Denumită şi Drept fiscal, legislaţia fiscală este o subramură a Dreptului financiar şi cuprinde ansamblul normelor juridice cu privire la veniturile publice care se realizează primordial cu specificul impozitului. Prin Codul fiscal s-a realizat o sistematizare a reglementărilor juridice în domeniu, de drept substanţial, în care sunt cuprinse cele mai importante impozite şi taxe.
Normele juridice fiscale interferează cu celelalte norme financiare, împreună reglemementând finanţele publice. Prin Codul de procedură fiscală, normele de procedură fiscală au fost separate
de cele de drept substanţial, care vizează, în principal, elementele structurale ale impozitelor şi taxelor.
6.1. Aplicarea în timp a legislaţiei fiscale.
Este guvernată de principiul anualităţii impozitelor, combinat cu perceperea lor retroactivă, în limita termenelor de prescripţie extinctivă a dreptului de a constata existenţa unei obligaţii fiscale şi de a o individualiza. Anualitatea impozitelor şi taxelor este impusă de principiul anualităţiii care guvernează întreaga procedură bugetară, întregul exerciţiu financiar. Periodicitatea anuală a perceperii impozitelor şi taxelor impune respectarea condiţiilor particulare ale fiecăruia dintre acestea. Astfel, impozitele directe se calculează anual, se plătesc anual sau în rate, conform normelor juridice care le reglementează, în timp ce impozitele indirecte se plătesc cu prilejul fiecărei vânzări de bunuri, executări de lucrări sau prestări de servicii supuse impozitării, situaţia fiind asemănătoare şi pentru taxe.
6.2. Aplicarea în spaţiu a legislaţiei fiscale. Dubla impunere
Este guvernata de principiul teritorialităţii şi suveranităţii fiscale a statelor. Teritorialitatea fiscală semnifică aplicarea legii fiscale asupra tuturor veniturilor şi bunurilor impozabile obţinute sau situate pe teritoriul unui stat naţional, indiferent de cetăţenia sau reşedinţa subiectelor impunerii. Teritorialitatea rezultă din suveranitatea fiscală a statelor, ce le conferă dreptul
de a impozita sau taxa orice venit sau bun obţinut sau transferat pe teritoriul lor, adoptând reglementări juridice în acest sens.
Din suveranitate şi în contextul unei cooperări economice internaţionale se poate naşte fenomenul dublei sau multiplei impuneri internaţionale a veniturilor şi bunurilor, ce atrage vocaţia mai multor sisteme de drept, ce conţin diferenţe legislative şi care pot genera obstacole fiscale: legislaţia ţării de origine a veniturilor şi legislaţia ţării de destinaţie a veniturilor.
Dubla sau multipla impunere internaţională poate fi definită ca “o supunere la impozite comparabile în două sau mai multe state a veniturilor sau elementelor de avere ale aceluiaşi contribuabil, pentru o perioadă de timp limitată” (criteriul juridic).
Dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale impune eliminarea dublei impuneri; în acest scop, sunt utilizate instrumente juridice interne (unilaterale) şi instrumente juridice internaţionale, în principal convenţii de evitare a dublei impuneri, precum şi dispoziţii cu caracter fiscal incluse în acordurile internazionale comerciale şi de plăţi, în cele având ca obiect transporturile etc.
Instrumentele juridice interne (degrevarea unilaterală de dubla impunere internaţională) se regăsesc în unele dispoziţii ale legislaţiei fiscale interne, adoptate de statul român prin care se încearcă înlăturarea sau limitarea dublei impuneri, ele neavând corespondent de reciprocitate în legislaţia ţărilor cu care România are relaţii de cooperare economică internaţională; există posibilitatea ca, în timp ce în baza legislaţiei noastre se elimină dubla impunere, în legislaţia fiscală a altor state să nu existe măsuri legale asemănătoare sau dacă există, să nu fie echivalente.
Convenţiile internaţionale pentru evitarea dublei impuneri pot complini neajunsurile instrumentelor juridice interne şi au menirea de a stimula relaţiile economice cu anumite state, prin ele putându-se acorda facilităţi fiscale mai largi, stabilite prin înţelegerile directe dintre statele respective: există peste 60 de astfel de convenţii internazionale.
Principiile care stau la baza aşezării şi perceperii impozitelor care intră sub incidenţa acestor convenţii sunt:
- principiul impunerii, potrivit căruia, din impozitul total calculat în statul de reşedinţă se deduce impozitul plătit în statul de provenienţă, de origine a veniturilor;
- principiul scutirii de impozit, potrivit căruia, de la început, statul de reşedinţă impune, potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri, numai acele venituri impozabile în cadrul acestuia, scutind de la impunere veniturile impozabile în ţara de origine a plătitorului;
- principiul nediscriminării fiscale, potrivit căruia statele semnatare ale convenţiei de evitare a dublei impuneri se obligă să aplice faţă de rezidenţii celuilalt stat aceleaşi dispoziţii fiscale pe care ele aplică şi faţă de rezidenţii săi, în situaţii identice.