Elementul de bază al conţinutului raportului juridic fiscal îl constituie obligaţia fiscală, în sensul Codului de procedură fiscală aceasta incluzând:
- a. obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
- b. obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
- c. obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
- d. obligaţia de a plăti majorări de întârziere aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat;
- e. obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi taxele care se realizează prin stopaj la sursă;
- f. orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. precum şi – „orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale” (art. 22 lit f C. pr. fisc.).
Obligaţia fiscală este corelativă dreptului de creanţă fiscală, creanţele fiscale, ce în conţinutul lor:
- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume plătite bugetului general consolidat (plătite fără temei legal), denumite creanţe fiscale principale;
- dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite
creanţe fiscale accesorii.