loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Deşi dreptul internaţional reglementează relaţiile internaţionale interstatale, iar dreptul intern – relaţiile intrastatale şi cele internaţionale fără caracter statal, după cum remarcă savantul S.V. Cernicenco, funcţia sa de coordonare dreptul internaţional nu ar putea să o îndeplinească fără dreptul intern.[1] În mod similar, protecţia drepturilor copilului nu poate fi realizată în afara limitelor statului, cetăţean al căruia este sau pe teritoriul căruia se află copilul.[2]

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenţia cu privire la drepturile copilului la 12 decembrie 1990, angajîndu-se astfel să protejeze copiii de orice gen de discriminare, să le asigure o bună securitate socială şi condiţii pentru o dezvoltare intelectuală şi fizică cît mai completă. Statul nostru nu a participat la Summit-ul Mondial în Interesele Copilului pentru ca în perioada Summit-ului facea parte din Uniunea Sovietica. În 1991, Republica Moldova a devenit independentă şi la 29 septembrie 1993, presedintele statului nostru a semnat Declaraţia şi Planul de Actiuni a Summit-ului Mondial în Interesele Copilului.[3]

Republica Moldova tindea prin implimentarea diferitor strategii, spre recunoaşterea şi garantarea drepturilor copilului.

Primul pas realizat în acest sens l-a constituit adoptarea la 15 decembrie 1994 a Legii nr.338-XIII din 15.12.94 privind drepturile copilului - un act cu caracter special ce stabileşte statutul juridic al copilului ca subiect independent cu drept la ajutor şi ocrotire specială; prevede că toţi copiii sînt egali în drepturi fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, limbă, religie, convingeri, avere sau origine socială; evocă drepturile fundamentale ale copilului, precum şi prevede acordarea unei griji deosebite şi protecţii sociale copiilor lipsiţi temporar sau permanent de anturajul familial sau care se află în alte condiţii nefavorabile sau extreme.

Un eveniment important l-a constituit deschiderea în 1995 a reprezentanţei UNICEF în Republica Moldova şi semnarea la 4 octombrie 1996 a Acordului - Cadru de Cooperare între UNICEF şi Guvernul Republicii Moldova.[4] Potrivit Reprezentanţei UNICEF, printre priorităţile Moldovei, cele mai urgente sunt, protecţia copiilor lipsiţi de îngrijirea părinţilor şi, în special, a celor instituţionalizaţi, eliminarea abuzului şi a exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în cadrul fenomenului traficului, prevenirea răspîndirii HIV/SIDA şi susţinerea unor programe de îngrijire şi dezvoltare a copiilor de vîrste mici.

Un alt eveniment remarcabil reprezintă prezentarea de către Republica Moldova a Raportului Naţional II şi III privind implementarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului în cadrul celei de-a 50-a sesiuni a comitetului ONU pentru drepturile copilului, care s-a desfăşurat la 20 ianuarie 2009 la Geneva. Comitetul a recomandat Republicii Moldova:

- să aloce surse financiare mai substanţiale pentru modificarea legislaţiei şi racordarea la prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului;

- să atragă o mai mare atenţie fenomenului migraţiei, care a dus la separarea copiilor de familiile lor. Un număr mare de copii a fost afectat de migraţia unuia sau ambilor părinţi: ei nu au întotdeauna acces la educaţie, sunt uneori neglijaţi, forţaţi să-şi asume responsabilităţi de adulţi, şi sunt mai expuşi delicvenţei juvenile;

- să asigure ca opinia fiecărui copil să fie ascultată în familie, în şcoală, în alte instituţii şi organizaţii şi în societate în general, acordînd atenţie în special copiilor vulnerabili şi aparţinînd minorităţilor etc.[5]

Un rol important în procesul de protecție a drepturilor copilului și familiei îl joacă și instituția avocatului parlamentar al copilului, misiunea căruia este promovarea şi protejarea drepturilor și intereselor copilului. Avocatul copilului îşi exercită atribuţiile în vederea garantării respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale copilului şi realizării, la nivel naţional, de către autorităţile publice centrale şi locale, de către persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile a prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.

Atribuțiile avocatului parlamentar:

- examinarea petiţiilor, audierea cetăţenilor şi repunerea lor în drepturi. Conform Raportului privind activitatea Serviciului pentru protecţia drepturilor copilului, semestrul I,  2011 au fost examinate 182 de adresări, dintre care 120 adresări scrise (petiţii) şi 62 de audienţe(figura  6).

În total, de către Serviciul pentru Protecţia Drepturilor Copilului au fost elaborate 23 acte de reacţionare. Dintre acestea, au fost 21 avize cu recomandări (figura 7 ), în temeiul art. 27, alin. (1), şi  2 sesizări, în temeiul art. 28, lit. d).

Conform evidenţei statistice, ambele sesizări au fost examinate în termenii stabiliţi de legislaţie, în cazul unei sesizări au fost respectate recomandările avocatului parlamentar, iar în cazul celei de-a doua sesizări, recomandările au fost respectate parţial.

- Verificarea informaţiei privind cazurile de încălcare în masă sau gravă a drepturilor copilului.

- Remiterea în adresa autorităţilor publice a obiecţiilor şi propunerilor în vederea asigurării drepturilor cetățenilor.

- Soluţionarea plîngerilor prin concilierea părţilor, găsirea soluţiilor reciproc acceptabile.

Prezintă o importanță majoră serviciul “Telefonul Copilului” (figura 8,  9, 10, 11).               

Deci, observăm că deși instituția avocatului parlamentar este una care acționează în interesele copiilor, ea se dovedește a fi ineficientă - propunem instituirea în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului sau separat a funcţiei de ,,avocat al copilului”.

Cu 22 de ani în urmă, în 1988, a început istoria unui serviciu social destinat copiilor separaţi temporar sau permanent de familia lor biologică – Casa de Copii de Tip Familial.

La baza apariţiei acestui serviciu au stat mai multe motive. Relaţiile social-eonomice din ţară din acea perioadă au generat probleme materiale şi educative în instituţiile de stat în care erau întreţinuţi copiii orfani. Aceasta a impus căutarea unei noi forme de ocrotire a copiilor orfani şi a celor lipsiţi de grija părintească, care să îmbine educaţia familială cu aflarea într-o instituţie pentru copii. Casele de Copii de Tip Familial au devenit o instiutuţie care acordă statului posibilitatea de a asigura dreptul copiilor orfani la educaţie familială.[6]

Conform Hotărîrii nr 937 din 12.07.2002 pentru aprobarea Regulamentului Casei de Copii de Tip Familial aceasta reprezintă o familie completă, care îngrijeşte în propria casă de la 3 pînă la 7 copii cu vîrstă de pînă la14 ani, inclusiv cei biologici. Copii deţin calitatea de membru al Casei de Copii de Tip Familial pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani, iar în cazul continuării studiilor – pîna la vîrsta de 23 ani. După această vîrstă, părinţii – educatori nu poartă nici o responsabilitate pentru copii, statul nu mai plateşte indemnizaţii şi nici salariu. Singura responsabilitate a autorităţilor rămîne asigurarea acestor copii cu spaţiu locativ.[7]

Pot fi părinţi educatori persoanele cu domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, care au atins vîrsta de 25 ani şi ale căror calităţi morale şi stare a sănătăţii permit îndeplinirea obligaţiilor respective.[8] Conform art. 249 alin. (1) din Codul Fmiliei, casele de copii de tip familial se crează prin decizia autorităţii administraţiei publice locale respective, adoptată în baza cererii părinţilor – educatori, a actelor anexate la aceasta şi a avizului autorităţii tutelare.

Conform Hotărîrii nr.812 din 02.07.2003 cu privire la aprobarea standardelor minime de calitate pentru Casele de Copii de Tip Familial, s-au aprobat şi se pun în aplicare standardele minime de calitate pentru casele de copii de tip familial.[9]

În cadrul proiectului UNICEF – UE a fost creată o Bază electronică de date a tuturor copiilor din sistemul de protecţie a copilului, care conţine toată informaţia despre copil, familia acestuia şi paşii întreprinşi pentru fiecare caz în parte.

Schimbările în domeniul legislativ în acestă privinţă se consideră a fi bune, dar mai puţin utile, deoarece:

  • lipseşte metodologia de monitorizare şi raportare pentru diferitele situaţii ale copiilor aflaţi în dificultate (ex: copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate);
  • serviiile de prevenire a situaţiei de copil aflat în dificultate sînt tot mai necesare;
  • intervenţia în situaţia copilului aflat în dificultate trebuie centrată pe familie şi privită din perspectvă sistemică.

Pentru o intervenţie eficientă, schimbările ar trebui să se realizeze la mai multe niveluri: la nivelul politicilor sociale (ex: campanii de informare privind realizarea şi implimentarea unor programe de educaţie parentală şi consiliere,terapie familială etc.), la nivel comunitar (ex: servicii de promovare a drepturilor copilului şi a importanţei mediului familial pentru el etc.), la nivel instituţional (servicii de prevenire adresate familiilor pentru a reduce/limita numărul d copii aflaţi în difiultate etc.) şi la nivelul lucrului pe caz (planul de servicii să devină un instrument eficient în organizarea şi implimentarea serviciilor de prevenţie, simplificare procedurilor/reducerea birocraţiei, mai ales pentru cazurile de urgenţă etc.).

Copii orfani educaţi în casele de tip familial au şanse mai mari de integrare socială şi afirmare pe plan profesioanal, comparativ cu cei crescuţi în casele de copii obişnuite, relavă datele studiului CCF Moldova ,,Vindecînd trecutul – Construim viitorul”. Majoritatea copiilor crescuţi în case de copii de tip familial s-au integrat în societate uşor şi au o legătură strînsă cu familia care i-a educat, în timp ce copii orfani din instituţii, după atingerea majoratului nu au pe nimeni. Potrivit studiului, majoritatea tinerilor educaţi în case de tip familial au fost angajaţi în cîmpul muncii, unul dintre 5 fiind absolvent al universităţii. Copilul absolvent a unei instituţii rezidenţiale, pentru că este mai puţin pregătit pentru viaţa socială, îşi găseşte mai greu un loc de muncă şi poate intra în conflict cu legea.[10]

 

[1] Черниченко, С.В., Международное право : современные теоретические проблемы, Международные отношения , Москва, 1993, с.111

[2] Ţarălungă,V., Particularităţile protecţiei drepturilor copilului în dreptul internaţional public, Teză de doctor în drept, Chişinău, 2009, p. 111

[3] Ibidem

[4] Toma, S.-C. , UNICEF - lumea văzută prin prisma drepturilor copiilor // Drepturile omului în Republica Moldova, Chişinău, 1998, p.79

[5] Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului nr.2 (6), 2009, p.8-10 // www.childrights.md

[6] Cebotari V., Dreptul Familiei, Chişinău, 2007, p.33

[7] Hotărîrea nr. 937 din 12.07.2002 ,,Pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip familial” În Monitorul Oficial ala Republicii Moldova: 25.07.2002, nr.106

[8] Codul Familiei al Republicii Moldova adoptat prin Legea RM, nr. 1316-XIV din 26.10.2000, intrat în vigoare la 26.04.2001/Monitorul Oficial al RM – 2001, nr. 47 – 48, p.56

[9] Hotărîrea nr. 812 din 02.07.2003 ,,Cu privire la aprobarea Standardelor minime de calitate pentru Casele de Copii de Tip Familial.În Monitorul Oficial al RM, 18.07.2003, nr.149

[10] UNICEF, Guvernul RM, Uniune Europeană. Să facem o casă mai bună pentru fiecare copil: material destinat factorilor de decizie şi profesioniştilor, Chişinău, 2007

Loading...