniştri ale acestora, având atribuţii similare celor ale Consiliului de Miniştri al U.R.S.S., dar numai pe teritoriul republicii respective. Organele locale ale puterii de stat în ţinuturi, regiuni, regiuni autonome, districte, raioane, oraşe, localităţi rurale (staniţe, sate, cătune, chişlacuri, aule) erau sovietele de deputaţi locale. Potrivit Constituţiei din 1936, sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii aveau îndatorirea să conducă activitatea organelor administrative subordonate lor, să asigure menţinerea ordinii publice, respectarea legilor şi ocrotirea drepturilor cetăţenilor. Ele puteau să adopte hotărâri şi dispoziţii în limitele drepturilor ce le fuseseră recunoscute prin legile U.R.S.S. şi ale republicii unionale. În localităţile mici, organele executive şi de dispoziţie ale Sovietelor de deputaţi ai oamenilor muncii erau, potrivit prevederilor constituţiilor republicilor unionale, preşedintele, locţiitorul lui şi secretarul, aleşi de aceste soviete.
Constituţia din 1936 preciza că justiţia în U.R.S.S. este exercitată de către Tribunalul Suprem al U.R.S.S., tribunalele supreme ale republicilor unionale, tribunalele de ţinut şi regionale, tribunalele republicilor autonome şi regiunilor autonome, tribunalele de district, tribunalele speciale ale U.R.S.S., înfiinţate pe baza hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S., şi tribunalele populare.
Constituţia stabilea că judecarea proceselor - cu excepţia cazurilor special prevăzute de lege - se înfăptuia cu participarea asesorilor populari. În ce priveşte Tribunalul Suprem, acesta era ales de Sovietul Suprem al U.R.S.S. pe termen de 5 ani, având în principal ca sarcină exercitarea supravegherii activităţii judiciare a tuturor instanţelor judecătoreşti din U.R.S.S. şi din republicile unionale. Tribunalele populare erau alese prin vot universal, egal, direct şi secret, pe termen de 3 ani, în timp ce tribunalele de ţinut, regionale şi ale republicilor - de sovietele respective, fiind alese pe termen de 5 ani. Procedura judiciară se înfăptuia asigurându-se persoanelor care nu vorbeau limba republicii unionale sau autonome posibilitatea de a lua, printr-un traducător, cunoştinţă deplină de piesele dosarului, şi de a se exprima în instanţă în limba lor maternă.
Dezbaterile judiciare erau publice - afară de cazurile speciale -, judecătorii fiind independenţi şi supunându-se numai legii.
Procurorul General al U.R.S.S., numit de Sovietul Suprem al U.R.S.S. pe termen de 7 ani, exercita supravegherea supremă a respectării legilor de către ministere, instituţiile subordonate lor, precum şi de către funcţionari şi ceilalţi cetăţeni ai U.R.S.S. Procurorii republicilor, ţinuturilor etc. erau numiţi de Procurorul General, organele procuraturii exercitându-şi atribuţiile independent de organele locale, oricare ar fi fost ele, şi subordonându-se numai Procurorului General al U.R.S.S. (art.114 şi urm.).
Drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor
Un amplu capitol este consacrat de Constituţia din 1936 drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Este de menţionat, în primul rând, dreptul la muncă, precizându-se în art.118 că "Cetăţenii U.R.S.S. au dreptul la muncă, adică dreptul de a căpăta o muncă garantată şi retribuită potrivit cu cantitatea şi calitatea ei. Dreptul la muncă este asigurat prin organizarea socialistă a economiei naţionale, prin creşterea neîntreruptă a forţelor de producţie ale societăţii sovietice, prin înlăturarea posibilităţii crizelor economice şi prin lichidarea şomajului".
Sunt consacrate, de asemenea, dreptul la odihnă, la asigurare materială, învăţătură, egalitatea femeii cu bărbatul, egalitatea cetăţenilor - fără deosebire de naţionalitate şi rasă -, libertatea religiei şi a propagandei antireligioase. În ce priveşte libertatea cuvântului, presei, întrunirilor şi mitingurilor, a cortegiilor şi demonstraţiilor de stradă, acestea sunt garantate "în conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în vederea întăririi regimului socialist". O prevedere identică poate fi întâlnită şi în ceea ce priveşte dreptul de asociere. Constituţia consacră rolul special ce revine partidului comunist, precizând că "cetăţenii cei mai activi şi mai conştienţi din rândurile clasei muncitoare şi ale celorlalte pături de oameni ai muncii se unesc în Partidul Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice, detaşamentul de avangardă al oamenilor muncii, în lupta lor pentru întărirea şi dezvoltarea regimului socialist şi care reprezintă nucleul conducător al tuturor organizaţiilor oamenilor muncii atât cele obşteşti, cât şi cele de stat" (articolul 126).
Constituţia U.R.S.S. mai garantează inviolabilitatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei, dreptul de azil acordat cetăţenilor urmăriţi pentru "apărarea intereselor celor ce muncesc, pentru activitate ştiinţifică sau lupta de eliberare naţională".
În Constituţie sunt prevăzute îndatoririle cetăţenilor de a respecta Constituţia şi legile, de a apăra proprietatea obştească, de a înfăptui serviciul militar şi de a apăra patria.
Prevederile legate de sistemul electoral stabilesc desfăşurarea tuturor consultărilor electorale pe baza votului universal, egal, direct şi secret, toţi cetăţenii având dreptul de vot de la vârsta de 18 ani împliniţi, vârsta pentru a fi ales deputat fiind de 23 de ani.
Alte prevederi ale Constituţiei din 1936
În ce priveşte mecanismul desfăşurării alegerilor, Constituţia prevede că dreptul de a depune candidaturi este asigurat organizaţiilor obşteşti şi asociaţiilor oamenilor muncii: organizaţiilor partidului comunist, sindicatelor, cooperativlor, organizaţiilor de tineret, asociaţiilor culturale. O dispoziţie nouă este aceea potrivit căreia deputaţii sunt obligaţi să dea socoteală în faţa celor care i-au ales, ei putând fi revocaţi în urma hotărârii majorităţii alegătorilor, luată în conformitate cu procedura stabilită de lege.
Constituţia mai conţine prevederi legate de stema, drapelul şi capitala U.R.S.S., precum şi în legătură cu procedura de modificare a Constituţiei. Este de subliniat că pentru modificarea Constituţiei U.R.S.S. este necesară o hotărâre a Sovietului Suprem al U.R.S.S. adoptată cu o majoritate de cel puţin două treimi de voturi de fiecare dintre Camerele sale.
Cadrul constituţional şi aplicarea lui practică. Discrepanţe între "vorbe" şi "fapte"
Deşi aparent Constituţia sovietică din 1936 putea fi considerată ca un model al garantării drepturilor democratice (făcând abstracţie de limitările aduse dreptului de întrunire şi libertăţii de expresie), evenimentele petrecute în Uniunea Sovietică între 1936 şi 1938, legate de marile epurări staliniste, au demonstrat fragilitatea reglementărilor înscrise şi vădita discrepanţă între drepturile proclamate şi aplicarea lor practică. Potrivit unor estimări, în timpul marii epurări staliniste au fost executaţi 1.000.000 de oameni, dintre care 600.000 erau membri ai partidului comunist; circa 7.000.000 de oameni au fost arestaţi, iar peste 8.000.000 au fost trimişi în lagărele de muncă, dintre care jumătate erau membri ai partidului comunist, între 500.000 - 600.000 persoane murind în lagăre. Marea teroare stalinistă a decimat nu numai aparatul de partid şi de stat, dar şi serviciul diplomatic sovietic, înlăturând foarte mulţi diplomaţi consideraţi neloiali faţă de regimul stalinist[3]. În "Memoriile" sale, N.S.Hruşciov învederează abuzurile efectuate cu prilejul colectivizării agriculturii, relevând rolul lui Stalin în întreţinerea artificială a foametei în Ucraina şi lichidarea oricărei opoziţii faţă de ideea colectivizării forţate[4]. Ar fi greu, prin urmare, să achiesăm la ideea că pe plan juridic Constituţia din 1936 ar fi dat expresie unor realizări fără precedent obţinute de poporul sovietic şi ar fi confirmat, pe cale legislativă, noile dimensiuni ale unei societăţi democratice care s-ar fi constituit într-adevăr.
[1] Idem, p.415.
[2] R.S.F.S.Rusă, R.S.S.Ucraineană, R.S.S.Bielorusă, R.S.S.Uzbecă, R.S.S.Cazahă, R.S.S.Gruzină, R.S.S.Azerbaidjană, R.S.S. Lituaniană, R.S.S.Moldovenească, R.S.S.Letonă, R.S.S. Kirghiză, R.S.S.Tadjică, R.S.S.Armeană, R.S.S.Turcmenă, R.S.S.Estonă, R.S.S.Carelo-Finică. Aceasta din urmă a fost ulterior desfiinţată de Stalin.
[3] Soviet Diplomacy and Negotiating Behaviour; Emerging New Context for U.S.Diplomacy, 96-th Congress, first Session, House Document no.96-238, Committee of Foreign Affaire, vol.I, 1979, p.69.
[4] Memoriile lui Hruşciov, Stalin - părintele terorismului roşu, în "Libertatea", anul II, nr.171 din 14 iulie 1990.