loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Platon s-a născut în jurul anului 428 Î.H., la Atena, într-o familie de aristocraţi ce se opuneau democraţiei reprezentative. La 20 de ani devine discipolul lui Socrate, rămânându-i fidel până la moartea eroică şi simbolică a acestuia.

Deşi ar fi dorit să joace un rol politic la Atena, Platon nu a reuşit, datorită opoziţiei democraţilor aflaţi la putere, fapt ce l-a determinat să meargă la Siracuza, să instaleze acolo mult visatul său guvern al magistraţilor filosofi. Împiedicat să-şi realizeze acest ideal, se întoarce la Atena, fondând în anul 387 Î.H. şcoala sa de filozofie, Academia, care va funcţiona până în anul 529 D.H.

Opera lui Platon se compune din 28 de dialoguri, dintre care 3 Republica, Legile şi Politica, sunt adevărate tratate de politică şi justiţie.

Filosofia lui Platon se situează în tradiţia indo-europeană, ca ideologie comună popoarelor din Europa Centrală şi Rusia de Sud care s-au instalat pe teritoriul actual al Iranului, al Indiei de Nord-Est, al Turciei, al Greciei, al Italiei, al Germaniei, al Franţei, al Angliei, al Spaniei şi Portugaliei, în jurul anilor 2000 Î.H. Georges Dumezil a evidenţiat trăsătura politică comună a tuturor acestor popoare, aceea a împărţirii societăţii în 3 clase sociale fundamentale ierarhizate:

  • cea preoţilor suverani;
  • cea a războinicilor;
  • cea a producătorilor.

Aceste trei clase, corespund celor trei funcţii ale societăţii, cea de suveranitate ideologică şi politică, cea de securitate şi cea de fecunditate.

Filosofia lui Platon a influenţat întreaga lume mediteraneană şi Occidentul întreg, prin Sfântul Augustin şi după aceea prin Renaştere.

 

De la Univers la Drept

În concepţia lui Platon, Universul este opera unei inteligenţe supreme şi suverane, absolute, ideale şi eterne. Universul este opera unui Demiurg, a unui arhitect care pornind de la un model teoretic, etern şi perfect, ideal şi absolut, a construit material lumea aceasta care există, un adevărat creator.

Acest Univers ordonat şi viu este compus de modele eterne, pe care el le numeşte Eidos, adică Idei. Numai Ideile sunt reale şi absolute, aşa cum ar fi Ideea de Bine, Ideea de Frumos sau Ideea de Just.

Dacă în domeniul artei Idealul pe care trebuie să îl atingă artistul este Frumosul, în domeniul morale, Idealul de atins este Binele şi în politică, care nu este nimic altceva decât morala statului, adică guvernarea statului de către justiţie, realizarea Binelui nu se poate înfăptui decât prin Dreptate.

Având în vedere această construcţie ideatică, Platon visa la realizarea unei Republici Ideale.

În această perspectivă, misiunea omului politic nu este alta decât descoperirea şi cunoaşterea dreptului, cu alte cuvinte a ceea ce este just: „o lege injustă, o lege proastă, nu este o lege, nu reprezintă dreptul[1]”.

Înţelegem de aici că pentru Platon Dreptul nu poate fi ansamblul regulilor pozitive instituite de către stat, iar justiţia nu este altceva decât virtutea prin care i se atribuie fiecăruia partea sa, adică ceea ce i se cuvine.

Problema care apare aici este de a cunoaşte ce i se cuvine fiecăruia.

Răspunsul la această întrebare, nu poate fi dat decât de guvernanţii filosofi care cunosc şi ştiu atât natura esenţială a lucrurilor fundamentale, cât şi pe cea lucrurilor vizibile şi care în conformitate cu această cunoaştere, ei nu pot raţiona decât drept.

Aşa cum aceşti înţelepţi ştiu să se supună ei înşişi Justiţiei Supreme, la fel vor fi în măsură să facă dreptate în Cetate, adică vor ştii să instituie dreptul.

Pentru a realiza acest ideal, este necesar ca oamenii să fie organizaţi în trei clase sociale subordonate unele altora. Clasa magistraţilor filosofi are rolul de a guverna, înţelegând prin aceasta restabilirea în permanenţă a armoniei în Cetate prin aplicarea dreptului. Clasa războinicilor gardieni are rolul de a păstra ordinea în interiorul Cetăţii şi de a apăra Cetatea de atacurile din afara ei, cu alte cuvinte au rolul de a menţine ceea ce este. Clasa producătorilor, a agricultorilor şi meşteşugarilor, are rolul de a produce bunurile necesare pentru funcţionarea cetăţii.

Prin justiţie în această Cetate, Platon nu înţelege altceva decât subordonarea ierarhică a acestor clase: astfel, senzualitatea şi materialismul vulgar al producătorilor trebuie să se subordoneze curajului şi virtuţilor războinicilor, care la rândul lor se vor subordona înţelepciunii magistraţilor filosofi.

Această ierarhie justă pentru Platon nu este în schimb o condamnare definitivă a oamenilor la un anumit statut social. În gândirea lui, există o veritabilă mobilitate socială ce rezultă din educarea oamenilor.

Sufletele oamenilor nu sunt toate la fel, nu au toate aceeaşi valoare şi aceeaşi calitate, unele sunt din aur, altele sunt din argint şi altele din fie. Înţeleptul just va ştii să permită celor ce au suflete de aur să devină magistraţi, iar celor ce au suflete de argint să devină gardieni, lăsând domeniul producătorilor pentru cei cu suflete de fier.

Magistraţii sunt obligaţi de a impune respectarea acestei ierarhii cu ajutorul selecţiei prin educaţie.

Educaţia trebuie să fie un monopol de stat şi ea vizează nu doar educarea copiilor, ci şi selectarea lor în funcţie de natura sufletului, lucru ce poate duce la faptul că un copil din clasa socială inferioară poate, dacă are suflet de aur sau de argint să acceadă la clasele superioare.

Războinicii gardieni vor fi ţinuţi să locuiască într-o comunitate a lor şi nu în familie. Va exista o comunitate a femeilor şi o comunitate a bunurilor, fapt ce va determina că tinerii nu-şi vor cunoaşte taţii, aceştia fiind lăsaţi să se consacre în întregime serviciului Cetăţii. Cum femeile sunt egale bărbaţilor, pot şi ele să devină gardieni. Copii fiind crescuţi în comun de către stat, vor fi selecţionaţi în funcţie de natura sufletului lor.

Cei cu suflet de fier vor fi trecuţi în clasa producătorilor, cei cu suflet de argint vor fi educaţi în spiritul curajului, vor învăţa gimnastică, arta militară, aritmetică, geometria şi muzica până la vârsta de 30 de ani, când vor deveni adevăraţi gardieni. Cei cu suflet de aur, vor învăţa în continuare fizica, astronomia, filosofia şi dialectica. Aceşti tineri filosofi, nu vor deveni încă înţelepţi contemplativi, ci vor rămâne încă gardieni, organizaţi ierarhic pe diferite trepte, fie că sunt bărbaţi sau femei. Pentru ca aceşti gardieni filosofi să intre în clasa de magistraţi filosofi, trebuie ca ei să fi împlinit vârsta de 50 de ani şi să fi dovedit reale calităţi pentru această promovare.

În ceea ce priveşte sursele dreptului, pentru Platon, lucrurile sunt clare. Doar magistraţii sunt competenţi să spună ceea ce este drept, ceea ce este just şi deci, pentru a institui normele sociale.

În Alegoria Peşterii[2], Platon ne face o prezentare despre ceea ce înseamnă oamenii needucaţi şi care nu sunt altceva decât sclavii şi prizonierii aparenţelor, fără acces la cunoaşterea reală a lucrurilor adevărate.

Înlănţuiţi în întunericul peşterii, simbol al cunoaşterii bazate pe aparenţe, ei sunt definitiv condamnaţi la o lume derizorie, bazată pe opinii şi credinţe false. Singurele lucruri la care au acces sunt acele umbre proiectate pe peretele peşterii, iar lanţurile cu care sunt legaţi reprezintă starea în care se află o societate fără o educaţie, în spiritul cunoaşterii adevărate.

Aceşti oameni cred cu sinceritate că umbrele pe care le văd sunt lucruri reale, chiar şi atunci când sunt scoşi din peşteră la lumina soarelui, deoarece această lumină îi orbeşte şi îi face să rămână ataşaţi viziunilor cu care au fost obişnuiţi în peşteră. Lumina soarelui reprezintă lumina cunoaşterii adevărate ce nu poate fi dată dintr-o dată unui învăţăcel.

După cum omul trebuie să se obişnuiască progresiv a privi lucrurile în lumina soarelui, atunci când iese de la întuneric, tot aşa şi învăţătura supremă trebuie predată gradual pentru ca ea să poată să lumineze şi să sedimenteze adevărul în sufletul omului.

Numai magistraţii filosofi într-un lung proces de educaţie selectivă pot să evadeze din peşteră, din lumea aparenţelor şi a opiniei, pentru a se ridica la adevărata cunoaştere a Ideilor şi a descoperii ceea ce este just şi drept.

Dar chiar dacă magistraţii filosofi au reuşit să se ridice la acest grad de cunoaştere a ceea ce este just, ei nu pot totuşi să comunice această cunoaştere oamenilor fără educaţie, deoarece aceştia nu au posibilitatea să înţeleagă învăţătura magistraţilor.

De aceea, magistraţii filosofi ce guvernează cetatea, sunt obligaţi să mintă şi să înşele poporul ignorant pentru propriul său interes. Una din minciunile cele mai frecvente venite din partea magistraţilor filosofi este aceea de a-i face pe oameni să creadă că toţi cetăţenii sunt egali şi înfrăţiţi.

Din această cauză, puterea politică exercitată de către magistraţii filosofi nu poate fi decât o putere absolută.

Această Cetate Ideală construită de Platon, e foarte greu de realizat, Platon însuşi trăind o experienţă amară cu încercarea de realizare a acestui proiect în Siracuza, fapt ce l-a determinat să scrie spre sfârşitul vieţii dialogul Legile.

Aşa cum am văzut, în Cetatea Ideală guvernul este perfect deoarece el este condus de magistraţii filosofi, ce ştiu să dea fiecăruia ce i se cuvine printr-o abordare individualistă a fiecărui caz.

Această abordare individualistă exclude posibilitatea existenţei legilor în sensul dreptului pozitiv scris modern, deoarece acestea impunându-se la toţi prin generalitatea lor, neglijează situaţia particulară a fiecărui caz, fiind astfel injuste.

În plus, într-o cetate ce nu este condusă de către un guvern al magistraţilor filosofi, asistăm cu neputinţă la înfăptuirea injustiţiei, prin simplul fapt că am lăsat ignoranţii să dirijeze viaţa socială.

Pentru a evita acest lucru, Platon lasă ca un fel de testament grecilor în lucrarea sa Legile, direcţiile principale de urmat pentru a evita injustiţia şi pentru ca viaţa în cetatea lor să fie cea mai bună posibil.

Pentru a realiza acest lucru, legile trebuie să reglementeze până la ultimul detaliu viaţa tuturor, în toate domeniile:

  • toată activitatea politică şi administrativă;
  • toată activitatea economică, compoziţia claselor productive, repartizarea pământurilor, distribuţia bogăţiilor, controlul schimburilor, etc.;
  • toată viaţa particulară, prin controlul căsătoriilor şi al naşterilor, prin controlul educaţiei ce trebuie prima grijă a statului, prin controlul credinţelor şi obiceiurilor.

Cu alte cuvinte, dacă ne trebuie legi, ele trebuie să ne guverneze viaţa până în ultimul detaliu al existenţei noastre. Controlul statului este total, deşi pentru Platon, idealul teoretic de atins nu este puterea statului sau a cetăţii, ci triumful justiţiei ca armonie socială obţinută graţiei unui sistem ce permite realizarea perfecţiunii morale a cetăţeanului.

 

[1] Platon, legile, IV, 715 b.

[2] Platon, Republica, Cartea VII.

Loading...