Normele de drept financiar se particularizează prin „obiectul specific – financiar public” de reglementare juridică, format din actele şi operaţiunile ce alcătuiesc finanţele publice. Pe acest temei, cât şi din nevoia de realizare practică şi operativă a dispoziţiilor lor, în Dreptul financiar întâlnim şi norme cu caracter cvasigeneral şi chiar individual, dar care îşi păstrează caracterul normativ. Cele mai multe sunt prescriptive şi nu descriptive, trăsătură ce derivă din regimul de drept public al acestei discipline. Elementul structural (structura logico-juridică) al normei juridice financiare care se particularizează este sancţiunea. În domeniul financiar, pe lângă sancţiuni commune (exemplu, amenda bănească), întâlnim şi sancţiuni specifice, exemplu suspendarea finanţării, suspendarea creditării bugetare, anularea unui credit bugetar.
Raportat la conduita pe care o prescriu, normele financiare pot fi onerative, prohibitive, permisive. În rândul acestora predomină cele onerative, care prescriu în mod expres obligaţia de a săvârşi o acţiune. Normele prohibitive sunt cele care interzic săvârşirea unor acte, operaţiuni, din obiectul de reglementare financiară (ex. interdicţia de a înscrie o cheltuială în bugetul public fără ca aceasta să aibă stabilită sursa de finanţare). Normele permisive sunt rare în cadrul acestei discipline, sunt edictate în scopul constituirii şi asigurării anumitor fonduri băneşti, de exemplu, dispoziţiile potrivit cărora „consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu sau lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale”.