loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În anii 1970 s-a dezvoltat o puternică mișcare ,,de eliberare a copilului”. Astfel, în 1979, Comisia ONU pentru drepturile omului a creat un grup de lucru pentru elaborarea unei convenții în materia drepturilor copilului. Activitatea în cadrul grupului s-a desfășurat pe baza consensului. Deficultăți în realizarea consensului au apărut în legătură cu definirea vărstei minime a copilului, libertatea religioasă, adopția. După mai multe negocieri în 1989, a fost adoptată Convenția cu privire la drepturile copilului, fiind considerată de mai mulți autori ca o Cartă a drepturilor copilului.[1]

Convenția respectivă fiind orientată spre sec. XXI, copilul este poziționat în raport cu familia, comunitatea, statul și din perspectiva valorilor universale. În același timp, Convenția ia în considerare diferențele de natură culturală, socială, economică și politică dintre state, subliniind dreptul acestora de a identifica mijloace proprii de implimentare a drepturilor comune tuturor copiilor.[2]

Convenția aduce o serie de inovații și completări referitoare la: interesul superior al copilului, păstrarea identității, libertatea de expresie și opinie a copilului etc. Prin ratificarea Convenției statele se obligă să acorde un set de drepturi civile, politice, economice, sociale și culturale. Este pentru prima dată cînd copilul este considerat subiect al drepturilor.

Deși Convenția reia ansamblul drepturilor omului în termeni similari celor din pactele internaționale[3], accentul este pus pe specificul drepturilor copilului:

 - în ceea ce privește dreptul la viață și la identitate, fiecare copil trebuie să fie înregistrat imediat după naștere, are dreptul la nume, de a dobîndi o cetățenie;

- relația cu părinții este reglementată sub forma dreptului copilului de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de ei;

- statele se obligă să asigure accesul copilului la informație;

- statele se obligă să ia toate măsurile pentru a proteja copilul împotriva oricăror forme de violență, abuz, neglijare, exploatare;

Se acordă o atenție deosebită și protecției copilului lipsit de mediul familial, sub forma unor îngrijiri alternative, ca plasament familial, adopție etc.

Prevederile Convenției urmează să fie completate, în ceea ce privește aplicarea lor, cu reglementările de bază cuprinse în legislația internă și interpretate în spiritul asigurării unei protecții efective pentru toți copiii, respectîndu-se normele de morală și ordinea publică stabilite de stat.

În aprilie 2000, Comisia ONU pentru drepturile omului a aprobat două protocoale opționale la Convenția cu privire la Drepturile Copilului, cu privire la copii în conflictele armate și cu privire la vînzarea de copii, prostituția și pornografia copiilor. În iunie 2000 ele au fost adoptate de Adunarea Generală a ONU.[4]

Protocolul opțional la Convenția cu privire la Drepturile Copilului asupra participării copiilor la conflictele armate a modificat vîrsta minimă de participare a copilului la conflictele armate (18 ani).[5]

Protocolul opțional la Convenția cu privire la Drepturile Copilului asupra vînzării, prostituției și pornografiei copiilor prevede pentru prima dată obligația statelor de a incrimina în legislația penală vînzarea de copii, prostituția și pornografia copiilor. Nu toate organizațiile nonguvernamentale au fost de acord cu acest protocol. Unele au susținut că mecanismele existente sînt suficiente pentru a proteja drepturile copiilor. Ceea ce lipsește este voința politică de a aplica ceea ce există deja, iar nu noi legi internaționale.

În final, putem spune că Convenția cu privire la Drepturile Copilului a adus inovații în domeniul protecției drepturilor copilului:

- este primul instrument obligatoriu adoptat în domeniu;

-convenția consideră copiii ca subiect și nu ca obiect al legii;

- convenția promovează cei trei p: participarea copiilor la problemele care le afectează destinul, protecție împotriva oricarei forme de violență, abuz, prevede drepturi ale acestora;

- interesul superior al copilului trebuie sa stea la baza tuturor deciziilor luate în privința sa.

 

[1] Blahur D., Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale.- București: ALL Beck, 2001, p. 73-74

[2] Ibidem

[3] Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Pctul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 2200A(XXI) din 16.12.1966/Trtate internaționale…,p. 18

[4] Protocolul opțional la Convenția cu privire la drepturile copilului asupra participării copiilor la conflictele armate și Protocolul opționalla Convenția cu privire la drepturile copilului asupra vînzării, prostituției și pornografiei copiilor. Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 54/263 din 26.06.2000//Ghid de aplicare practică a Convenției cu privire la drepturile copilului, p.670

[5] Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflictele armate la Convenția ONU cu privire la drepturile Copilului, nr. 15-XV din 06.02.2004//Monitorul oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.39-41/216

Loading...