loading...

În cazul când nu puteți vizualiza articolul faceți refresh la pagină (butonul F5).

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Şi pentru Aristotel justiţia este o virtute, dar o virtute de schimb, o relaţie cu ceilalţi. Îi datorăm lui Aristotel această distincţie esenţială între cele două aspecte ale noţiunii de justiţie:

  • o justiţie relativă, individuală,ce depinde de celălalt şi
  • o justiţie globală şi comunitară.

Dacă prima este o virtute, cea de-a doua vizează legile şi constituirea politică bazate pe raţiune. Această distincţie făcută de Aristotel se va menţine în tradiţia occidentală până la teoria justiţiei a lui John Rawls. De la statutul ei de ideal justiţie devine politică, Aristotel definind Dike ca fiind ordinea obiectivă a comunităţii politice. Spre deosebire de Platon, el face ca noţiunea de virtute să depindă de o situaţie dată şi deci, în acest fel de elemente exterioare acţiunii omului virtuos. Dacă pentru Platon justiţia consta a da fiecăruia ceea ce i se cuvine, pentru Aristotel ea constă în conformarea acţiunilor noastre, legilor existente, în scopul conservării binelui comunităţii politice: justul este binele politic, adică avantajul comun.

Pentru a renunţa atât la semnificaţiile mitice cât şi la cele universaliste ale predecesorilor săi Aristotel încearcă că fundamenteze cu ajutorul raţiunii conceptul de justiţie.

În Etica lui  Nicomah, Aristotel încearcă să pună bază principiilor raţionale ale justiţiei acordând raţiunii funcţia şi rolul de a stabili o măsură şi un echilibru în acest domeniu. Ideea de justiţie se sprijină pe un raport de legalitate între doi termeni. Ea este în permanenţă mijlocul în raport cu extremele. Acest mijloc determină cu necesitate două părţi egale, aceasta este esenţa justiţiei. El consideră de asemenea că justiţia se situează la mijlocul distanţei  dintre injustiţia pe care o comitem şi cea pe care o suportăm. Nu există justul pe de o parte şi injustul de cealaltă parte, cum considerau dogmatiştii unei justiţii absolute, de ambele extreme opuse există injustiţia, justiţia aflându-se mereu la mijloc. Cu alte cuvinte justiţia implică în permanenţă mijlocul unui anumit raport.

Acest lucru nu este suficient pentru a înţelege semnificaţia justiţiei. Simpla egalitate a două segmente nu este suficientă pentru a definii justiţia. Pentru a trece de la noţiunea de egalitate în sens matematic, la cea de justiţie este nevoie de intervenţia omului. Cum ideea de justiţie se aplică oamenilor şi raporturilor dintre ei, ea nu este doar o măsură determinată cantitativ ci mai ales calitativ, în aşa fel încât adevărata justiţie se stabileşte nu doar cu doi termeni ci cu ajutorul a cel puţin patru termeni : două persoane şi două obiecte.

Pentru a avea justiţie nu e suficientă doar o egalitate  simplă între termeni ci e nevoie de o egalitate a raporturilor între termeni. Aristotel consideră că este vorba de o proporţie ce ne permite să spunem următorul lucru : A este pentru B , ceea ce C este pentru D şi nu doar simplu raport A = B . Proporţia este deci adevăratul criteriu al justiţiei şi acesta reprezintă primul principiu raţional al noţiunii de justiţie, principiul egalităţii.

Al doilea principiu raţional al justiţiei pentru Aristotel este principiul legalităţii . Autorul consideră că este inutil să încercăm să fondăm justiţia în afara raportării ei la lege, doar dacă vrem să reproducem din punct de vedere social legea naturii. De asemenea el ne pune în gardă faţă de tendinţa de a aplica de o manieră absolută principiul egalităţii, din contră trebuie să ne îndoim de anumite aspecte ale acesteia. Dacă ar fi să o aplicăm sistematic, acest fapt ne-ar conduce la acea justiţie a „ ochiului pentru ochi şi dintelui pentru dinte”, fapt ce ne-ar exclude din domeniul dreptului pentru a ne arunca în domeniul răzbunării.

De aceea Aristotel susţine că o acţiune este justă dacă ea este conformă cu legile existente. Această legalitate sau principiul de legalitate se probează mai întâi în faţa legii: legea este aceiaşi pentru toţi cetăţenii. De remarcat faptul că pentru Aristotel nu toţi oamenii erau cetăţeni, sclavii fiind de o natură interioară nu pot beneficia de legile cetăţii.

Al treilea principiu este principiul echităţii. Dacă legile par câteodată contestabile, acest lucru nu se datorează imoralităţii lor cât mai ales gradului de generalitate ce le poate face inaplicabile în anumite cazuri particulare. Prin natura lor legile sunt generale în timp ce actele sunt întotdeauna particulare, iar acest lucru face ca legile să nu se poată aplica automat. Soluţia la această problemă, Aristotel o găseşte într-un principiu suplimentar diferit de lege, dar care o completează şi care este principiul echităţii.

Natura proprie a echităţii constă în a corecta legea în măsura în care aceasta se dovedeşte insuficientă din cauza caracterului ei general. Agentul echităţii nu este altul decât judecătorul care prin rolul său trebuie să adapteze sau să interpreteze mai mult sau mai puţin inteligent legea generală la cazurile particulare. O judecată echitabilă ţine cont în acelaşi timp de lege şi de realitatea circumstanţelor.

Ultimul principiu raţional al justiţiei este virtutea. Virtutea, ca virtute civică este în viziunea lui Aristotel acea dispoziţie de îndeplinire a acţiunilor ce produc şi conservă atât fericirea cât şi elementele acesteia întregii comunităţi politice. Această virtute civică se aplică din punct de vedere subiectiv cetăţeanului, atunci când respectă legea, iar din punct de vedere obiectiv ea se aplică legii însăşi atunci când ea este bună.

Ce înţelegem prin dreptul natural

Teoriile antice asupra justiţiei, chiar şi cele mai raţionaliste cum este cea a lui Aristotel, rămân într-o anumită măsură inadmisibile pentru gândirea noastră modernă şi aceasta, în primul rând, deoarece acestea nu ţin cont de valorile umaniste ce fundamentează dreptul nostru contemporan, compunând, ceea ce numim dreptul natural. Faptul de a admite anumite diferenţe de esenţă între clasele sociale şi între fiinţele umane au făcut ca aceste teorii să perpetueze atât inegalităţile cât şi exploatarea oamenilor.

Loading...